septembrie 2010

Răspunsuri la întrebări (258)

BOTOS MARIETA:

Buna ziua,

In sfarsit am rezultatul la unele analize (printre care si FT4 si TSH), deoarece unele au fost trimise la Bucuresti si mai dureaza. Cred ca nu trebuie sa va spun toata “povestea” de la inceput, deoarece sunt sigua ca o aveti, am “povestit” cu dvs., in data de 14-08-2010.
Rezultatul analizelor : FT4 = 1,05 ng/dl ; TSH = 27,7 mIU/L . Am programare la dr. meu endocrinolog, numai vineri 17-09. Deci mai am de asteptat aproape o saptamana. Vreau sa va spun ca v-am ascultat si am urmat tratamentul prescris de dr. meu endocrinolog. Pentru hipotiroida acum cinci luni, “Euthyrox 25″ 1 1/2 pe zi, iar pentru osteoporoza si tasare vertebrala T10-L1, acum o luna, “Nylex” spray nazal, un puf pe zi si la recomandarea dvs., “Coral D” (calciu natural 1500 mg si vit. D, imbogatit cu Magneziu si 73 de oligoelemente). Din pacate, din data de 14-08, cand am luat legatura cu dvs, starea mea de sanatate s-a inrautatit. Am dureri foarte mari la coloana vertebrala, mai ales in regiunea coccisului. Coloana vertebrala s-a modificat vizibil (efectiv s-a stambat si au iesit vertebre la vedere). Nu pot sta pe scaun, nu pot merge, iar cand stau intinsa parca un pic se amelioreaza durerile, dar nu mult. Cand nu mai rezist nici fizic si nici psihic, iau seara “Diazepam 10 mg” 1/2. In ultimele trei luni, am slabit 16 kg si nu mai am putere, obosesc nefacand nimic. Am probleme si cu picioarele, deoarece cel drept, ma doare de la sold pana la degete(durerea a inceput progresiv de la sold si incet incet a ajuns la degete). La cel stang, invers, a inceput de la degete si incet a ajuns acum pana dupa genunchi. Simt frig la oase si sunt foarte reci mai ales la genunchi si partea superioara a talpi, asta dupa ce ma scol din pat, cam la 20-30 minute. Dupa ce fica mea ma maseaza, exteriorul este cald in sfarsit, dar in interior simt rece la oase. La mana stanga, cateodata, imi amorteste degetul mic si inelarul, urcand amorteala, incet, incet tot mai sus. Nu am pofta de mancare si chiar daca mananc, dupa cateva inghitituri ma simt satula. Acum o luna, la ecografie am fost depistata cu litiaza biliara si hemangion hepatic, pentru care nu am primit nici un tratament(oare de ce?). Mai am inca o problema, urinez foarte des, chiar si dupa 5-10 minute, de la ultima urinare. Este adevarat ca beau multe lichide (1,5-2L) pe zi, dar asta, nu cred ca este explicatia. Nu pot dormi, ma trezesc dupa 1-2 ore, cu necesitatea imperioasa de a urina si dupa aceea adorm foarte greu. Dorm in medie cam 4-5 ore pe noapte. Nici psihic nu stau prea bine, avand in vedere ca acum un an am fost diagnosticata cu “Depresie majora cu stari de panica”, pentru care nu mai urmez tratament (am urmat cam o luna cu “Cipralex” si “Rivotril”, dar nu ma simteam bine si ajunsesem “o leguma”), mai ales ca dr. endocrinolog mi-a spus ca si aceasta boala vine tot de la hipotiroida si dupa tratamentul cu “Euthyrox 25″ o sa-mi revin. Ce parere aveti, cam multe boli pentru un singur om, nu ? Va rog frumos sa-mi intelege-ti ingrijorarea si sa ma ajutati ! Va multumesc din suflet !

Am uitat sa va spun ca la data de 14-04-2010, rezultatele analizelor la FT4 = 0,47 ng/dl iar la TSH = 71,9 mIU/L. Mii de multumiri pentru ajutorul acordat bolnavilor care au nevoie de un sfat competent, printre care ma numar si eu !

Cu multa stima,

Marieta Botos

Raspuns:

– daca valoarea initiala a TSH a fost de 71.9 μUI/ml, doza de Euthyrox (37.5 μg/zi ) recomandata a fost in mod evident prea mica; acest nivel foarte mare al TSH arata ca functia tiroidei la acel moment era aproape complet compromisa; faptul ca ultimele analize arata un TSH de 27 μUI/ml, confirma tratamentul insuficient; in cazurile de hipotiroidism primar (cum este si cazul dvs) obiectivul tratamentului este normalizarea nivelului TSH; endocrinologul dvs ar trebui in aceste conditii sa mareasca doza de Euthyrox pentru a se putea atinge obiectivul mentionat;

– daca durerile osoase sunt atat de severe probabil ca ar fi indicate si alte investigatii (de ex. RMN de coloana vertebrala) si, in functie de rezultat, un consult de neurochirugie;

– depresia ar trebui tratata pentru ca poate fi responsabila, macar partial, de starea generala proasta;

– restul problemelor de sanatate trebuie tratate individual de care specialistii corespunzatori (medic de familie, boli interne, etc);

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (258) Read More »

Răspunsuri la întrebări (257)

Mihaela:

Va multumesc din suflet ca ati raspuns intrebarilor mele si Dumnezeu sa va dea multa , multa sanatate pentru ca aveti atata rabdare cu noi .Daca nu va cer prea mult , as vrea sa revin cu o intrebare : in urma iodoterapiei , mai precis de a doua zi dupa administrarea iodului radioactiv a inceput sa mi se umfle ceva sub mandibula si este si dureros .Am citit ca sunt reactii adverse care afecteaza glandele salivare si altele . Este o reactie trecatoare la iodoterapie , trebuie sa consult un ORL -ist ? Va multumesc inca o data pentru sprijinul acordat .
Cu respect , Mihaela

Raspuns:

– cel mai probabil este vorba, intr-adevar, de o inflamatie a glandelor salivare cauzata de iodul radioactiv; aceste glande exocrine au capacitatea de a extrage iodul din circulatie si de a-l stoca; in principiu ar trebui sa fie o reactie tranzitorie, de cel mult 7-10 zile; ajuta hidratarea generala adecvata (aprox. 2.5 litri de apa/zi) si utilizarea bomboanelor pe baza de lamaie, care stiumuleaza secretia glandelor salivare si ajuta la eliminarea mai rapida a iodului radioctiv; doar daca problema se prelungeste este recomandat sa consultati un medic ORL-ist;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (257) Read More »

Răspunsuri la întrebări (256)

Carmen:

Buna seara, numele meu este Carmen,din Cluj si am 35 de ani. In septembrie 2009 am observat ca am un nodul tiroidian care se vedea cu ochiul liber. Mentionez ca nu am rude de gradul I cu astfel de probleme, doar pe sora mea care este obeza, dar nu are noduli tiroidieni. Eu am greutatea de 48 kg si inaltimea de 1.54 m, pe care o mentin de la varsta de 19 ani.
In urma ecografiei s-a stabilit diagnosticul de “gusa multinodulara”. In lobul drept s-au descoperit chiste sub 1 cm diametru, plus un noduli cu structura mixta, cu circulatie serinodala, cel mai mare fiind situat spre istm si masurand 2.3/1.8 diametru.
Lobul stang prezinta un mare nodul cu structura mixta cu circulatie seri si slab intranodala de 3/2.25 cm diametru si un nodul “hipoecogen”(aici nu am inteles scrisul d-nei doctor) in polul inferior de aproximativ 2 cm diametru, fara “adenomalie”(nici aici nu sunt sigura daca este corect).
La analizele din sange, rezultatele au fost urmatoarele:
Anti-tiroidperoxidaza – 10 UI/mL (Val. normala mai mica de 34)
FT4 – 18.1 pmol/L (Valoarea normala 12-22)
TSH – 0.366 pUI/mL (Valoarea normala 0.27-4.2)
Din cauza TSH-ului care a fost asa de mic, mi s-a spus ca nu pot primi tratament medicamentos.
In urma analizei de radiocaptare tiroidiana rezultatele au fost:
– 2h: 9.1% (Valare normala 10-12%)
– 24h: 28.7% (Valoare normala 35-48%)
In urma scintigrafiei efectuate cu I-131, la 24 h postadministrare orala este evidentiata tiroida asimetrica
Lobul tiroidian drept: fixare inomogena pe intreaga arie, cu zona nodulara hipofixanata a trasorului indofil, in 1/3 inferioara. La nivel mediolobar, hiperfixare, aspect mai probabil adenomatos.
Lobul tiroidian stang: fixare inomogena, scazuta la nivelul nodulului mediolobar.
RIC normal
S-a recomandat supraveghere LTS si evaluare morfo-citologica in perspectiva.
Doamna doctor nu a fost de acord sa facem punctie, pe motivul de a nu deranja acei noduli.

In 09.09.2010 am facut din nou ecografie in care nodulii au aparut putin mai mari.
Pe ecografie au fost trecute urmatoarele:
Lob drept cu dimensiuni mult crescute: L=55mm, l=35mm, V=38 cm3
Ecogenitate: multiplii noduli, cel mai mare avand aprox. 3 cm diametru, structura hipoecogena, circulatie slab intranodala, fiind situat spre polul inferior si spre istm, plus multiplii noduli de 2 cm diametru.
Lob stang mult hipertrofiat, dimensiuni 60/38/40 mm, cu un mare nodul cu structura mixta, cu zone de degenerescenta chistica, de 3.2/2.5 cm diametru, plus nodul hipoecogen cu circulatie slab intranodala de 2.6/2 cm diametru. Fara adenopatie
Istm mult hipertrofiat ~2 c, multinodular.
La analizele de sange:
FT4 – 16.4pmol/L (Val. normale 12-22)
TSH – 0.571 pUI/mL (Val. normale 0.27-4.2)
De fiecare data doamna doctor imi spune ca sunt foarte mari nodulii si ar trebui accept o interventie chirurgicala, care va fi foarte usoara caci se va face cu laser.
In momentul de fata nu stiu ce ar fi mai bine sa fac. Sa fac interventia chirurgicala? Imi este frica de repercursiuni. Am inteles ca este destul de mica zona in care glanda tiroida este sanatoasa, iar daca in urma interventiei va ramane doar acea zona, oare glanda tiroida va face fata organismului, sau va trebui sa iau tiroxina toata viata, in plus, va aparea tendinta de crestere in greutate?
In cazul interventiei chirurgicale cu laser, exista riscul ca acesti noduli sa nu fie in intregime eliminati si sa reapara mai tarziu? In acest caz ar fi mai eficienta operatia fara laser?
Cat de mult ar trebui sa ma ingrijoreze rezultatele analizelor?
Este necesara aceasta interventie chirurgicala? Care este riscul in cazul in care este amanata sau nu se face deloc?
Va rog sa ma lamuriti in masura in care puteti. Cu multumiri – Carmen, Cluj

Raspuns:

indicatia chirurgicala este foarte clara, avand in vedere nodulii de dimensiuni mari si tendinta evidenta la crestere, manifestata in ultimul an;

– nu exista tratament medicamentos care sa reduca acesti noduli tiroidieni; in plus, natura lor se va stabili cu precizie in urma examenului histopatologic postoperator;

– operatia ar trebui sa duca la indepartarea (aproape) totala a glandei, fara ” zone sanatoase” lasate pe loc, tocmai pentru a preveni reaparitia nodulilor; tratamentul cu tiroxina va fi urmat apoi toata viata; este usor de luat (1 comprimat pe zi, dimineata) si bine tolerat; daca nivelul TSH va fi mentinut normal, nu va exista tendinta la ingrasare; nu am date privind realizarea acestei operatii utilizand laserul; probabil ca interventia clasica ar fi totusi mai indicata;

– daca nu va operati, nodulii vor continua cel mai probabil sa creasca, putand evolua inferior (in interiorul cutiei toracice), cu simptome cauzate de compresia pe trahee si esofag; operatia pentru o gusa intratoracica este substantial mai complicata si presupune in multe cazuri sternotomie (taierea sternului) pentru a avea acces la glanda;

– analizele de sange arata doar ca productia de hormoni tiroidieni este normala; nu ofera niciun fel de detalii privind natura nodulilor;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (256) Read More »

Răspunsuri la întrebări (255)

Eva Finger:

Buna ziua,
Mama mea 55 de ani si a fost diagnosticata cu ischemie cardiaca cu un an in urma, presentand oboseala, tahicardie.Deoarece aceste simptome au continuat si sub tratament si avand antecedente de hipotiroidism a consultat un endocrinolog care i-a efectuat o ecografie resultatul fiind:
lob drept:27,1 40,9 48,3 inomogen inlocuit aproape in totalitate de o formatuine nodulara de 24 per 38 mm,vascularizata periferic,spre istm alt nodul hipoecogen de 11,3 11,4 mm cu vascularizatie periferica istm:4,4 15,8mm,izoecogen omogen
lob stang:13,8 20,1 38,3 mm,inferior cu nodul hipoecogen de 7,1 5,8mm, avasculara, fara adenopatii
Resultatele de sange sunt urmatoarele: TSH 0.9, FT4 1.6, ATPO 6.

Endocrinologul spune ca este nevoie de operatie.
Care este parerea dumneavoastra? Ce teste ar mai fi necesare ca sa se stabileasca natura nodulilor?

Va multumesc anticipat,
Eva Finger

Raspuns:

– in primul rand, atat timp cat nivelurile TSH si FT4 (tiroxina libera) sunt normale, nu exista o cauza tiroidiana pentru problemele cardiace; simpla prezenta a unor noduli tiroidieni nu are cum sa provoace reactii la distanta atat timp cat productie de hormoni este normala;

– nodulul din lobul drept este de dimensiuni mari si necesita atentie; din pacate, ecografia facuta nu ofera prea multe detalii legate de acesta, astfel incat nu va pot spune daca exista sau nu elemente de suspicine pentru o formatiune maligna; vascularizatia limitata doar la periferia nodulului (nu si in partea centrala) poate sugera benignitatea; ceilalti noduli au dimensiuni mai mici si, daca nu exista elemente clare de suspiciune, necesita, cel mai probabil, doar monitorizare periodica;

punctia tiroidiana cu ac fin poate lamuri natura nodulului dominant fara operatie; totusi, chiar daca se dovedeste benign trebuie sa stiti ca nu exista tratament medicamentos care sa-i reduca dimensiunile; de asemenea, se poate mari in continuare;

– de principiu, la aceste dimensiuni (38/24 mm), un nodul tiroidian are indicatie chirurgicala; alternativ, se poate face punctia si, presupunand ca este benign, se poate urmari ecografic periodic, la 4-6 luni; daca are tendinta la crestere, se opereaza;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (255) Read More »

Răspunsuri la întrebări (254)

Mihaela:

Buna -seara
Ma numesc Mihaela , am 36 ani si sunt din Hunedoara .As dori sa-mi spuneti parerea dumneavoastra in legatura cu problema mea:in anul 2008 am descoperit intamplator ca am un nodul pe glanda tiroida , in urma ecografiei s-au descoperit de fapt doi noduli unul de dimensiuni 1,41 /1,92/2,68 iar celalalt 0,82 /0,44 situati in partea dreapta a tiroidei , cu analizele Anti-TPO 12,91 UI/ml (<34) , FT4 19,57 pmol/L (12-22) , TSH 0,564 (0,27 – 4,2).Examinarea am facut-o la Clinica de endocrinologie din Cluj-Napoca , mi s-a recomandat operatia dar in acelasi timp mi s-a spus ca nu e ceva grav . Marturisesc ca nu am avut nici un fel de simptome accentuate ale bolii , nu ma deranjau acesti noduli in nici un fel , nu sufar de alte afectiuni si nici nu am avut vreo operatie .Anul acesta mi-am luat inima in dinti si am fost la operatie la Spitalul Universitar CF din Cluj-Napoca . De aici incepe drama :in data de 11.08.2010 s-a practicat tiroidectomie totala rezultatul anatomopatologic fiind de carcinom papilar multicentric al lobului STANG tiroidian
pT(m)1aN1aMxL1V0 . Mi s-au extirpat si 3 limfoganglioni din partea stanga din care unul cu metastaza de carcinom papilar (pN1a) . Capsula tiroidiana libera de elemente de malignitate , marginile de rezectie sunt libere nu se observa invazie tumorala venoasa si nici infiltrare peritumorala .In continuare mi s-a spus sa iau legatura cu dna doctor Piciu de la Inst . Oncologic – Medicina Nucleara din Cluj pentru tratament postoperator . In data de 01.09.2010 mi s-au facut analizele
Calciu seric : 9,7 mg/dL (8,6 – 10,2)
VSH : 15 mm/h (< 25)
Anti-tiroglobulina : 470 UI/mL (<115)
TSH : 41,74 microUI/mL (o,27 – 4,2)
TG : 20,24 ng / mL (<0,1 ng/mL )
precum si scintigrafie a gatului . In urma acestora mi s-a spus ca in urma operatiei a ramas ceva cam mult tesut tiroidian si ca va trebui sa urmez o operatie pentru scoaterea ganglionilor , dar nu inainte de a mi se face o scanare WHOLE – BODY . In data de 06.09.2010 mi s-a administrat o doza de 50 mCi de 131 I iar in urma scanarii rezultatul a fost : descarcare eficienta cu prezenta 1.125.116 imp in loja tiroidiana si un fond de 165.562 imp la 24 ore postadministrare , WBS postterapie -rest minim de tesut fixant la nivelul lojei tiroidiene . Tratament cu euthyrox 125 , revine pentru control in data de 23.02.2011 . Precizez ca nici inainte de operatie si nici dupa nu am urmat tratament hormonal substitutiv .
Acum nu stiu ce se intampla alte lamuriri nu mi s-au dat , daca mai trebuie sau nu sa operez si ganglionii , cat de bune sau rele sunt aceste rezultate , asa ca VA ROG FRUMOS DATI-MI UN RASPUNS.
Cu multumiri Mihaela , Hunedoara

Raspuns:

– conform datelor prezentate, este vorba de un carcinom papilar, cea mai frecventa tumora maligna tiroidiana; tratamentul este in primul rand chirurgical, urmat, in functie de particularitatile fiecarui caz, de utilizarea iodului radioactiv; inainte de orice explicatie ar trebui sa cititi informatiile de aici si aici;

– faptul ca operatia a fost intarziata a avut probabil un rol in extinderea tumorii la nivel ganglionar; in acest caz, utilizarea iodului radioactiv este recomandata pentru a crestere sansele de vindecare; aparent, exista o discordanta intre evaluarea restului tiroidian la scintigrafia cervicala si cea la scanarea whole-body; probabil ca la controlul din februarie 2011 se va reevalua acest rest tiroidian dupa tratamentul cu radioiod si se va decide daca mai este necesara interventia chirurgicala;

– monitorizarea pacientilor cu carcinom tiroidian (papilar si folicular) presupune:

  1. evaluarea clinica (inspectie, palpare, etc);
  2. ecografia cervicala (loja tiroidiana si ganglioni limfatici regionali);
  3. masurarea tiroglobulinei in absenta tratamentului de substitutie cu l-tiroxina – cea mai sensibila metoda pentru a detecta persistenta sau reaparitia cancerului; Atentie: aceasta metoda nu poate fi utilizata la pacientii cu niveluri crescute ale anticorpilor anti-tiroglobulina! (cum este si cazul dvs)
  4. scintigrafia whole-body – care arata daca exista tesut tiroidian (malign sau benign) care capteaza iodul la nivelul intregului organism; prezenta acestui tesut ridica suspiciunea de persistenta sau recidiva; ramane investigatia prinipala de monitorizare in cazul dvs;
  5. CT, RMN – doar in anumite cazuri;

– in concluzie, rezulatele tiroglobulinei nu sunt interpretabile din cauza prezentei anticorpilor anti-tiroglobulina; nivelul TSH a fost adecvat pentru tratamentul cu radioiod; tratamentul cu Euthyrox ar trebui sa mentina TSH sub 0.1 μUI/ml, dar nu nedetectabil;

– ca regula generala, cu cat restul tiroidian este mai mare, cu atat tratamentul cu iod radioactiv va fi mai putin eficient;

– de principiu, sansele de vindecare sunt mari; totusi, la acest moment este prematura o concluzie definitiva; doar evaluarile ulterioare vor arata raspunsul la tratamentul cu iod radioactiv si daca va mai fi necesara o alta doza sau reinterventia chirurgicala;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (254) Read More »

Răspunsuri la întrebări (253)

Andreea:

Buna ziua,

As dori parerea dvs in legatura cu un nodul tiroidian. Este vorba despre sotul meu, in varsta de 30 ani. Pe data de 07.06.2010 am descoperit, in urma unei ecografii de rutina ca are un nodul tiroidian in lobul stang (specificatii: contine un nodul mixt de 18/12mm, cu semnal Doppler central si periferic, cu balon periferic si cateva calcificari in interior.
Rezultate analize:
FT4 20,95pmol/L
TSH 0,982
anti-TPO 7
calcitonina mai mic de 2 pg/mL
A fost internat, apoi, la spitalul Elias, si in urma analizelor efectuate a fost diagnosticat cu gusa polinodulara cu normofunctie. Specificatii: Pacient normoponderal, tegumente calde, fine, normal colorate si hidratate, echilibrat respirator si cardio-vascular(TA:120/70mm Hg, aV:84bpm, zgomote cardiace echidistante, echipotente, fara sufluri sau zgomote supraadaugate), abdomen suplu, mobil cu respiratia, nedureros spontan sau la palpare, tranzit intestinal prezent, mictiuni fiziologice, glanda tiroida de dimensiuni usor crescute, neomogena prin prezenta unui nodul de aprox 1,5-2cm in lobul stang tiroidian, mobila cu deglutitia, nedureroasa la palpare. Analizele de laborator sunt in limite normale.
Ni s-a sugerat punctie biopsie cu ac fin. Dar as vrea si alte opinii. Multumesc.

Raspuns:

– un nodul tiroidian unic, cu dimensiuni peste 1-1.5 cm, la un barbat tanar ridica, cel putin formal, suspiciunea de malignitate; faptul ca prezinta circulatie (semnal Doppler) si la interior este, din nou, un element de suspiciune; calcificarile sunt relevante doar daca sunt microcalcificari (aici aveti o imagine ecografica tipica);

– desi ecografia poate descrie cu multa acuratete un nodul tiroidian si exista elemente care pot sugera malignitatea/benignitatea unei astfel de formatiuni, diagnosticul de certitudine se face in urma punctiei tiroidiene cu ac fin sau al examenului histopatologic posteoperator; de aceea, este corecta indicatia pentru punctie; aceasta manevra este minim invaziva, nu necesita internare sau anestezie (cel mult locala) si este foarte bine tolerata; beneficiul, pe de alta parte, este major, clarificandu-se natura acelui nodul;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (253) Read More »

Răspunsuri la întrebări (252)

Simona:

Buna seara,

Va scriu pentru a va cere parerea in legatura cu boala de care sufar. In 2009 in luna iulie am fost diagnosticata cu tiroidita autoimuna si mexedem tiroidian. Ma simteam foarte rau, nu ma mai tinema pe picioare. Hipofiza a fost usor inflamata. De atunci am luat Eutirox. Am inceput cu 25 apoi treptat pana in luna august am ajuns la Eutirox 125. Au fost momente cand am scazut la 100 ptr ca nu-l mai suportam apoi am revenit la doza de 125. Acum mi-am refacut analizele si de unde tsh- ul mau era extrem de mare acum este 0.232 iar valoare de referinta este 0.27-4.20 si T4 este 1.86 iar valoare de referinta 0.27-4.20. In aceste conditii nu ar trebui sa micsorez doza de Eutirox macar la 100 daca nu chiar la 75? Ce ma sfatuiti? Trebuie sa mentionez ca mi-au revenit durerile de cap si ametelile.

Raspuns:

– nu imi este clar deloc ce inseamna „hipofiza usor inflamata”; cum s-a determinat acest lucru? inflamatiile reale ale hipofizei sunt rare si reprezinta afectiuni endocrine severe;

– avand in vedere simptomatologia si nivelul TSH la limita inferioara a normalului, se poate recomanda scaderea dozei de Euthyrox la 100 micrograme/zi, cu repetarea TSH la 6-8 saptamani; daca valoarea va fi peste limita superioara a normalului ar trebui incercata o doza intermediara, de 112.5 micrograme/zi;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (252) Read More »

Răspunsuri la întrebări (251)

dorina:

Istoric;
Sunt din gemeni, nascuta cu o greutate de 800 gr, 6,7 luni stationare incubator(1956, incubator…,cu sticle cu apa calda), alimentatie de la mamele din spital. Pana la aproximativ 12, 13 ani, mi-sa administrat suplimente nutritive/sinteza. 14 ani, primul ciclu.
la 16 ani, s-a intrerupt ciclu. A inceput calvarul, cu stari depresive usoare, melancolie, plangacioasa si lesinuri. Ma-m prezentat la medic, si mi-a fost recomandat un tratament injectie o data/luna,(nu stiu ce fel de solutie a fost), dupa un an s-a reglat oarecum ciclul. La 22 de ani, am dat nastere la un copilas, nastere normala. La 26 de ani,am dat nasete la al doilea copil. O nastere grea/foarte grea, asistata de un medic incopentent. Dupa un calvar de o noapte pe masa de nasteri, manevre manuale/directionare a fatului, fatul s-a intors, iar eu nu aveam dilatatie. Dimineata la ora 7, au dat telefon la anestezist pentru operatie(cezariana), sa-mi scoata copilul mort(ziceau ei). Copilul nu a murit si la o manevra a unei moase cu experienta care a sesizat ca traieste si /ultima suta de metri, s-a nascut copilul.
Toata lumea care a asistat la nastere(s-a ocupat tot personalul din maternitate, vreo 6 moase si un dr.) au spus ca a fost ce-a mai dificila nastere si traumatizanta/mine si copil.Ar fi trebuit o cezariana si ma/ne scapa de trauma si stres.
La doua trei zile cand ma-m putut da jos din pat si ma-m vazut in oglinda , am sesizat ca, am o pigmentare in exces/fata, bust,maini.Pigmentare in exces exista si acum dupa 27 de ani,dintr-un ten alb/roz, sunt metisa/negricioasa,in special partile expuse la soare. vasele de sange/albul ocular, sparte(ochii injectati, rosii), copilul la fel, vasele oculare sparte si pe fata la fel.
Imediat au inceput o serie de dereglari cum ar fi; nevroze, depresii din ce in ce mai accentuate si cu incercari de suicid, caderi de calciu si crize de spsmofilie, dureri false abdominale, discopatie lombara, intre timp . hernie de disc operata. In anul 1986,(atat a durat pana a recomandat un medic ca trebuie sa ma vada un endo. Diagnostic endo; Hipocorticism FCT./dozari H/170H= o,o96, tetanie cronica, infectie urinara, boala polichistica, dezvoltare nevrotiforma cuparoxisme disvegetative.. Recomandari/vit. B in special B6,aspacardin. Calciu/D3. pe parcus ,au gasit si osteoporoza, si mi-a recomandat diverse tratamente/osteoporoza= fara rezultate.. In teritoriu mi-sa recomandat si predinson, au uitat sa mil intrerupa si: ulcer duodenal,intestine iritabile.hemoragie(melena), am slabit f. mult. 168cm/40 KG. In anul 2000, am intrerupt dinp ropie initiativa predinsonul si ma-m ocupat de problemele interne. In anul 2010/februarie, am facut un set de analize endo.la recomandarea cardiologului care a descoperit ca asi avea hipertensiune arteriala st. 2, risc mediu.Astfel nu se mai justifica Insuficienta corticosuprarenala.
Rezultatul analizelor/2010;

Ecografie; tiroida are espect discret hipoecogen si prezinta la nivel LTD 2, mici zone hipoecogene, iar in LTS se descriu 2 formatiuni nodulare de 0,2 ml, respectiv 1,7ml, neomogen fixatoare de radiofarmaceutic(ABC – LTS= inadecvat, bilantul functional in limite normale cu AAT crescuti clcitonina 4,8pg/ml(N<11)
Investigarea axei hipofizo-corticosuprarenala a decelat un cortizol plasmatic ora 8,00 crescut(466,8 ng/ml), motiv pentru care s-a dozat ACTH si s-a efecuat testul la 1mg DxM. ACTH=45,4pg/ml(7,9- 66), Test DxM 1,mg cortizol 25,0ng/ml ECHot= LTD 2×2,7×1,65.
LTS= f mod 0,2 ml.
f. mod 1,7 ml.
– Scintigrama; LTD- contur regulat, captare moderat neomogena- 99mTe
nodul 1/3, LTD discret hipofixan.
LTS= contur rotunjit , 1/3 nodulara, captare neomogena medulara,, LST este moderat neomogena hiperfixator.
BMD(DxA) T scor = 3,3Coloana
Ts sold= 2,7
Alte analize; TSH= 0,5
FT= 1,4
AAT; TPO = 72,7
TG = 112,0
Colesterol = 342 mg/dl, trigliceridele= 206 mg/dl.. Celelalte analize cu modificari neseminificative. Dar la ECO se suspicioneaza o steatoza.
Tratamente= Oseor, calciu, V d3, Crestol, hepatoprotectoare, si naturiste daca vreau, omega 3, drenari functii hepatice, ceaiuri etc. de la hofigal si nu numai, dupa o schema aproximativa de acumulare si tratare a multiplelor reactii adv., cum ar fi, dureri musculare accentuate, transpiratii excesiv de abundente in special noaptea si nu numai. dureri ale oaselor, atat pe lungimea osului cat si articulatii, in mod expre coloana. dureri de cap, depresie, (tristete), dureri abdominale, imbalonari oboseala excesiva inclusiv cand vorbesc dureri in partea stanga sub coaste, ingrosarea vocii(masculinizare), si nu mai am aer atunci cand vorbesc(tr. sa intrerup conversatia).
Hipertensiune,( Am cumparat intre timp un aparat de masurt) nu stiu cum sa o clasific si de aceia am renuntat la tratament ca,oscileaza intre ;ex. 90,100, si 150,180. diastola intre 86.112, puls; de la 90 110, 120. La care ma ajut probabil cu; omega 3. ulei de catina, laptisor de matca, propolis, capsul cu extract de usturoi, paducel, vasc coenzima Q10. esentiale si aloe vera. sargeron etc, ca hepatoprotectoare, beta blocante vitaminizarea oprganismului care pare sa aibe nevoie, avand in vedere OBOSEALA EXCESIVA
avand in vedere ca am steatoza hepatica, este bine sa iau crestol sau sa cer lypantil sau altceva mai putin toxic?
In 6 luni de tratament cu crestol, colesterolul de la 342 , acum este 321 mg/dl, iar trigliceridele; de la 206, acum este 191.
Mentionez; In familie nu se fac excese. grasimi animale, carne de porc decat f. rar Gratar. dulciuri, inclusiv cafeaua se bea fara a fi indulcita. sucuri sau apa minerala.
Alimentatia zilnica este; sucuri naturale, salate de orice fel. legume, carne fara pielite de; gaina de tara, pui, vitel. peste. Ciorba de gaina de tara, cu f. multa leguma, perisoare, peste, sau doar de legume, supa de rosii etc.Tigaia de prajit nu exista pentru noi.Cure cu tarate de grau, secara, paine graham, neagra, sau facuta in casa(din faina adevarata). mamaliga.
Si cu toate astea…Care sa fie cauza; colesterol. trigliceride. osteoporoza, tristete, dureri excesive de muschi membre.crampe musculare/abdomen, membre. transpiratii si super, super oboseala asta vesnicva.Am o vorba care o spun de fiecare data cand ma intreaba cineva ce fac.**nici 2 bani*, pare o gluma , dar este adevarata.
Sa aibe vreo legatura istoricul meu de la nastere pana acum, vreo legatura, sau sunt disparate/ diverse cauze??.
Va multumesc, nu cred ca veti raspunde la asa un roman*. dar, nu am raspunsuri la intrebari si ma framant cu de ce-uri.
O zi buna . Dorina.

Raspuns:

– datele prezentate sunt extrem de multe si nesistematizate, ceea ce ingreuneaza interpretarea; sunt trei aspecte asupra carora ma voi pronunta:

  1. functia tiroidiana, asa cum reiese din nivelul TSH, este normala; asta inseamna ca, oricare ar fi starile dvs, nu tiroida este cauza; nivelul (probabil) usor crescut al ATPO  poate sugera un risc de tiroidita autoimuna sau poate fi lipsit de semnificatie; de aceea este indicat ca testele de functie tiroidiana sa fie repetate periodic (la 6 luni) pentru a detecta din timp o posibila evolutie spre hipotiroidie; ecografia si scintigrafia tiroidiana sunt prezentate extrem de neclar, cu multe prescurtari neuzuale (noduli  masurati in ml??); din acest motiv tot ce pot propune este urmarirea ecografica periodica daca s-au evidentiat noduli tiroidieni, cu masurarea dimensiunilor acestora comparattiv;
  2. osteoporoza este, cel mai probabil, aparuta postmenopauza si poate avea legatura atat de tulburarile de ciclul menstrual din adolescenta cate si de tratamentul cu prednison (depinde si de doza in care a fost administrat); tratamentul cu Osseor, calciu si vitamina D este corect indicat si trebuie urmat pe termen lung;
  3. probabil ca ar fi utila o reevaluare completa a functiei glandelor suprarenale, avand in vedere istoricul dvs neclar; este vital ca laboratorul la care se vor face testele sa le lucreze corect;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (251) Read More »