Răspunsuri la întrebări

Răspunsuri la întrebări (301)

claudia:

Buna ziua,

Ieri am efectuat analize la sange pentru a vedea daca am probleme cu tiroida, respectiv T3, T4 si TSH. Va rog frumos sa ma ajutati si sa-mi spuneti ce indica T3 peste limita normala. Nu am mai luat medicamente pentru aceasta problema, este prima data cand efectuez analize pentru aceasta problema, iar varsta mea este 22 ani. Rezultatele analizelor sunt urmatoarele:

TSH: 1.63, valorile normale fiind intre 0.27-4.20;
T3: 3.75, valorile normale fiind intre 1.3-3.1;
T4: 167, valorile normale fiind intre 66-181.

Am decis sa fac aceste analize pentru ca am gusa, iar medicul mi le-a recomandat. Am 1.65 m si 57 kg. Sunt programata joi la un medic endocrinolog, dar sunt foarte speriata si de aceea va solicit ajutorul.

Va multumesc!

Raspuns:

– teoretic vorbind, ar trebui sa indice o forma de hipertiroidie; totusi, este o discordanta evidenta intre nivelul crescut al T3 si valoarea normala a TSH; atunci cand exista un exces real de hormoni tiroidieni (hipertiroidie), nivelul TSH coboara sub limita inferioara a normalului chiar inainte ca nivelurile homonilor tiroidieni (T3 si T4) sa depaseasca limita superioara a normalului; de aceea, acest rezultate trebuie privite cu rezerve;

– in concluzie, exista, la modul practic, doar cateva posibilitati:

  1. utilizarea contraceptivelor orale combinate, care prin componenta estrogenica pot creste nivelurile totale ale T3 si T4 crescand proteinele de legare; fractiile libere (FreeT3 si FreeT4) raman normale si masurarea lor reflecta mult  mai fidel functia tiroidiana;
  2. eroare de laborator, caz in care analizele trebuie repetate la un alt laborator;
  3. afectiuni extrem de rare ale regiunii hipotalamo-hipofizare sau ale receptorilor de hormoni tiroidieni – am mentionat aceasta posibilitate mai mult teoretic;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (301) Read More »

Răspunsuri la întrebări (300)

carmen:

Ziua buna,

Am facut de curand analize de sange si am procentul de eozinofile prea mare (7,7%)desi, in valoare absoluta se incadreaza in limite (0.5). As vrea sa stiu daca euthyroxul influenteaza procentul de eozinofile? (pentru ca am luat si in dimineata analizelor o tableta de 100 µg)
Va multumesc.

HEMOLEUCOGRAMA COMPLETA

ERITROCITE 4.51 10³*10³/µL
HEMOGLOBINA 13.g/dl
HEMATOCRIT 38.4 %
VOLUM ERITROCITAR MEDIU 85.1 fL
HEMOGLOBINA ERITROCITARA MEDIE 29.5 pg
CONCENTRATIA DE HEMOGLOBINA ERITROCITARA MEDIE 34.6g/dl
LATIMEA DISTRIBUTIEI ERITROCITELOR 12.4 %
LEUCOCITE 7.1*10³/µL
NEUTROFILE 65.0 %
EOZINOFILE 7.7 %
BAZOFILE 1.0 %
LIMFOCITE 21.9 %
MONOCITE 4.4 %
NEUTROFILE 4.6 *10³/µL
EOZINOFILE 0.5 *10³/µL
BAZOFILE 0.1 *10³/µL
LIMFOCITE 1.6 *10³/µL
MONOCITE 0.3 *10³/µL
TROMBOCITE 258 *10³/µL
VOLUM TROMBOCITAR MEDIU 9.5 fL
TROMBOCITOCRIT 0.25 %
LATIMEA DISTRIBUTIEI TROMBOCITELOR 16.4 %
VSH1h 23 mm

Rapsuns:

– Euthyrox-ul nu are un astfel de efect, indiferent daca a fost luat in dimineata analizelor;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (300) Read More »

Răspunsuri la întrebări (299)

Mihaela:

Buna seara !
As dori sa va mai deranjez inca o data , daca se poate , in continuarea intrebarii cu nr 254 .
In data de 4.11.2010 am revenit la IOCN pentru efectuarea anlizelor FT4 si TSH sub tratament cu euthyrox de 125 .Rezultatele au iesit astfel:
FT4 = 23pmoll (12 -22 )
TSH = 0.232 micro Ul/ml
dna dr explicandu-mi ca in mod normal ar trerbui sa-mi mareasca doza de euthyrox dar din cauza FT4 mare nu se poate , ramanand la aceeasi doza , in schimb duminica doza de 100 . Eu nu am intrebat , nici nu m-am gandit si nici dna dr nu m-a intrebat , dar sunt sub tratament si cu Diane 35 , de aproximativ 3 saptamani, deoarece in urma iradierii cu iod si a inceperii tratamentului cu euthyrox am avut tulburari menstruale , in urma consultului ginecologic mi s-a descoperit un chistulet pe ovar , drept urmere am luat 2 pastile dphaston pana la venirea menstruatiei si apoi mi s-a recomandat Diane 35 , pt absorbtia chistului . De abia dupa ce m-am intors de la Cluj am citit pe internet ca se poate ca tratamentele cu anticonceptionale sa modifice valorile FT4 . Acum sunt total dezorientata . Va rog daca se poate sa ma ajutati cu un raspuns , daca Diane 35 sau alte anticonceptionale pot influenta markerii tiroidieni .
Va multumesc din suflet si felicitari pentru rezulatul obtinut la examenul pentru specializare , mult succes in continuare si sper sa nu plecati din tara , ca ne sunteti de un mare ajutor .

Raspuns:

– contraceptivele orale combinate (de ex. Diane 35) modifica nivelurile T3 si T4 totale, nu al fractiilor libere (FreeT3 si FreeT4); de asemenea, nu modifica nivelul TSH;

– un nivel al TSH de 0.2 μUI/ml este, sa spunem, acceptabil, dar nu optim; daca nu exista vreo patologie cardiaca asociata (sau alta contraindicatie) se poate, in opinia mea, creste usor doza de Euthyrox (la 137.5 micrograme/zi) cu control la 6 saptamani; dvs sunteti un pacient cu un risc ceva mai ridicat de persistenta/recidiva a bolii si, in consecinta, si masurile de preventie trebuie urmate mai strict;

– daca am inteles corect, vi s-a recomandat ca o zi pe saptamana sa luati doar 100 micrograme de Euthyrox; nu stiu daca aceasta decizie este oportuna sau necesara;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (299) Read More »

Răspunsuri la întrebări (298)

Andrei:

Buna Seara Dl Doctor,

Numele meu este Andrei.M-ai mi-ati raspuns si la intrebarea 290 si va multumesc!Va mai adresez o intrebare..

Mi sa recomandat sa iau eutyrox de 100 grame si de ceva zile de cand folosesc eutyrox de 100 g nu ma simt foarte bine(am stari de ameteala,de voma,ma simt slabit si moloesit,etc)..M-am documentat si am vazut ca acestea ar fi starile adeverse in caz de folosire de doza insuficenta sau prea mare de eutyrox….Ce credeti ca ar trebui sa fac?Sa maresc doza de eutyrox??Va reamintesc ca am fost operat in 6.10.2010 si in martie 2011 sunt programat la iodare….

Va multumesc pentru raspuns!
O seara buna!

Raspuns:

– cel mai probabil, aceste stari sunt tranzitorii; daca sunt persistente (mai mult de cateva zile) si deranjante, doza ar trebui scazuta la 50 micrograme/zi timp de 7 zile, apoi crescuta cu cate 25 micrograme pe saptamana, pana se va ajunge la tratamentul recomandat (100 micrograme/zi);

– trebuie luata in considerare si posibilitatea ca problemele descrise sa nu fie cauzate de tratamentul cu Euthyrox;

– la 7-8 saptamani de la inceputul tratamentului se vor masura TSH si FreeT4; in cazul dvs, obiectivul tratamentului cu Euthyrox este de a mentine nivelul TSH sub limita inferioara a normalului, undeva in jurul valorii de 0.1 μUI/ml; aceasta ultima recomandare se face in ideea de a scadea riscul de reaparitie a bolii;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (298) Read More »

Răspunsuri la întrebări (297)

Roberta:

Buna ziua,

Apelez din nou la ajutorul dvs pentru o nelamurire.
Am 24 de ani, in urma cu aproape 6 ani am fost diagnosticata cu hipertiroidie, am facut tratament cu Thyrozol timp de 3 ani, dupa care am intrerupt tratamentul (la recomandarea medicului), repetand insa analizele la interval de 6 luni. In urma cu un an la un set de analize mi s-a recoltat si ATPO, rezultand o valoare foarte mare – 6000 (v-am mai spus despre aceasta problema si mi-ati spus ca e reactie normala dupa hipertiroidie – raspuns autoimun, dar ca trebuie supravegheat – 6 feb 2010)

In luna septembrie am refacut analizele si pentru TSH am obtinut o valoare normala(insa in crestere), iar la FT4 o valoare putin sub limita inferioara.
Problema este urmatoarea. Din luna mai am oprit administrarea de anticonceptionale (Mercilon) si de atunci (in fiecare luna) cam in perioada ovulatiei am o usoara sangerare. Medicul ginecolog a spus ca daca este in perioada ovulatiei poate fi normal, fac un tratament usor si cu ovule, insa luna aceasta sangerarea intermenstruala este putin mai abundenta si de durata mai lunga (5 zile), fara sa aiba insa debitul unei menstre obisnuite.

Oprirea administrarii anticonceptionalelor si cresterea valorilor pt TSH si FT4 (corelate) pot constitui o cauza a acestor sangerari anormale intermenstruale. Cum as putea verifica? Care ar fi pasii pe care ar trebui sa ii urmez in continuare?

Multumesc anticipat de raspuns.
O zi frumoasa!

Raspuns:

– atat timp cat TSH se mentine in limite normale, nu exista o influenta a problemei tiroidiene asupra tulburarilor menstruale, mai ales cand aceasta normalizare este prezenta de mai multe luni; sangerarea la ovulatie se poate considera normala daca este doar minima („spotting”), oricum nu daca dureaza 5 zile;

– oprirea anticonceptionalelor nu determina, in mod curent, aparitia unor astfel de sangerari;

– ginecologul trebuie sa excluda afectiuni specifice (de ex. polipi endometriali) ale aparatului genital; monitorizarea prin ecografia transvaginala poate fi un prim pas;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (297) Read More »

Răspunsuri la întrebări (296)

Anca:

Buna ziua,
Ma numesc Anca, am 25 de ani si sunt diagnosticata cu tiroida Hashimoto. Fac tratament cu L-Thyroxin 100 de 4 ani si imi doresc sa raman insarcinata. Pt asta ginecologul mi-a prescris clostilbegyt pt stimulare ovariana. pt ca nu am avut rezultate m-am programat la un renumit ginecolog din Cluj iar acesta mi-a spus ca este foarte greu sa obtin o sarcina datorita tiroidei Hashimoto cu toate ca sunt substituita corect. Pt. inceput mi-a dat sa fac o serie de analize hormonale (progesteron, estrogen, cortizol et. As dori sa aflu si parerea dumneavoastra in legatura cu tiroida si o posibila sarcina.
Va multumesc.

Raspuns:

– este exagerata afirmatia ca „este foarte greu” sa ramaneti insarcinata din cauza tiroiditei autoimune; reactia autoimuna care determina tiroidita poate avea un usor efect de a diminua fertilitatea prin mecanisme care nu sunt inca foarte clare; totusi, tiroidita autoimuna corect tratatat nu este o cauza importanta de inferitilitate la femei; altfel zis, femeile cu aceasta boala au toate sansele sa obtina o sarcina, fara vreun tratament suplimentar; sigur, alte cauze de infertilitate pot coexista cu tiroidita autoimuna si necesita tratament separat;

– poate era mai bine daca analizele hormonale s-ar fi facut sub coordonarea unui endocrinolog;

– pe parcursul sarcinii, tratamentul cu L-Thyroxin trebuie continuat, iar doza necesara in acest interval este mai mare cu 30-50% decat cea din prezent;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (296) Read More »

Răspunsuri la întrebări (295)

lilia:

Buna ziua,d-le doctor!Retrimit intrebare poate nu m-am incadrat in primele doua pe ziua respectiva,dar as vrea din suflet sa va aflu parerea si sa ma sfatuiti.
Ma numesc Birladeanu Lilia , am 23 ani ,1,65 ,65kg.
Un an in urma am facut un examen cu ultrasunet a glandei tiroide rezultatele fiind:
Lobul drept:15,7×20,5×40,6. Lobul sting:13,7×14,0×30,4. Istmul:2,9mm
Parenchimul: usor neomogen cu contur sters in zonele profunde.
Concluzie:Hiper plazie tiroidiana gr.I din dreapta.
Analizele la hormoni:
Tireotropina(TSH)- 3,7(0,23-3,5mkME/ml)
T3 totala – 3,05(1-3nmol/l)
T4 totala – 133(50-150nmol/l)
Anticorp la tireoperoxidaza(AT-TPR)- 150(0-30 ME/ml)
Am fost la doctor mi s-a dat tratament si mi sa pus diagnoza:Tiroidita autoimuna cu hipotiroidie subclinica.Am urmat un tratament de vreo 2 luni si apoi nu am mai fost la control si azi dupa un an am facut iar un examen cu ultrasunet a glandei teroide rezultatele fiind:
Lobul drept:18,1×14,1×42,4mm. Lobul sting:15,1×11,0×38,2mm. Istmul:4,1mm.
Parenchimul: omogen.
Concluzie:Aspect ecografic normal al glandei tiroide.
Mi s-a spus doar ca lobul drept e un pic marit si atit,eu venind acasa si comparind rezultatele USG de anul trecut am constatat ca dimensiunile sunt marite fata de anul trecut si as vrea sa stiu parerea dumneavoastra in aceasta privinta si daca ar trebui sa dau iar analize .
Va multumesc din suflet!

Raspuns:

– analizele initiale arata, intr-adevar, un hipotiroidism subclinic; acesta este forma cea mai usoara a deficitului de hormoni tiroidieni, cand glanda tiroida are nevoie de o suprastimulare (prin intermediul TSH crescut) pentru a sintetiza cantitatile adecvate de hormoni; nivelul crescut al ATPO indica faptul ca o boala autoimuna, tiroidita Hashimoto, este responsabila pentru aceasta hipotiroidie; de altfel, tiroidita autoimuna este cauza cea mai frecventa de hipotiroidie in zonele fara deficit de iod;

– in aceasta faza (hipotiroidism subclinic) tratamentul nu este obligatoriu; se poat administra, totusi, l-tiroxina (12.5-25 μg/zi) pentru a normaliza nivelul TSH; chiar si fara tratament, boala trebuie monitorizata periodic pentru ca tendinta in foarte multe cazuri este de evolua spre forme mai severe de hipotiroidie, cand tratamentul devine obligatoriu;

– in concluzie, ar trebuie repetate TSH si FreeT4 (fara ATPO), urmand ca oportunitatea tratamentului sa fie stabilita in functie de rezultate; trebuie avut in vedere faptul ca deficitul de homoni tiroidieni din aceasta forma de tiroidita este permanent, deci si tratamentul, odata initiat, va fi tot permanent;

– o tiroida (aparent) normala ecografic nu infirma concluziile anterioare;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (295) Read More »

Răspunsuri la întrebări (294)

dana popescu:

Buna ziua d-le docror!
Am 35 de ani si in urma cu 1 an si jumatate am fost diagnosticata cu hipertiroidie
TSH era atunci 0,015
in urma sfaturilor dvs (Tyrozol 30mg/zi-3sapt..Tyrozol 20mg/zi-3sapt..Tyrozol 10mg/zi 3 sapt)valoarea analizelor mele s-a normalizat.Rezultatele analizelor azi sunt urmatoarele:
TSH=1,29 mIU/L
T3=2.12 nmol/L
T4=87 nmol/L
In perioada in care eram in hipertiroidie am pierdut o sarcina,acum as vrea sa raman din nou insarcinata,intrebarea mea este daca trebuie sa iau in continuare Tyrozol si cu ce doza as putea sa merg si daca in perioada sarcinii pot lua tratament antitiroidian fara sa fie afectata sarcina.
Va multumesc din suflet pentru sfat!!!

Raspuns:

– de cele mai multe ori, hipertiroidia cauzata de boala Basedow-Graves are tendinta sa se amelioreze pe timpul sarcinii, asa ca tratamentul cu Thyrozol nu este necesar; exista, totusi, cazuri in care hipertiroidia persista si trebuie tratata; in aceste situatii boala trebuie monitorizata foarte frecvent (la 4 saptamani), iar doza trebuie sa fie cat mai mica; Thyrozol-ul (si oricare alt medicament din aceasta clasa) travereseaza placenta si poate inhiba tiroida fatului, de aceea este important ca tratamentul sa nu fie excesiv;

– in opinia mea, tratamentul cu Thyrozol (10 mg/zi) ar mai trebui urmat cel putin 3 luni pana sa va puneti problema unei sarcini, pentru a incerca inducerea unei remisiuni a bolii, lucru care ar simplifica evolutia ulterioara;

– oricum, asa cum am spus mai sus, monitorizarea frecventa este esentiala si nu se poate face prin internet; eu ma pot ocupa, la modul practic, de aceasta problema doar in conditiile unor consulturi si evaluari propriu-zise;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (294) Read More »

Răspunsuri la întrebări (293)

Ivanica Ana Maria:

Buna ziua,

Ma numesc Ana Maria, am 31 ani iar in martie 2008 am fost supusa unei operatii de tiroida – aceasta a fost scoasa toata. In urma analizelor de laborator rezultatul a fost:
– carcinom papilar sclerozant focar lob drept tiroidian de 0,4/0,4 cm intraparenchimatos, situat la 2 mm subcapsular
– parenchim de fond cu epitelii cubice si plate
– ST1G1RX
– PNX
– 8260/3
– PT1A

Dupa analize domnul doctor a luat decizia sa nu fac tratamentul cu iod nefiind o situatie atat de grava. In 2009 am rama sgravida iar la inceputul anului 2010 am nascut. In aprilie 2010 cand am fost la control domnul doctor mi-a spus ca ar trebui sa fac markerii tumorali pentru a fi siguri ca nu am nicio problema. Acum o saptamana am primit rezultatul analizelor iar tiroglobulina a iesit de 10,56ng/ml.
Puteti sa-mi spuneti care sunt riscurile in acest moment si ce ar trebui sa fac astfel incat totul sa fie bine?

Multumesc anticipat.

Raspuns:

– tiroglobulina este un marker tumoral surogat, nu propriu-zis; adica, celulele tiroidiene secreta aceasta proteina (tiroglobulina) indiferent daca sunt benigne sau maligne; valoarea obtinuta in cazul dvs indica pur si simplu ca mai exista celule tiroidiene ramase in organism, fara ca asta sa insemne, obligatoriu, ca sunt maligne; totusi, nu ati precizat un detaliu important: daca masurarea tiroglobulinei s-a facut sub tratamentul substitutiv cu l-tiroxina sau pe intreruperea acestuia (cu TSH>25μUI/ml); aceste nivel (10.56 ng/ml) obtinut sub tratament, indica un tesut tiroidian in cantitate mai mare decat daca a fost obtinut pe intrerupere;

– in absenta tratamentului cu iod radioactiv care sa faca ablatia (eliminarea) tesutului tiroidian restant postoperator, nivelul tiroglobulinei este dificil de interpretat; doar dupa aceasta eliminare cu radioiod a resturilor tiroidiene, un nivel de 10 ng/ml are semnificatie certa si poate fi ingrijorator; informatii pe larg – aici;

– asa cum arata datele prezentate (focar mic, intraparenchimatos), va incadrati la grupul de pacienti cu risc redus de recidiva a bolii;

– in opinia mea, o posibila abordare ar fi urmatoarea:

  1. ecografie de regiune cervicala, inclusiv a ganglionilor de la acest nivel; prezenta unor adenopatii suspecte sau a unor resturi tiroidiene mari poate fi o indicatie pentru punctie cu ac fin, reinterventie chirurgicala sau tratament cu iod radioactiv;
  2. daca ecografia este negativa, repetarea tiroglobulinei peste 6 luni, pe intrerupere de tratament (6 saptamani fara l-tiroxina, TSH>25μUI/ml); o crestere semnificativa este o indicatie pentru tratamentul cu iod;
  3. daca nivelul tiroglobulinei ramane constant, urmarirea periodica este suficienta, cu palpare si ecografie cervicala;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (293) Read More »

Răspunsuri la întrebări (292)

Mirela:

Buna ziua domnule doctor, retrimit intrebarea pentru ca ieri nu m-am incadrat in primele doua intrebari ale zlieli.

Mama mea este programata pentru operatie pe 11 noiembrie, in urma unei ecografii care arata asa:

LTS: 4/1,8/1,5 = prezent in 1/3 mijlocie, un nodul: 1,9/1/1,2 cm, imprecis delimitat; conturat, cu numeroase calcificari punctate la interior, si vascularizatie prezenta. In rest echostructura omogena. Nu se observa adenopatii.
Medicul a mai mentionat ca nodulul este mai mult vertical decat orizontal, ceea ce nu prea e bine.

Toate analizele de sange (TSH, etc) si calcitonina sunt bune.

Acum as vrea sa va intreb, daca dumneavoastra credeti ca aceste elemente echografice sunt suficiente pentru a indica prezenta unui nodul mai degraba malign si necesitatea operatiei, sau daca ar fi mai intelept sa facem si o punctie inainte de operatie. Ar fi sanse sa se schimbe ceva dupa ce aflam rezultatul punctiei? De asemenea, nu sunt sigura daca punctiile se efectueza intr-un timp atat de scurt in Bucuresti, si ma tem ca am putea pierde programarea pentru operatie. Ar fi sanse mari ca o eventuala malignitate sa se raspandeasca in nodurile limfatice daca asteptam, sa zicem, inca 6 luni?
Ati putea sa ne ajutati dumneavoastra cu aceasta dilema?

Va multumesc foarte mult

Mirela

Raspuns:

– nodulul descris prezinta mai multe elemente (imprecis delimitat, microcalcificari la interior, vascularizat la interior) care ridica suspiciunea unui cancer tiroidian (papilar, in special); totusi, asa cum am precizat, e vorba de suspiciune, nu de certitudine; ecografia este foarte utila in a selcta nodulii care merita investigatii suplimentare, dar nu poate pune un astfel de diagnostic cert;

– cu toate aceste elemente de suspiciune prezente, literatura de specialitate spune ca probabilitatea unei malignitati este de 60-80%, in functie si de experienta ecografistului;

– personal, eu as fi recomandat initial o punctie tirodiana cu ac subtire; totusi, disponibilitatea unui medic anatomopatolog cu experienta in interpretarea frotiurilor de tiroida este limtata, asa ca interventia chirurgicala, ca prim pas, nu este o eroare in aceste conditii;

– teoretic, se poate face punctia inaintea operatiei; practic, la Institutul Parhon punctiile se fac cu programare prealabila, tocmai din cauza numarului mare; nu stiu sa va spun daca puteti obtine o programare atat de repede, dar puteti incerca la departamentul de Anatomie Patologica, dl. dr. Dumitru Ioachim;

– punctia ar putea arata ca este vorba de un nodul benign, care nu trebuie operat; probabilitatea teoretica am precizat-o mai sus;

– daca nu reusiti sa faceti punctia inainte de operatie, as sugera sa nu pierdeti totusi programarea pentru interventia chirugicala;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (292) Read More »

Răspunsuri la întrebări (291)

kkrisstina:

Buna ziua! Ma numesc Popescu Cristina ,am 30 de ani si in urma cu 1 an si jumatate (dupa perioada de sarcina si alaptare) am fost diagnosticata cu tiroidita autoimuna. ATPO fiind 2300,dupa un an si jumatate de tratament sunt 1850.
Intrebarea mea ar fi daca se permite cu acest diagnostic o eventuala sarcina sau poate afecta copilul in timpul sarcinii,daca nu cat ar trebui sa astept?
Va multumesc anticipat!

Raspuns:

– masurarea ATPO este utila doar la stabilirea diagnosticului de tiroidita autoimuna; nu este necesara repetarea periodica, boala nu se monitorizeaza prin intermediul ATPO; obiectivul tratamentului este de a mentine nivelul TSH in limite normale sub tratamentul cu l-tiroxina;

– puteti ramane insarcinata cu doua conditii:

  1. nivelurile de hormoni tiroidieni sa fie normale inainte de sarcina; asta inseamna TSH si FreeT4 in limite normale;
  2. sarcina sa fie monitorizata si de un endocrinolog, care sa ajusteze tratamentul astfel incat TSH sa ramana in valori normale, tinand cont ca necesarul de l-tiroxina (Euthyrox/L-Thyroxin) creste in aceasta perioada cu 30-50%; este foarte important acest aspect deoarece deficitul de hormoni tiroidieni materni pe perioada sarcinii poate duce la afectarea ireversibila a dezvoltarii sistemului nervos la fat;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (291) Read More »

Răspunsuri la întrebări (290)

Andrei:

Buna Seara Domunule Doctor,

Numele meu este Andrei,am 25 ani si am fost diagnosticat la spitalul Parhon cu GUSA POLINODULARA(nodul dur lst-suspiciune carcinom papilar).
Sa intervenit operator practicandu-se TIROIDECTOMIE TOTALA in data de 6.10.2010 iar dupa 2 saptamani am aflat rezultatul analizelor care nu a fost unul favorabil mie…

1) Carcinom Papilar ”Varianta Foliculara”,Multifocal
– Focar LST 4,8/3,5 CM INCASULAT INTRAPARENCHIMATOS
– Focar LDT 0,7/0,6 CM INCASULAT INTRAPARENCHIMATOS
2) Parenchim de fond anizofolicular cu epitelii predominant cubice si plate

Cod citologic: ST1/G1/RX
Cod Stadializare: PNX
Cod Morfologic : M8340/3
Stadializare: PT3MB

Am fost programat la iodare in luna martie 2011..V-as ruga frumos daca puteti sa imi raspundeti si mie la unele nelamuriri:

1). Este tarziu daca fac tratamentul cu iod dupa 5 luni de la operatie(m-am operat in luna octombrie 2010)
2). In cazul meu este vindecabil 100% acest tip de cancer?
3). Poate sa mai apara in timp?

Precizez ca nu am mai avut pe nimeni in familie cu aceasta problema!
Va multumesc pentru raspunsurile acordate si va felicit pentru acest site!

O seara placuta!

Raspuns:

  1. de principiu, nu; acest tip de tumora are o crestere lenta in marea majoritate a cazurilor si chiar daca, teoretic vorbind, ar mai fi celule maligne ramase, o perioada de cateva luni nu este suficient de lunga pentru ca ele sa se multiplice semnificativ sau sa disemineze la distanta;
  2. nu se poate spune, in general, despre (aproape) nicio boala ca se vindeca in 100% din cazuri; deci, un asemenea procent nu se poate avansa nici in cazul dvs; totusi, sansele sunt foarte mari (probabil in jur de 90%, avand in vedere varsta si datele prezentate) sa va vindecati complet;
  3. cel putin teoretic, da; dar, (1) operatia de tipul tiroidectomiei totale, (2) tratamentul cu iod radioactiv (una sau mai multe doze) si (3) tratamentul supresiv cu l-tiroxina (Euthyrox) care sa tina TSH in limitele recomandate (sub 0.1 μUI/ml, dar nu nedetectabil) au tocmai rolul de scadea foarte mult riscul de reaparitie a bolii; din nou, daca aceste ultimele doua conditii vor fi indeplinite, o recidiva este foarte improbabila;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (290) Read More »

Răspunsuri la întrebări (289)

Daniela:

Buna ziua,

Ma numesc Daniela si am 38 ani,am un baiat de 13 ani. La un control medical, doctoritei de familie i s-a parut ca baiatul are tiroida un pic marita la palpare. Am facut analize la Parhon si rezultatele au fost:
T3= 241ng/dl, T4 = 7,9uUI/ml, TSH = 6,3 ATPO = 53 ui(n<34 UI/ml).(nu sunt trecute valori de referinta)
Pe biletul de externare mai scrie: Stare generala buna, H =175,G=67kg, tegumente calde, normal colorate, gusa medie mobila cu diglutia elastica, nedureroasa, fara adenopatii laterocervicale, Stadiu Tanner G4/5, P4/5.
Dupa ecografie medicul a spus ca nu sunt probleme cu tiroida. Dupa venirea rezultatelor la sange i s-a pus diagnosticul Tiroidita cronica autoimuna si i s-a prescris euthirox 50 ug 1cp/zi.
Vreau sa va intreb daca diagnosticul pus si tratamentul este corect?
Credeti ca este cazul sa facem analizele si la un alt laborator inainte de inceperea tratamentului?
Cat timp o sa ia acest tratament?
Mentionez ca baiatul nu are nici un fel de alte probleme (nu acuza stari de rau,nu oboseste) , a crescut in aceasta vara cam 7 cm si nu avem in familie pe nimeni cu probleme de tiroida.
Va multumesc anticipat pentru raspuns.

Raspuns:

– nivelurile usor crescute ale TSH si ATPO pot indica prezenta unei tiroidite autoimune;

– totusi, tinand cont de faptul ca ecografia a fost normala si ca valoarea ATPO este doar putin peste limita superioara a normalului (de obicei consideram valori relevante cele peste 150-200 UI/l), ar fi indicat sa repete TSH si ATPO si, in plus, anticorpii anti-tiroglobulina (care cresc, de multe ori, la debutul bolii, inaintea cresterii titrului ATPO) la un laborator de incredere (Synevo, Sanador, Bios); daca rezultatele sunt similare cu cele initiale, tratamentul trebuie inceput; daca nu, medicul care l-a consultat la Institutul Parhon trebuie sa vada aceste rezultate si sa decida in consecinta;

– daca se confirma diagnosticul, tratamentul este permanent; oricum, corect tratata, aceasta boala nu pune niciun fel de probleme legate de crestere, fertilitate sau performanta intelectuala;

– la o valoare  a TSH de 6.3 μUI/ml, deficitul de hormoni tiroidieni este minor (hipotiroidism subclinic) si manifestarile sunt, adesea, absente; deci, faptul ca el nu prezinta nicio simptomatologie si ca a crescut normal nu infirma, in sine, tiroidita autoimuna;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (289) Read More »

Răspunsuri la întrebări (288)

Oana Vasile:

Buna ziua dl doctor! Am vazut ca in perioada 20-28 octombrie 2010 nu veti putea raspunde la intrebari, iar intrebarile trimise in acest interval nu vor primi raspuns ulterior.
Am sa mai postez inca odata intrebarea.

Buna ziua! Mi-ati raspuns la intrebarea nr. 242
Revin cu rezultatul histopatologic

Diagnostic Histopatologic postoperator
Raport Preliminar
1) Carcinom scuamos cheratinizant cu arii de tip slab diferentiat, determinare la nivelul masei lobului stang tiroidian, cu invazia tesutului fibroconjunctiv si muscular striat adiacent, arii de invazie vasculara, necroza hemoragica, arii de slaba diferentiere cu aspect sincitial multinucleat.
2) Parenchim adiacent si de fond anizofolicular cu epitelii cubice si plate N.L.posibila determinare de vecinatate (esofag, trahee)
– se sugereaza evaluarea imagistica CT.
– evaluarea oncologica multidisciplinara

Vad ca nu e stabilit codul citologic neputandu-ne da seama ce stadiu e boala si daca sunt metastaze.
Oricum din spusele dl chirurg rezultatul nu e deloc bun, nici nu ne asteptam ca intr-o perioada atat de scurta sa se formeze un cancer atat de urat (practic e vorba de 5 luni de zile)

Va multumesc mult pentru amabilitatea de care dati dovada!

Raspuns:

– asa cum arata rezultatul examenului histopatologic, nu este vorba o tumora tiroidiana primara, ci de un neoplasm al altui organ, care generat o diseminare de dimensiuni mari la nivelul lobului stang tiroidian, mimand in acest fel un cancer tiroidian;

– carcinomul scuamos poate aparea la nivelul mai multor organe si tesuturi (piele, limba, mucoasa bucala, esofag, laringe, faringe, etc); cel mai probabil, urmatorul pas ar fi identificarea leziunii primare si, dupa aceea, stabilit daca este posibila o interventie chirurgicala care sa incerce sa elimine tesutul malign de la nivelul gatului; se pot lua in considerare tratamente postoperatorii de tipul radioterapiei si chimioterapiei; oricum, managementul bolii, de-acum inainte, tine intr-o mica masura de endocrinolog;

– intr-adevar, evolutia destul de rapida si forma slab diferentiata, cu invazie extensiva locala, arata o tumora destul de agresiva; tratamentul (operatie, chimio-, radiorerapie) ar trebui, macar, sa incetineasca evolutia bolii si sa prelungeasca supravietuirea;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (288) Read More »

Răspunsuri la întrebări (287)

elena:

buna seara,am 30 de ani si la cateva luni dupa nastere in urma unei ecografii am descoperit ca am 2 chisturi tiroidiene,ecografia am facut o pentru ca am simtit in gat ceva ca o umflatura ,era foarte cald si in ziua aceea am baut multa apa cu gheata,nu am rude apropiate care sa aiba aceasta boala,am facut o operatie de cezariana.ma simt bine ,nu pot spune ca am vreo simtoma anume,dupa nastere am slabit cateva kg.,ce sa fac ?imi este frica.ce imi recomandati?va multumesc

Raspuns:

– chisturile tiroidiene „pure” (adica strict cu continut lichidian) sunt 99% benigne;

– dvs nu ati precizat un detaliu important: dimensiunea acestor formatiuni; daca sunt sub 1-1.5 cm pot fi urmarite periodic prin ecografii de tiroida; in aceasta situatie nu necesita vreun tratament si nici nu au efecte asupra functionarii tiroidei; daca cel putin unul este de dimensiuni mai mari (2 cm sau mai mult) poate fi oportuna golirea prin intermediul punctiei tirodidene cu ac subtire; daca, in aceasta a doua situatie, chistul se reface poate fi indicata operatia de indepartare partiala/totala a glandei;

– in orice caz, chisturile mici (milimetrice), in general, nu cresc sau cresc foarte lent (de-a lungul mai multor ani) si nu pun probeleme majore;

– pentru verficarea functiei tiroidei recomand (daca nu s-au facut deja) urmatoarele analize de laborator: TSH si FreeT4;

– nu este nicio legatura intre aparitia chisturile tiroidiene si consumul de apa cu gheata;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (287) Read More »