Răspunsuri la întrebări (1488)

Dordea Margareta:

Buna seara
Sunt operata de tiroida (toala)de 6 luni si am facut analizele de control TSH =5.27,PTH=47.7,Ca.ionic=4.2Ca seric=9.2 ,iau eutyrox 75 mg pe zi .Mentionez ca TSH facut la 3 luni dela operatie a fost 1.30iar PTH 12 .Valorile normale date de laborator fiind TSH=0.27-4.2 iarPTH =15-85Pute-ti sa-mi spuneti din ce cauza a crescut asa de mult TSH ?
Va multumesc anticipat

Raspuns:

– valoarea usor crescuta a TSH arata doar ca doza de Euthyrox este la acest moment insuficienta; cea mai probabila explicatie, daca tratamentul a fost urmat zilnic si corect administrat, este o modificare a absorbtiei intestinale; ca regula generala, eventualele preparate cu calciu, fier si soia ar trebui luate la cel putin 3-4 ore dupa Euthyrox;

– in aceasta situatie medicul dvs poate opta fie pentru cresterea usoara a dozei de Euthyrox, fie poate mentine tratamentul actual, urmand sa verifice din nou analizele peste cateva luni; este important sa intelegeti ca un nivel al TSH de 5.27 μUI/ml este complet asimptomatic si nu necesita in mod obligatoriu modificarea tratamentului;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1488) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1487)

Elena:

Daca pe rezultatul analizelor, in dreptul TSH-ului, arata ca interval de referinta trimestrul I,I, III, inseamna ca as fi insarcinata, sa sunt pur si simplu de referinta? Mentionez ca oricum TSH-ul este de 3.6972 UI/mL, adica peste limitele normale ale trimestrelor de sarcina, dupa cu scrie pe foaia de rezultate.. multumesc

Raspuns:

– in mod sigur, nu; nu aveti de ce sa va ingrijorati, masurarea TSH NU poate da relatii despre o eventuala sarcina; multe laboratoare ofera in mod automat pe buletinul de analize limitele normale pentru diferite perioade fiziologice (copii, adolescenti, adulti, sarcina, menopauza, etc) pentru o interpretare cat mai adecvata;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1487) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1486)

Andreea:

Buna ziua,

Va rog sa mi comunicati parerea dvs. despre urmatoarele analize:
TSH 1,75 valori 0,27-4,2
FT4: 14,4 valori 12-22
FT3:4,75 valori 3.1-6,8
Cortizol 7,98
ATPO:40 valori 34
anti tireoglobulina 22,38 valori <=115
Tin sa mentionez ca mama mea are tiroida auto imuna ,iar eu dupa sarcina am inceput sa iau foarte mult in greutate si chiar daca am urma un regim alimentar nu s-a observat nicio scadere in greutate ba mai mult continui sa ma ingras.Am atat membrele inferioare cat si cele superioare umflate,Simt ca ma sufoc stand de exemplu pe scaun,in cursul zilei am stari de somnolenta iar noaptea insomnii.
Va multumesc!

Am uitat sa mentionez faptul ca am 28 ani ,1,69 cm si 93 kg (deja am ajuns la obezitate de gradul I )

Raspuns:

– rezultatele analizelor de laborator arata ca tiroida dvs functioneaza perfect normal la acest moment, deci nu aceasta e cauza problemelor cu care va confruntati; nivelul foarte putin crescut al ATPO este cel mai probabil lipsit de semnificatie, dar este mai prudent ca functionarea tiroidei sa fie verficata anual;

– in plus, poate fi indicata o ecografie de tiroida, in special daca sunt modificari la palparea acesteia;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1486) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1485)

roby:

Am facut aztazi analizele pentru glanda tiroida si au iesit rezultatele astea :

Ac. anti tireoperoxidaza (Anti TPO) Rezultat : <10.00 Unitate masura: IU/mL Interval de referinta: 0-35

Free t4 (tiroxina libera) Rezultat: 1.22 Unitate de masura:ng/dl Interval de referinta 0.8-1.9

TSH (Tiroid Stimulator Hormon ) Rezultat 4.36 Unitate masura uUI/mL Interval de referinta 0.4-4

Imi puteti da un sfat daca sunt analozele ok sau nu.
Multumesc!

Raspuns:

– nivelul minim crescut al TSH este fie o modificare tranzitorie (varianta mai probabila), fie indica un debut de hipotiroidie; de aceea, analizele (TSH, FT4 si anticorpi anti-tiroglobulina) ar trebui facute din nou peste 4-6 luni;

– in mod cert aceasta valoare a TSH, indiferent de situatie, NU are nicun fel de efect negativ asupra sanatatii, deci nu e nevoie deocamdata de vreun tratament;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1485) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1484)

Talpiga Andrei:

Buna seara!
Sper sa ma ajutati cu un raspuns!
Am 20 de ani ,178 cm,53 de kg,mentionez ca am o problema cu o gastrita eritematoasa,insa ceea ce ma deranjeaza pe mine este faptul ca nu pot lua deloc in greutate,am ajuns cel mai mult la 57 de kg facand inot si luand vitamine ,cum m-am lasat de inot si nu am mai luat vitamine am slabit imediat ajungand la 53 ,de 3 ani am aceeasi greutate cand 52 cand 53 -54 prin zona asta,asa ca am facut urmatoarele analizede

T3 – 0.68 ,valori 0.82-1.79 deci scazut
T4 – 6.28 ,valori 6.09-12.23
TSH – 1 ,valori 0.4-4
FT4 – 1.3 valori 0.89-1.76
Care sa fie cauza?
Va multumesc!

Raspuns:

– analizele arata ca tiroidia functioneaza normal, deci NU aceasta e explicatia; valoarea usor subnormala a T3, in contextul celorlalte rezultate, nu are nicio relevanta;

– din punct de vedere endocrinologic, merita verificata si functionarea glandelor suprarenale, chiar daca istoricul dvs nu sugereaza o problema de acest tip; pentru asta ar trebui facute dimineata pe nemancare urmatoarele analize de sange: ACTH, cortizol, sodiu si potasiu;

– cel mai probabil, totusi, acest deficit ponderal cronic NU are o cauza endocrina;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1484) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1483)

SANDU:

Buna ziua!Am fost diagnosticata cu GUSA POLINODULARA HIPOECOGENI CU MARGINI NEREGULATE MICROCALCIFIERI VASCULARIZARE CRESCUTA INTRANODULARA.Recomandare,punctie cu ac fin pentru BIOPSIE.Nu am acceptat sa starnesc altceva pe acolo.Va rog;POT AVEA SI O ALTA VARIANTA?Multumesc anticipat!

Raspuns:

– inteleg din postarea dvs ca aveti unul sau mai multi noduli de tiroida cu elemente ecografice de suspiciune pentru o leziune maligna; in acest caz, punctia cu ac subtire ESTE INDICATIA ABSOLUT CORECTA;

– trebuie sa intelegeti foarte clar cateva lucruri:

  1. aceste punctii se fac de zeci de ani si nu s-a dovedit in tot acest timp ca „au starnit altceva”; indiferent de problema din tiroida, punctia nu o agraveaza; aceasta idee, care circula si este acceptata de multi pacienti, este complet falsa;
  2. pe de alta parte, daca unul sau mai multi dintre noduli sunt maligni (cancer) si dvs alegeti „sa nu-i starniti” cu punctia, nediagnosticati si netratati chirugical ei se pot dezvolta si extinde;
  3. singura varianta alternativa pentru diagnostic este operatia, urmata de examinarea histopatologica a nodulilor; aceasta nu e cea mai buna optiune pentru ca (a) cei mai multi noduli de tiroida sunt benigni (deci operatia nu e necesara) si (b) pentru ca e bine, daca dupa punctie se considera ca e nevoie de operatie, ca chirurgul sa stie ca e o gusa cu risc;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1483) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1482)

nely:

Buna seara, am 39 de ani in urma unei consultatii endocrinologice si a unor analize, am urmatorul rezultat:
Estradiol 348 referinta 151- 1461
Prolactna 201. referinta 127-637
Tsh 3,4 referinta 0,27-4,2
Testosteron 1,42 referinta 0,22-2,9 ,deci toate in limite normale.

Tin sa mentionez ca am 1.70 si 85 de kg,iar sora mea are hipotiroidie.Doamna doctor mi-a recomandat urmatorul tratament: spironolactona 25 mg. 2/zi si euthyrox 50 ug una dimineata spunandu-mi ca euthyroxul ma ajuta la slabit,iar spironolactona la pilozitate.Citind despre efectele adverse nu stiu ce sa fac.Nu am mai luat pana acum euthyrox.Multumesc.

Raspuns:

– valoarea TSH in limite arata ca tiroida functioneaza normal, deci recomandarea de tratament cu hormon tiroidian (Euthyrox) nu pare justificata; NU este indicat acest tratament la cei care nu au o problema tiroidiana dovedita si vor doar sa slabeasca; sfatul meu este sa faceti o consultatie pentru o a doua opinie la un alt endocrinolog;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1482) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1481)

Dinca Ligia:

Buna ziua!In urma efectuarii unor analize am primit urmatoarele rezultate de la laborator :
TSH 0.028 (0.27-4.20)
FT4 22.50 (12-22)
ATPO 10.37 (00.00-34.00)
Mentionez ca sunt operata din anul 2012 – tiroidectomie totala si iau o doza de 112,5 ug/zi
As dori sa stiu daca este posibil sa am astfel de valori ale TSH-ului in aceste conditii sau este posibil ca analizele sa nu fie executate corect. Recunosc ca nu le-am mai facut din 2014, insa atunci valorile erau normale cu aceasta doza. Multumesc.

Raspuns:

– intotdeauna exista, cel putin teoretic, posibilitatea unor erori de laborator; evident, in cazul dvs nu pot spune pe baza unei postari daca e vorba de asa ceva sau nu;

– totusi, cel mai probabil, doza de Euthyrox este prea mare fata de nevoile dvs si de aceea nivelul TSH este supresat, iar FT4 usor crescut; trebuie repetat un control endocrinologic, iar medicul va decide in functie de aceste rezultate si de alte informatii, daca e cazul sa faca o mica ajustare (scadere) a dozei;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1481) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1480)

Rosu Mariana:

Buna ziua,
In urma unor analize de rutina mi-a iesit valoarea TSH scazuta 0,251 referinta fiind (0,27 – 4,2)
Mi s-a recomandat Thyrozol 10 mg/ zi o luna apoi inca o luna inca 5 mg/ zi.
Initial mi s-a spus ca nu e necesar tratamentul dupa care s-a razgandit.
Mentionez ca nu am niciun simptom, cand si cand am asa cate o stare de oboseala.
Este necesar acest tratament avand in vedere valorile? Dupa intrerupere valoarea TSH scade iarasi? Din cauza acestui tratament se poate produce o dereglare a glandei?
Va multumesc,
Mariana Rosu

Raspuns:

– valoarea la limita inferioara a TSH ar putea impune tratamentul cu Thyrozol doar daca (1) se apreciaza ca fiind foarte probabila evolutia in perioada urmatoare catre o forma mai clara de hipertiroidie sau  (2) exista un risc cardiovascular major (tulburari de ritm cardiac severe si/sau boala cardiaca ischemica decompensata); in afara acestor situatii, destul de rare de altfel, monitorizarea functiei tiroidiene este suficienta pana cand valoarea TSH scade sub 0.1  μUI/ml; cum ati sesizat si dvs, un nivel al TSH la limita inferioara a normalului este asimptomatic si nu prezinta riscuri in marea majoritate a cazurilor;

– sunt necesare, desigur, si alte investigatii pentru a lamuri daca e vorba doar de o tulburare reversibila sau un debut de boala tiroidiana propriu-zisa:

  • obligatorii: FreeT4, ecografie de tiroida;
  • optionale: T3, scintigrafie de tiroida, ATPO, TRAb, Ac anti-tiroglobulina;

– tratamentul cu Thyrozol poate bloca excesiv tiroida daca e utilizat in doza prea mare, dar nu duce la apritia unei boli de tiroida propriu-zise, care sa persiste dupa intrerupere;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1480) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1479)

dana:

Stimate domnule Dr. Cristian-Claudiu Ţupea,

Apelez la dvoastra pentru a primi ajutor in privinta a doua diagnostice: tiroidita Hashimoto si Sindromul Ovarelor Polichistice. Rezultatul analizelor este: ATGL=45.01 IU/ml; Anti-TPO = 96.2 UI/ml; FT4=1.04 ng/dL; TSH = 2.82 uUI/mL; Prolactina= 44.46 ng/ml.

Am 32 ani, casatorita, fara copii. Aceste diagnostice sunt cauze ale infertilitatii? Am citit ca Hashimoto este cronica, in cazul in care raman gravida, afecteaza sarcina? Pot tine sub control anticorpii pentru a nu afecta tiroida mea si eventual si a fatului? In asteptarea raspunsului dvoastra. Multumesc

Raspuns:

– functionarea tiroidei, conform rezultatelor prezentate, este in limite normale; deci, NU tiroidita autoimuna (Hashimoto) este responsabila de infertilitate; totusi, in mod optim, nivelul TSH ar trebui sa se regaseasca in jumatatea inferioara a limitelor de normal; pentru a atinge acest obiectiv poate fi necesara o mica doza de levotiroxina, care trebuie initiata de endocrinolog;

– auto-anticorpii (ATPO si anti-tiroglobulina) nu se pot tine sub control cu vreun tratament si, de altfel, nici nu e acesta obiectivul terapiei; oricum, auto-anticorpii dvs nu determina aceeasi boala la fat;

– tiroidita autoimuna trebuie urmarita si, in functie de analize, tratata pe timpul sarcinii; daca aceasta conditie e indeplinita, nu ar trebui sa existe nicun efect advers al bolii asupra sarcinii si fatului;

– sindromul de ovar polichistic, in functie si de severitate, poate fi o cauza de subfertilitate;

– foarte important, nu trebuie neglijata o cauza masculina de infertilitate; e obligatoriu ca sotul sa faca o spermograma;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1479) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1478)

ana:

Buna ziua. in urma cu 2 saptamini am fost internata prin urgenta la cardiologie cu fibrilatie atriala. am iesit din criza am fost externata cu tratament sintrom betaloc si amiodarona si mi s-a recomandat consult endocrinologic. tsh=3.11(0,27-4.20)ft4=13.44(12.00-22.00)atpo=6.87(0.00-34.00)calcitonina=0.50(sub 9.82)tiroglobulina=94.51(3.5-77). ecografie:LD 17.4/22/44 structura intens neomogena hiperecogena cu multiple plaje hipoecogene formatiune hipoecogena neomogena 7.3/6.9mm cu microcalcificari in interior cu vascularizatie intra si perinodulara intensa cu aspect elastografic mixt scor 2/3. LS 16/20,5/40mmcu aspect asemanator neomogen intens hiperecogen cu multiple microplaje hipoecogene o microformatiune4.8/4.6mm hipoecogena neomogena cu vascularizatie predominant perifericacu aspect elastografic mixt scor 2.vascularizatie global accentuata fara adenopatii cervicale.trebuie sa merg din nou la dna dr cu rezultatul analizelor saptamina viitoare. Am 52 ani 158cm si52 kg histerectomie totala acum 5 ani pt fibrom si in vara un episod depresiv minor tratat 2 saptamini. acum iau tratamentul pt inima sunt slabita nu am energie si spaima sa nu intru iar in fibrilatie. tensiunea si pulsul sunt cam scazute (TA sub 11 uneori si pulsul in jur de 50.tot saptamina viitoare trebuie sa merg si la cardiolog. va rog sa lamuriti va rog cit e de grav si daca exista riscul ca acele formatiuni vazute la ecograf sa fie cancer daca tiroglobulina e crescuta. va multumesc anticipat.

Raspuns:

– amiodarona este un medicament care poate produce disfunctie tiroidiana atat cu exces (hipertiroidie), cat si cu deficit (hipotiroidie) de hormoni tiroidieni; mai mult, poate determina aceste dezechilibre prin mai multe mecanisme diferite, ceea ce complica de multe ori diagnosticul;

– in cazul dvs, deocamdata functia tiroidiana este normala, dar aspectul ecografic este sugestiv pentru o forma de tiroidita (inflamatie tiroidiana); avand in vedere ca tratamentul cu amiodarona a fost initiat doar de 2 saptamani, este putin probabil ca acesta sa fie cauza tiroiditei, mai degraba fiind vorba de o o problema preexistenta; importanta acestui fapt este ca riscul unei disfunctii tiroidiene indusa de amiodarona este substantial mai mare daca exista deja o patologie a acestui organ;

– investigatiile de laborator ar trebui completate cu masurarea T3, TRAb si a anticorpilor anti-tiroglobulina;

– functionarea tiroidei ar trebui verificata la 6-8 saptamani; un tratament va fi necesar cand/daca apare hipo- sau hipertiroidismul;

– cardiologul, in masura posibilului, ar trebui sa se gandasca la o alternativa de tratament pentru amiodarona;

– nodulii descrisi la ecografie necesita doar urmarite ecografica; masurarea tiroglobulinei nu da detalii privind natura benigna/maligna a acestora;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1478) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1477)

Iancu Jenica:

Buna ziua

In primul rand vreau sa multumesc pentru timpul acordat
Am 31 de ani si sunt insarcinata in 10 saptamani si am urmatoarele analize:

valori Interval de referinta

TSH-1.6938 Sarcina trim. I (0.88-2.83 Ul/ml)
T3-1.08 (0.58-1.59ng/ml)
Free T4-0.91 (0.70-1.48ng/dl)
Ac antitireoperoxidaza-28.07 (<5.61Ul/ml)
Ac antitiroglobulina-38.6 (<4.11Ul/ml)

As dori, sa-mi spuneti daca se poate daca este ceva in neregula si ar putea afecta dezvoltarea bebelusului.

Raspuns:

– in primul rand, functia tiroidiana este normala, deci nu exista, din punct de vedere al tiroidei, niciun risc pentru sarcina;

– valorile usor crescute ale auto-anticorpilor (ATPO si anti-tiroglobulinapot arata o forma incipienta de tiroidita autoimuna, dar sunt prea mici pentru a stabili un diagnostic cert;

– este suficienta monitorizarea la 6 saptamani cu TSH si FreeT4, fara niciun tratament deocamdata;

– o ecografie de tiroida ar fi utila pentru a orienta diagnosticul;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1477) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1476)

marina:

Buna ziua,
sunt disgnosticata cu basedow de 2 ani si jumatate din care 2 ani am facut tratament cu thyrozol, iar 6 luni am luat o pauza.
in ianuarie aveam valorile: TSH -44,6
fT4<0,3
TRAb-12,34
tratament : thyrozol 10 mg/zi + eutyrox 25 microg/zi

in martie am valorile TSH -8,8
fT4-9,59
TRAb-10,95
ATPO <10
Va rog sa ma sfatuiti cum sa continui tratamentul.Ce at trebui sa fac pentru scaderea TRAb ?
Multumesc mult.

Raspuns:

– uneori, boala Basedow-Graves este destul de greu de stabilizat, existand oscilatii functionale mari sub diverse scheme terapeutice; cu atat mai mult, in astfel de cazuri, nu se poate recomanda un tratament de la distanta;

– rezulatele din Martie sunt in mod evident mai bune decat cele din Ianuarie, cand tiroida era destul de blocata; probabil ca schema actuala (Thyrozol 10 mg + Euthyrox 25 mcg) ar trebui continuata si analizele verificate din nou dupa 2-3 luni; recomandarea mea ferma este, insa, sa urmati recomandarile medicului dvs, care va stie cazul indeaproape si care poate lua cele mai bune hotarari;

– nu exista vreun tratament special pentru valoarea crescuta a TRAb, deci nu aveti ceva anume de facut strict pentru asta; de obicei, dupa 1-2 ani de tratament cu Thyrozol, nivelul acestor anticorpi tinde sa scada;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1476) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1475)

catalin iordache:

Buna seara,

Ametelile constante pe care le am de aproape doi ani m-au determinat sa cer si sfatul unui endocrinolog, chiar daca stiam cu doi ani de zile ca am un nodul pe lobul stang. Analiza calcitoninei si presupusa perspectiva de a fi diagnosticat cu CMT m-au determinat sa va scriu. Ce e de facut?

vârsta: 46 si 10 luni
sexul: masculin
există rude de gradul I (părinţi, fraţi, surori) cu boli de tiroidă NU
istoricul pacientului : Bloc de ramura stang, boala cronica renala usoara – creatinina 1,45 – limita 1,2; uree 60 – limita 43; acid uric 6 – limita 7 (dar cu Milurit 100 mg/zi).
Calcitonina 14.21 pg/mL – limita < 14.3 la data de 08.03.2016
Calcitonina 15.85 pg/mL – limita < 14.3 la data de 11.03.2016
PTH – 23.9 – pg/mL – limite: 15 – 65 pg/mL
TSH 1.74 µUI/mL; limita: 0.27 – 4.2 la data de 03.09.2014
TSH 3.08 µUI/mL; limita: 0.27 – 4.2 la data de 04.08.2015
TSH 3.45 µUI/mL; limita: 0.27 – 4.2 la data de 29.02.2016
FT4 19.71 pmol/L; limita: 10.6 – 22.7 la data de 03.09.2014
FT4 19.01 pmol/L; limita: 10.6 – 22.7 la data de 12.10.2015
FT4 19.31 pmol/L; limita: 10.6 – 22.7 la data de 29.02.2016
FT3 5.1 pmol/L; limita: 3.4 – 6.8 la data de 03.09.2014
FT3 4.2 pmol/L; limita: 3.4 – 6.8 la data de 01.12.2014
CEA – 3.14 ng/mL – Nefumatori:<3; Fumatori:<5 (nu mai fumez de aproape 2 ani, dar am fumat mult timp de 25 de ani) la data de 11.03.2016
Anti-TPO – 9 UI/mL – limita < 34 la data de 03.09.2014
Anti-TPO – 13 UI/mL – limita < 34 la data de 01.02.2014
Anti-TPO – 11 UI/mL – limita < 34 la data de 08.03.2016
ACTH – 28.14 pg/mL; limita 7.2 – 63.3 la data de 11.03.2016
Mercur in sange – 1.7 µg/L; limita < 1
RMN cerebral normal, RMN vertebrobazilar normal, RMN abdominal normal (inclusiv suprarenale), CT abdominal cu contrast – normal (inclusiv suprarenale)

descrierea cât mai exactă a simptomelor:
* am slabit 45 de kilograme in ultimele 20 luni, dar cu regim alimentar
* ameteli si dezechilibru constant
* anxietate

Consulturi endocrinologice anterioare:
* 02.09.2014 –
Lob drept: 15.8/20, ecostructura omogena
istm: 3,2
Lob stang: 19.8/19.3
in 2/3 inf, posterior, masa izoecogena, structura relativ omogena, dimens: 22/14.4/15.6, hipovascularizata, cu halou vascular periferic
masa solitara LTS.

* 11.03.2016
lob drept: 15/15.7
istm: 3.7
lob stang: 19.2/15.6
in 1/3 inf, masa nodulara du dimens: 23.9/15/16.7, usor hipoecogena, neomogena, aspect policiclic, cu halou vascular periferic, hipovascularizata
in rest, ecostructura omogena a glandei, fara alte imagini de procese patologice localizate. vascularizare normala la ex. eco Doppler color.
masa solitara LTS

* 16.03.2016
lob drept: 13/15.8/43.5
lob stang: 18.5/25/40
imagine hipoecogena, neomogena, relativ bine delimitata, vascularizata de aproximativ 21/12.5
* ecografii sau alte investigaţii imagistice legate de tiroidă: da
* In timpul efectuarii analizei calcitoninei am luat Alanerv si Milurit
* Cu exceptia cresterii calcitoninei si a prezentei nodulului pe lobul stang nu exista alte anomalii evidente din punct de vedere al analizelor si imagisticii. Este ingrijoratoare valoarea calcitoninei? Ce este de facut?
Va multumesc pentru amabilitate!

Raspuns:

– nu cred ca e vorba de un carcinom medular tiroidian, valorile calcitoninei sunt substantial mai mari in acele cazuri;

– la dvs, cresterea usoara a calcitoniei poate fi explicata de insuficienta renala;

– nodulul din lobul stang ar trebui punctionat si, in mod ideal, teste suplimentare (imunohistochimice si wash-out pentru calcitonina) ar trebui efectuate; daca rezultatul la punctie e bun (nodul benign, fara suspiciune), supravegherea ecografica si prin analize de sange (inclusiv calcitonina) este suficienta;

– daca totusi nivelul calcitoninei creste, la valori mai mari de 20-30 pg/ml intra in discutie operatia;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1475) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1474)

sorin berciu:

Bună ziua ..Va rog dacă ai puteți răspunde și mie Sunt operat de o lună de zile ..tiroidectomie totala. .și anca nu am început tratamentul de substituție având hormoni an sânge după spusele medicului endocrinolog..acum am TSH 0,635 La ce valoare trebuie sa ajungă pentru a începe substituția cu euthirox ? Va mulțumesc

Raspuns:

– daca in urma operatiei s-a indepartat complet tiroida (tiroidectomie totala), tratamentul trebuia inceput imediat; la 1 luna postoperator, hormonii tiroidieni  existau in organism la momentul interventiei s-au metabolizat cu siguranta;

– situatia e ceva mai greu de explicat, dar voi incerca; sunt 4 posibilitati:

  1. rezultatul de laborator e incorect si primul pas este de a repeta TSH, FT4 si T3 la un laborator de incredere;
  2. exista o problema la nivelul hipofizei si de aceea nivelul TSH este in mod „fals” normal; in acest caz, nevoia de tratament ar trebui judecata dupa valorile FT4 si T3; in plus, trebuie investigata imediat hipofiza, atat imagistic (RMN sau CT), cat si functional;
  3. nivelul TSH era subnormal inainte de operatie, adica a fost vorba de o hipertiroidie incomplet tratata; in acest caz, operatia ar fi trebuit amanata pana la normalizarea TSH; si in acest caz, nevoie de tratament se hotaraste in functie de FT4 si T3;
  4. tiroida nu a fost indepartata in totalitate si tesutul ramas continua sa secrete hormoni in cantitati suficiente; o ecografie ar trebui sa poata lamuri daca despre asta e vorba;

– dupa cum vedeti, in niciuna dintre situatii nu v-as recomanda sa asteptati pur si simplu; este obligatorie clarificarea cazului dvs;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1474) Read More »