Răspunsuri la întrebări

Răspunsuri la întrebări (2204)

Gabriela:

Buna ziua! Sunt femeie, 47 de ani si am fost diagnosticata cu tiroida Hashimoto si gusa polinodulara. Nu am rude cu boli de tiroida.
Analizele medicale efectuate au urmatoarele valori: ATPO 411.7 (interval 0 – 35/U/ml); cortizol 201.9 (interval intre orele 7 -10 : 6.2 – 180.1 ng/ml); FT4 : 10.96 (interval 8.9 – 17.2/pg/mL); TSH 0.731 (interval 0.3 -4.5/Ul/l); Anticorpi antitiroglobulina < 20.0 Ul/mL (interval 0 -40/ Ul/mL); calcitonina <2.00 pg/mL (interval femei <5 pg/mL); tiroglobulina 19.3 ng/ml (interval 1.6 – 60 ng/ml).
Ecografia tiroida se prezinta astfel:
Lobul drept: 4.32/1.67/1.69 cm
Longitudinal: structura intens hipoecogena, neomogena cu conglomerat nodular de aprox. 1.39/2.45 cm halosign incomplet, structura mixta, neomogena, calcificari periferice si centrale. in alta incidenta apar ca un conglomerat de noduli de dimensiuni diferite adunati impreuna.
Transversal: acelasi aspect neomogen, hipoecogen, nodularizat: nodul de aprox. 1.01/0.78cm situat central (ca sectiune) si in zona de mijloc a L dr. Intr-o sectiune inferioara si mergand spre punctul cel mai decliv al L dr se formeaza un conglomerat nodular avand 1.01/1.11 cm cu structura mixta, iar in punctul cel mai decliv aceasta formatiune cuprinde intreaga sectiune avand aspect de floare cu centrul ramolit anecogen.
ISTM: vol. norma; d- 0.39 cm structura hipoecogena, neomogena.
Lobul stang :4.14/1.53/1.72 cm.
Longitudinal: structura hipoecogena, neomogena, nodularizata, mai evident fiind un nodul de aprox. 1.46/0.77cm,halosign incomplet, structura neomogena, aparand ca un conglomerat de doi noduli. In alta sectiune acestia apar fuzionati si apar si alti noduli mai mici.
Transversal: acelasi aspect neomogen, hipoecogen, nodularizat, cu nodul dominant situat in polul inferior al L stg avand aprox 1/0.9 cm, vascularizat, usor periferic ocupand zona dintre esofag si vase. In punctul cel mai decliv al L stg apare un alt nodul situat la jonctiunea L stg cu istmul avand 0.83/0.62 cm si structura mixta.
Circulatie DOPPLER: normala la nivelul glandei.
Mentionez ca nu am urmat nici un tratament pt glanda tiroida, dar dna dr. mi-a prescris acum „Procor T” si m-a trimis la un control chirurgial, iar dl. dr. chirurg, dupa ce a vazut ecografia si mi-a palpat tiroida, a zis ca trebuie operata si a ramas sa ma programeze la operatie dupa data de 1 iunie.
Simptomele pe care le am constatat in ultima perioada sunt: nu suport sa ma atinga cineva la baza gatului sau sa port esarfe pt ca am senzatia ca ma apasa ceva si ma sufoc; ma simt obosita, obosesc foarte repede si sunt f nervoasa; dimineata cand ma trezesc am dureri articulare la nivelul degetelor de la maini; transpir excesiv in jurul gatului si am dureri cervicale.
Intrebarea: De ce a zis dl. dr. chirurg ca trebuie sa ma opereze acum (nu am inteles f bine explicatiile primite), nu exista tratament pt ameliorarea acestor noduli?
Multumesc frumos!

Raspuns:

  • recomandarea mea este ca inainte de operatie sa obtineti a doua opinie endocrinologica si ecografica, de la un medic cu experienta;
  • simptomele dvs nu le vad legate in mod direct de problema tiroidiana; tiroida functioneaza normal, iar nodulii nu sunt atat de mari cat sa provoace compresie;
  • legat de recomandarile chirurgului, evident ca nu le pot eu explica sau sustine; tocmai pentru a fi sigura ca aceasta e cea buna solutie pentru dvs, am recomandat a doua opinie;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2204) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2203)

Dianu Silvia:

Bună ziua. Am 43 de ani și de o săptămână am primit confirmarea ca am boala Basedow Graves prin prezenta anticorpilor specifici Trab = 10. As avea in primul rand o întrebare despre declanșarea acestei boli, dacă ar putea avea vreo legătură cu vaccinul antiCovid făcut pe 23 februarie. La aproximativ 2 săptămâni după efectuarea vaccinului am început sa prezint semne specifice hipertiroidiei, palpitații, puls mare, tremor etc. Analizele au confirmat hiperriroidia(TSH foarte mic și FT4 mare), iar analiza anticorpilor Trab a ieșit pozitiva.
O a doua întrebare este legata de tratament. S-a instituit tratament cu Tyrozol 10mg 3/zi. Dr m-a avertizat ca dacă prezint febra, dureri în gat, sa întrerup tratamentul și sa efectuez hemograma pt a vedea dacă tratamentul a dus la agranulocitoza, care poate fi destul de grava. Am 9 zile de când am început tratamentul și am o tuse uscata, nu foarte deranjanta, dar suficienta încât sa ma îngrijoreze. Nu am febra deloc. Ar putea avea legatura cu tratamentul și ce ar trebui sa fac?

Raspuns:

  • cel mai probabil e doar o coincidenta si hipertiroidia era preexistenta vaccinarii; de regula, hipertiroidia e prezenta deja cu cateva luni inainte de confirmarea diagnosticului;
  • tusea nu este unul din semnele de alarma pentru agranulocitoza; totusi, pentru a fi linistita, puteti recolta o hemoleucograma pe care sa o trimiteti medicului dvs curant;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2203) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2202)

Lenuta:

Intrebarea mea este ,daca am fost operata de tiroida totala ,e posibil sa cresca din nou multumesc anticipat

Raspuns:

  • tiroidectomie totala inseamna indepartarea (aproape) completa a tiroidei; din motive care tin de pastrarea glandelor paratiroide si de protectie a unor structuri anatomice importante (in special nervii laringei recurenti), foarte mici portiuni din glanda tiroida pot sa fie lasate pe loc;
  • dupa o tiroidectomie totala corect efectuata, pentru o patologie benigna si in conditiile in care tratamentul de substitutie este corect urmat si monitorizat, riscul de recidiva („sa creasca tiroida din nou”) este practic inexistent;
  • teoretic, daca pe termen lung (de regula ani) tratamentul nu e urmat sau e urmat in doze mult mai mici decat ar trebui, exista un risc de hipertrofie a acelor mici portiuni ramase dupa operatie;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2202) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2201)

Visan Viorica:

Bună ziua..Am făcut traheotomie totala pentru că aveam un macronodul lob stâng. La biopsie mi.a ieșit gușă nodulara anizofoliculara…Îmi puteți spune la ce să mă aștept sau in afară de a ține sub observație, ar trebui să.mi fac griji mai mari.?? Mulțumesc mult.

Raspuns:

  • cred ca ati vrut sa spuneti tiroidectomie totala, adica indepartarea cvasi-completa a tiroidei; traheotomia este o interventie chirugicala asupra traheei, foarte rar indicata in patologia tiroidiana;
  • gusa nodulara anizofoliculara se refera la un tip de gusa BENIGNA; deci, daca nu sunt alte completari la examenul anatomo-patologic, puteti fi linistita din acest punct de vedere;
  • asa cum am precizat in si in raspunsul cu numarul 2199, la 6-8 saptamani de la operatie trebuie verificat daca doza de levotiroxina este adecvata, prin masurarea TSH si FT4, iar dupa 3-4 luni ar trebui facuta o ecografie de regiune cervicala;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2201) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2200)

Vlad Alina:

Buna ziua! Sunt o femeie in varsta de 21 de ani. Mama mea are tiroida autoimuna si multi noduli pe care atunci cand i-a descoperit erau vechi. Eu am limite normale la analize, dar am noduli. Cunosc existenta nodulilor de cand aveam undeva la 15-16 ani, iar cel din stanga s-a tot marit, pana cand a ajuns din ce inteleg la 2cm. In luna iunie, valorile erau 0.9/1.36. Am facut ieri(28.04.2021) ecografie si rezultatele sunt dupa cum urmeaza:
Tiroida cu contur pastrat, margini bine delimitate, dimensiuni crescute
LTD: vol:9.13 ml, ecostructura omogena, izoecogena, vascularizatie normala, se deceleaza in polul inferior o formatiune nodulara chistica pura cu un spot hiperecogen- coloid inchistat? cu dim. de 0.29/0.41/0.53 cm, vol:0,03 ml, bine delimitata
Istm: 0.2 cm
LTS: vol: 7.25 ml, ecostructura omogena, izoecogena, vascularizatie normala, se deceleza in 1/3 medie si anterior o formatiune nodulara cu dim de 0.87/1.55/1.99 cm, vol:1,4 ml, solida, ecostructura inomogena, hipoecogena, fara calcificari, cu halou incomplet, relativ bine delimitata, vascularizatie perinodulara
fara adenopatii decelabile in momentul examinarii
concluzii: gusa polinodulara, diagnostic:gusa multinodulata netoxica
Analizele de sange sunt facute ultima data in ianuarie ( FSH, LH, TSH) iar unele sunt facute acum 9 luni, dupa ecografie ( IPTH, ACTH, ATPO, FT). Toate sunt bune. Am facut si Calcitonina tot acum 9 luni si a iesit ok ( <1 pg/mL, val ref <=6.4)
Din ce am inteles, se poate ca nodulul din stanga sa fie canceros asa ca mi s-a recomandat punctia. Insa am aflat ca exista si o procedura inainte de punctie numita sonoelastograma. As putea sa fac asta inainte de punctie sau se impune punctia din capul locului?
As mai vrea sa va intreb, judecand dupa aspectul ecografic al nodulului, care ar fi sansele sa fie malign ?
Multumesc !

Raspuns:

  • avand in vedere datele prezentate, nodulul din lobul stang ar trebui, intr-adevar, punctionat; elastografia, o metoda imagistica derivata din ecografie, NU poate inlocui in acest caz punctia, neavand nici pe departe aceeasi capacitate de discerne intre un nodul benign si unul malign;
  • aspectul ecografic nu este inalt sugestiv pentru malignitate, DAR in contextul dimensiunilor, cresterii si varstei tinere, punctia e clar indicata;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2200) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2199)

Cristian:

Buna seara! Numele meu este Cristian,37 ani am fost operat de tiroidectomie totala in data d 13 Aprilie 2021 in urma diagnosicului de Gusa polinodulara plonjanta in mediastin iar in urma cu cateva zile am primit rezultatul examenului histopatologic, va rog sa-mi spuneti daca este un diagnostic de cancer sau ce recomandati ca ar fi de facut acum dupa operatie dupa un astfel de rezultat.
Tabloul histopatologic corelat cu datele anatomoclinice pledeaza pentru diagnosticul de:
1) Gusa polinodulara anizofoliculara cu arii epiteliale hiperplazice cu aspect hiperfunctional, arii microfoliculare si cu celularitate de tip oxifil/oncocitar, mic cuib celular solid, arii de hemoragie, frecvente siderofage, arii de colesteatom, edem interstitial, arii de resorbtie posthemoragica, sclerohialinizare interstitiala, cu arii de scleroza partial circumscrisa perinodular si calcificari distrofice;
2) 2(doi) limfoganglioni periistmici cu aspecte reactive;
Va multumesc. Cu deosebita consideratie, Cristian.

Raspuns:

  • rezultatul arata o gusa nodulara BENIGNA, deci nu e vorba de un cancer tiroidian;
  • la 6-8 saptamani de la operatie trebuie verificat daca doza de levotiroxina este adecvata, prin masurarea TSH si FT4;
  • la 3-4 luni de la operatie ar trebui repetata o ecografie de regiune cervicala pentru a vedea daca tiroida a fost indepartata complet; in cazul in care gusa a fost foarte mare si, eventual, a necesitat sectionarea sternului pentru indepartare, poate fi nevoie de un CT de gat si torace pentru a exclude un rest tiroidian intratoracic;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2199) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2198)

Armand:

Buna ziua am 18 sunt baiat iar pe data de 15.04.2021 am facut niste analize medicale la synevo cu urmatoarele valori
FT3 5 interval referinta (3.93 – 7.7)
ANTI-TPO <5 interval referinta ( <26)
FT4 17.9 interval referinta (12.6 – 21 )
TSH 2.09 interval reverinta (0.51 – 4.3)
Anti receptor TSH (TRab) – <0.8 ( limita decizie clinica 1.75 UI/L) intrebarea mea este daca acel TRab este normal vad ca este in parametri mi sa spus de la medicul de familie ca ar fi ok dar este totul in regula si restul analizelor?

Raspuns:

  • testele de functie tiroidiana (TSH, FT4, FT3) sunt in limite normale, ceea ce inseamna ca tiroida functioneaza in parametri;
  • TRAb este o analiza de laborator care NU are limita inferioara de normal; altfel zis, daca valoarea este sub valoarea indicata de laborator, 1.75 UI/l in acest caz, rezultatul e bun; de regula acest rezultat exclude boala Basedow-Graves activa;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2198) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2197)

PANA MARIANA:

Buna ziua. Am 54 de ani și sunt diagnosticată cu Tiroidita autoimună Hashimoto de 15 ani.
Mi s a recomandat administrarea SELENIU 3 luni+ pauză 2 luni
Aș dori să știu ora optimă pt administrare. Mulțumesc anticipat.

Raspuns:

  • la acest moment nu exista dovezi clare care sa arate un beneficiu al seleniului in tiroidita autoimuna; din acest motiv, eu nu recomand de rutina suplimentele cu seleniu;
  • daca se administreaza totusi, ar trebui luat inainte de masa;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2197) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2196)

anda:

Buna ziua am 60 de ani , am prezentat in anul 2018 TSH(0,0020) si FT4(2,96) si am primit tratament cu thyrozol dupa care in anul 2020 am TSH in limite normale si FT4 2,21 si mi s-a introdus si euthyrox .Nu inteleg deloc asocierea acestor medicamente

Raspuns:

  • aceste medicamente se utilizeaza uneori impreuna in hipertiroidie;
  • in special daca boala e mai greu de controlat, cu oscilatii intre hipotiroidie si hipertiroidie la schimbari mici ale dozei de Thyrozol, se prefera blocarea partiala cu o doza ceva mai mare de Thyrozol, adaugand apoi Euthyrox pentru restabilirea echilibrului hormonilor tiroidieni;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2196) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2195)

Gabriela:

Bună ziua,

Mă numesc Gabriela, am 23 de ani și 50 de kg.
În urma unor investigații endocrinologice am fost diagnosticată cu tiroidită autoimună (după ecografia tiroidiană). Ulterior am făcut și analizele necesare:
Tsh-2,4 uUI/ml (interval de referință: 0.4 – 4 uUI/ml)
FT4- 1. 23 ng/dl (0.8 – 2.0 ng/dl)
Cortizol (dimineața la 8)-12,6 ug/dl) (dimineata : 5 – 25 ug/dl)
Ac. anti TPO (Ac. anti tiroidperoxidaza-700 U/ml (Normal : < 40 U/ml).
Ac. anti TG (Ac. anti tiroglobulina-20,7 UI/ml ( Normal «120 UI/ml)
Momentan trebuie să iau Procor T timp de 3-6 luni și să merg după 6 luni la o nouă consultație.
Pot face ceva pentru a reduce ATPO? Sunteți de acord cu dieta AIP? Ar trebui să schimb alimentația? Să renunț la gluten, lactate, zahăr, leguminoase etc? Ar trebui să mai fac o serie de investigații? Ce sfaturi mi-ați putea oferi?
Vă mulțumesc anticipat. Aștept cu nerăbdare un răspuns de la dvs!
O primăvară cu soare și multe zâmbete!

Raspuns:

  • analizele prezentate arata, intr-adevar, o tiroidita autoimuna; boala se afla in prima etapa, in care capacitatea de a produce hormoni este neafectata;
  • la acest moment, monitorizarea este suficienta, iar un interval de 6 luni este potrivit; totusi, daca aveti planuri de sarcina in perioada imediat urmatoare, verificarea functiei tiroidiene se poate face mai repede (la 3-4 luni); de asemenea, imediat ce se confirma o sarcina (indiferent cand se va intampla), analizele (TSH si FT4) ar trebui repetate;
  • nivelul semnificativ crescut al ATPO (peste 100-150 U/ml) ne confirma ca e vorba de o tiroidita autoimuna; dincolo de acest aspect, ca valoarea e 200 sau 2000, este putin important; am zis de multe ori, DUPA ce s-a stabilit diagnosticul de tiroidita autoimuna, monitorizarea ATPO (si a anticorpilor anti-tiroglobulina) ESTE INUTILA; nu exista, si de altfel nici nu e necesar, vreun tratament care sa scada nivelul acestor anticorpi;
  • moda dietelor in boala tiroidiana autoimuna am abordat-o aici: https://youtu.be/aMD0eOz2kFs; pe scurt, nicio restrictie alimentara nu e dovedita ca folositoare sau necesara in aceste cazuri;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2195) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2194)

Adriana:

Buna ziua
am 52 de ani si 53 de kg, sunt la premenopauza. De ceva timp ma enervez foarte repede si ma supar din orice, am tendinta sa ridic tonul indiferent cu ce ton mi se vorbeste. Poate fi vorba de glanda tiroida?Mentionez ca am avut probleme cu tiroida prin anii `90, am facut tratament cu Eutyrox cati va ani pana cand hormonii au revenit la limitele normale.Va multumesc anticipat!

Raspuns:

  • nu se poate spune doar in urma acestor manifestari; cu atat mai mult cu cat ati avut un diagnostic de boala tiroidiana in urma cu mai multi ani, tiroida merita verificata cu un consult endocrinologic si analizele de laborator esentiale (TSH, FT4, eventual ATPO);
  • totusi, problemele descrise mai sus sunt sugestive mai degraba pentru schimbari legate de menopauza decat pentru o boala tiroidiana;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2194) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2193)

Munteanu Miruna:

Buna ziua! Boala Basedow, care era in remisie (3 ani de fT4, TSH normale, doar ATPO mai ramasese crescut putin) a revenit galopant cu simptome f accentuate (puls f mare, slabit 7 kg in 2 luni, tremur accentuat etc.), fT4, ft3, T3 f valori de aprox 5 x mai mari decat limitele superioare, TSH 0,005, doar ca, de data asta, afectate si TGO, TGP, fibrinogen, sideremie. Ce optiuni am, in cazul in care am alergie la tiamazol? In anii trecuti (inclusiv in sarcina) m-am tratat cu Propylthiuracil. Se mai recomanda in cazul in care e afectat deja ficatul?
Multumesc!

Raspuns:

  • rezultatele testelor de functie tiroidiana (TSH, FT4, T3) arata clar recidiva hipertiroidiei si se coreleaza cu simptomele;
  • hipertiroidia in sine poate duce la cresterea nivelului enzimelor hepatice (TGO, TGP) si acesta nu e un motiv de a nu lua tratament (daca nu sunt crescute de mai mult de 5 x limita superioara a normalului);
  • evident, daca ati facut alergie la Thyrozol si ati raspuns inainte la propiltiouracil, acesta din urma ar trebui reluat; cu o doza adecvata si monitorizare frecventa, atat a functiei tiroidiene, cat si a celei hepatice;
  • hipertiroidia, mai ales o forma semnificativa, cum e la dvs, TREBUIE tratata, avand numeroase riscuri si afectand calitatea vietii;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2193) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2192)

Iulia Cornelia Ciasar:

Bună vin cu o intrebare, dacă eu iau L-Thyroxin de 50mg și în paralel iau și Spirulina Bio câte 4 Tab pe zi este ok sau ar trebui sa renunț la Spirulina sau sa iau mai puține Tab pe zi??

Raspuns:

  • NU recomand preparatele cu spirulina; contin, de cele mai multe ori, cantitati foarte mari de iod, care, pe fondul unei boli tiroidiene preexistente, pot precipita sa accentua o disfunctie tiroidiana;
  • altfel zis, spirulina poate duce la aparitia sau agravarea hipotiroidiei (lipsa de hormoni tiroidieni) sau a hipertiroidiei (exces de hormoni tiroidieni);

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2192) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2191)

Raluca Elena Manea:

Bună seara! Sunt operata de tiroidectomie de 2 săptămâni, am dureri atât în interior cât și la exteriorul bazal al incizie, plaga vizibil arata ok, nu este roșie, inflamata și nu supureaza, atât ma sperie durerea care Persista repet simt durere atâta în interior cât și în exterior la niv plăgii. Va mulțumesc anticipat!

Raspuns:

  • este firesc sa existe durere la doar 2 saptamani dupa operatie;
  • daca nu exista si alte manifestari aparute sau accentate dupa externare, cum ar fi umflarea zonei respective, durere sau greutate la inghtit sau la respiratie, semne de inflamatie/infectie la nivelul plagii, foarte probabil nu e nimic ingrijorator;
  • cu toate astea, daca durerea e deranjanta, persistenta, se accentueaza sau apar si alte probleme, e bine sa contactati medicul chirurg pentru alte indicatii;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2191) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2190)

Geta:

Bună seara! Rezultatul meu la calcitonină este de 0,5 mg. Este ok? Menționez k am făcut această analiză la recomandarea unui medic endocrinolog fiindcă am doi noduli de 8 și 11 mm pe dreapta și unul de 5 pe stânga. Mulțumesc

Raspuns:

  • unitatea de masura este picograme/mililitru (pg/ml) la marea majoritate a laboratoarelor;
  • rezultatul se judeca in functie de limitele furnizate de laboratorul care a facuta analiza, dar aceasta are relevanta doar cand vorbim de limita superioara; un nivel la limita inferioara, cum pare sa fie si in cazul dvs, sau SUBnormal NU are nicio semnificatie patologica;
  • calcitonina este un marker tumoral pentru un anumit tip de cancer tiroidian, numit carcinom medular; o valoare care nu depaseste limita superioara efectiv exclude acest tip de cancer tiroidian (dar nu si alte forme!);
  • pe larg despre calcitonina: https://tiroida.ro/2017/01/22/calcitonina/;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2190) Read More »