Dr. Claudiu Ţupea

Sunt Dr. Claudiu Țupea, medic primar endocrinolog, fondator și autor al blogului medical TIROIDA.ro, locul unde de 15 ani sunt alături de cei cu probleme tiroidiene.

Care sunt manifestările hipertiroidiei?


Excesul de hormoni tiroidieni afectează profund majoritatea organelor şi ţesuturilor. De ce, dacă efectul este atât de important, această dereglare este descoperită de obicei la mult timp după debut? Pentru că marea majoritate a tulburarilor care apar sunt nespecifice. Asta înseamnă că pot fi atribuite şi altor cauze, dintre care o parte sunt mult mai frecvente decât hipertiroidia.

Să luam două exemple: palpitaţiile şi insomnia. Ambele apar foarte frecvent la hipertiroidieni. Sunt, în acelaşi timp, extrem de des întâlnite şi in populaţia generală, de multe ori fără a fi rezultatul unei boli. De aceea un pacient hipertiroidian va pune, iniţial, aceste manifestări pe seama altor factori (stres, oboseală, etc) care, pe bună dreptate, determină mai des aceste tulburări. În acest fel diagnosticul este întarziat până când simptomele se acumulează şi se dezvoltă suficient pentru a sugera o disfuncţie tiroidiană.

De reţinut: nu toate simptomele pe care le voi enumera trebuie să fie prezente; unii pacienţi le au pe majoritatea, alţii doar pe câteva, iar în unele cazuri de hipertiroidie nu apare niciuna dintre manifestările de mai jos (diagnosticul făcându-se doar prin analize de laborator).

Efectele excesului de hormoni tiroidieni pe organele principale:

I. Aparatul cardio-vascular:

  1. tahicardie – puls rapid, peste 90 de bătăi pe minut, neprovocat de efort, frig sau stres;
  2. palpitatii;
  3. fibrilaţie atrială – tulburare de ritm cardiac potenţial gravă, apare de obicei la vârstnici;
  4. insuficienţă cardiacă – apare doar dacă pacientul avea deja o suferinţă cardiacă preexistentă;

II. Sistemul nervos:

  1. nevozitate;
  2. labilitate emoţională (alternează rapid stările psihice: plânge uşor, râde uşor) ;
  3. insomnie;
  4. agitaţie (se mişcă tot timpul, dacă stă pe scaun îşi schimbă frecvent poziţiile mâinilor şi picioarelor fără un motiv anume);

III. Aparat digestiv:

  1. apetit crescut;
  2. pierdere în greutate;
  3. tranzit accelerat (mai multe scaune zilnic, uneori diaree);

IV. Aparat respirator:

  1. tahipnee – respiraţii mai frecvente;
  2. senzaţia de “lipsă de aer” la solicitări pe care anterior bolii le tolera;

V. Tegumente şi păr:

  1. pielea este umedă, caldă, fină;
  2. părul este subţire şi se rupe usor;

VI. Muşchi:

  1. rezistenţa la efort fizic este scăzută;

VII. Oase:

  1. se accentuează resorbţia (ieşirea calciului din oase) cu pierderea de masă osoasă;
  2. creşte riscul de a dezvolta osteoporoză;
  3. cel mai mare risc de osteoporoză îl au femeile cu hipertiroidie (netratată) aflate la menopauză;

VII. Funcţia de reproducere:

  1. scade fertilitatea la ambele sexe;
  2. în cazul femeilor pot apărea tulburări de menstruaţie sau chiar amenoree (absenţa ciclului menstrual);
  3. la femeile însărcinate hipertiroidia creşte riscul de avort spontan;

VII. Alte aspecte:

  1. intoleranţă la caldură – pacientul suportă greu temperaturile crescute;
  2. stare de slăbiciune generală.

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

    Care sunt manifestările hipertiroidiei? Read More »

    Răspunsuri la întrebări (64)

    LAURA:

    Buna ziua,
    Fiica mea,in varsta de 38 ani, in data de 13 iulie 2009,afost operat? de noduli tiroidieni,(tiroidectomie cvasitotala) la Institul oncologic Cluj.Rezultatul examenului a fost : Macro:LOB DREPT de 4,5/3,5/1,5 cm prezentand pe sectiune o formatiune nodular? de 2/1/1 cm;LOB STANG de 3,5/2,9/0,4 cm.Micro: pe sectiunile examinate de la nivelul lobului drept este prezent un nodul adenomatoid cu arhitectura foliculara,adiacent caruia este prezent un focar de carcinom papilar tiroidian cu arhitectura papilara cu diametrul de 0,6 cm,situat la 0,2 cm de capsula.Focarul de carcinom papilar prezinta incluzii celulare,incizuri si corpi psamomatosi.Atasat lobului drept este prezenta o hlanda paratiroida.Sectiunile examinate de la nivelul lobului stang sunt de aspect histologic obisnuit.Atasat lobului stang este prezent un limfoganglion fara semne histologice de malignitate(pT1 NxMxLoVo.
    Urmare a rezultatului examenului a fost planificat? planificata pentru luna septembrie 2009,la sectia de medicina nucleara a Institutului Oncologic Cluj,pentru terapie cu I 131.Anterior administrarii I 131, rezultat analize Tg 21,4 ng/ml;Anti Tg 12/Ul/ml,TSH 42,71 uUl/ml. Dup? administrarea I 131,rezultat WBS postterapie-rest de tesut fixant la nivelul lojei tiroidiene.Recomandari tratament LT4 150ug/zi, urmand ca in luna noiembrie 2009,sa revina pentru determinarea TSH si FT4.Rezultatatul analizelor din luna noiembrie Sunt FT4:23,5 pmol/l si TSH :0,102 uUl/ml,valori care am inteles ca nu sunt bune,motiv pentru care s-a recomandat continuarea tratamentului cu LT4-150 ug/zi si revenirea la analize in luna decembrie 2009.Intrebarea mea este: care este cauza valorilor analizelor anormale,atat timp cat tratamentul indicat a fost luat corect, care este pericolul,este vorba de un inceput de recurenta a cancerului.Efortul fizic(un copil sub un an),starea de agitatie permanenta au putut influenta valorile rezultelor analizelor. Ce -mi puteti recomanda.Multumesc.

    Raspuns:

    – cateva concluzii legate de informatiile prezentate de dvs:

    1. examenul histopatologic a aratat un focar mic de carcinom tiroidian papilar; la aceste dimensiuni este extrem de improbabil sa existe vreo diseminare a cancerului, atat intratiroidian, cat si ganglionar sau la distanta;
    2. faptul ca tumora nu era in contact direct cu capsula tiroidiana este foarte important; asta arata, din nou, ca riscul unei extinderi la tesuturile si organele din jur este foarte mic;
    3. in esenta, este vorba un carcinom papilar descoperit intamplator in urma unei tiroidectomii efectuate pentru gusa nodulara; varsta pacientei, tipul tumorii, dimensiunile acesteia, localizarea la distanta de capsula tiroidiana, reprezinta toate factori de prognostic foarte bun; adica, sanse foarte mari de vindecare totala;
    4. in cazuri ca acesta folosirea iodului radioactiv poate fi optionala, tocmai pentru ca riscul de recidiva este mic;

    – fixarea iodului radioactiv la nivelul lojei tiroidiene este normala pentru ca, invariabil, mai ramane o cantitate de tesut tiroidian dupa operatie si acesta capteaza iodul; de-abia la scanarile Whole-Body ulterioare este important daca apare o fixare a iodului, putand indica o recidiva;

    – dupa tratamentul cu iod radioactiv se poate monitoriza si nivelul tiroglobulinei, care, in mod ideal, ar trebui sa fie nedetectabil, indicand absenta tesultului tiroidian (normal sau malign);

    – tratamentul cu l-tiroxina va trebui urmat toata viata, in doze care sa mentina TSH usor supresat (fata de limitele normale), pentru a preveni o recidiva; valoarea de 0,102 μUI/ml a TSH-ului este in limitele recomandate pentru pacientii cu cancer tiroidian diferentiat, deci nu vad niciun motiv pentru care rezultatele „nu ar fi bune”; controalele periodice sunt necesare pentru ajustarea dozei de l-tiroxina, care este variabila de la pacient la pacient si pentru ca medicul sa se asigure ca TSH se mentine in limitele recomandate (valori pana la o.1μUI/ml, dar nu nedetectabil); nu reiese, sub nicio forma, vreun risc de recidiva din aceste analize;

    – recomandarea mea este ca fiica dvs sa urmeze indicatiile endocrinologilor de la Cluj si sa inteleaga ca sansele de rezolvare definitiva a acestei probleme sunt foarte mari;

    Dr. Claudiu Ţupea

    Răspunsuri la întrebări (64) Read More »

    Răspunsuri la întrebări (63)

    Mihaela Niculescu:

    Buna ziua, tatal meu i s-a efectuat o tiroidectomie pe 10 noiembrie anul acesta, fiind diagnosticat cu carcinom papilar si urmand ca zilele aceastea sa primim rezultatul examenului HP. Este posibil sa urmeze un tratament cu iod radioactiv. La externare, mi s-a spus ca nu trebuie sa consume alimente care contin iod (sare iodata, fructe de mare, peste oceanic, sa nu foloseasca betadina), dar ca in rest poate manca orice. Totusi, iodul este in multe alimente. Imi puteti spune mai exact, va rog, ce alimente sunt contraindicate in perioada premergatoare acestui tratament, astfel incat sa fim siguri ca iodul isi va face efectul la maximum? Pe net sunt extrem de putine informatii ref la acest subiect sau sunt contradictorii (ex: unii spun ca ouale sunt interzise, altii ca sunt permise, la fel despre rosii, carne si multe altele). In asteptarea unui raspuns, va multumesc anticipat.

    Raspuns:

    – in principiu, informatiile pe care le-ati primit sunt suficiente; as mai adauga suplimentele alimentare care contin iod, un exemplu notabil find spirulina (si alte alge marine); fara indoiala ca iodul este prezent in foarte multe alimente, dar in cantitati suficient de mici pentru a nu scadea eficienta tratamentului cu iod radioactiv; de aceea nu cred ca sunt necesare alte restrictii in afare celor deja mentionate;

    – este foarte important sa se atinga valoarea tinta a TSH (peste 25-30 μUI/ml) inaintea administrarii iodului, acesta fiind determinantul cel mai important al eficientei tratamentului;

    Dr. Claudiu Ţupea

    Răspunsuri la întrebări (63) Read More »

    Răspunsuri la întrebări (62)

    Andreea:

    Buna! Am 20 de ani si acum vreo 3 saptamani am fost diagnosticata cu tiroidita cronica autoimuna Hashimoto, in urma unor analize. Tsh-ul era putin peste limita normala,iar ATPO-900 (val. norm <12). Iau in prezent Euthyrox 25. In familie, bunica a fost operata de noduli tiroidieni. Ideea e ca am mai facut analize de tiroida in 2005, dar acestea au iesit normale, inclusiv ecografia. In urma ecografiei d-na doctor mi-a spus ca tesutul tiroidian este in mare parte foarte distrus de acei anticorpi.Este posibil sa fi evoluat asa de repede aceasta boala? Mentionez ca am si slabit foarte mult (aprox 15 kg)in cateva luni.
    De asemenea, in urma unei ecografii la san s-a observat ca am si placard mastozic, iar ca tratament mi s-a prescris Progestogel si Mastodynon. Intrebarea mea este: voi putea lua vreodata anticonceptionale?

    Raspuns:

    – 4 ani (din 2005 pana in 2009) este o perioada suficient de lunga pentru ca o tiroidita cronica sa evolueze, nu este nimic iesit din comun nimic aici; tratamentul cu Euthyrox va trebui urmat permanent, iar doza poate creste in timp, de aceea trebuie facute analize periodice; obiectivul tratamentului este de a mentine TSH in limite normale;

    – tiroidita cronica nu este o contraindicatie pentru utilizarea anticonceptionalelor;

    Dr. Claudiu Ţupea

    Răspunsuri la întrebări (62) Read More »

    Răspunsuri la întrebări (61)

    Mirela G:

    Buna seara!
    Ma numesc Mirela si am 35 ani. Am fost diagnosticata in decembrie 2007 cu gusa medie multinodulara netoxica cu o schita de nodul de cca 1,35/1,35, inferior drept, anemie, tetasnie, fibromatoza. La examenul ecografic:gusa medie cu structura hipodensa si o schita de nodul 1,36/1,38 antero-posterior.
    Lobul stang cu structura hipodensa si circulatie crescuta la examenul color flow dopler. probe tiroidiene in limite normale. nu necesita tratament tiroidian
    In 07 2008 gusa medie cu structura hipodensa si un nodul de 0,6 mm lob stang. probe in limite normale. anemie.
    in iulie 2009 analize bune.De cand am facut ecografia a inceput sa ma doara un punct pe tiroida la apasare.
    In august am fost la mare unde m-am imbolnavit, am avut febra, frison, am vomitat. A doua zi m-am simtit mai bine. Cateva zile mai tarziu am avut iar frisoane, ma simteam racita. A inceput sa ma doara gatul, sa nu pot respira bine. Am fost la orl, am facut exudat nazal si faringian, au iesit negative. Nu puteam sa respir bine.
    In 8 septembrie am fost diagnosticata cu tiroidita subacuta.
    Pe 10 sept tsh= 0,0018, ft4= 4,32, vsh= 93, fb= 604, hb= 20,4, ht= 31,9
    internata pe 11.o9 2009 diagnostic tiroidita subacuta dureroasa De quervain, faza de hipertiroidism – like, uter fibros, miom intramural anterior, anemie hipocroma. analize 11.09 vsh= 108, tsh= <0,03,hgb= 9,97, in 18. 09 vsh 62
    Tratament din 11 09 medrol 32mg 4 zile, 16 mg 7 zile, evolutie buna
    din 29 sept 3/4 la 2 zile, dupa 4 zile din nou dureri, ca urmare 3/4 medrol zilnic, din 14 oct 8 mg, sporadic reapar durerile.
    Pe 21 10 tsh= 0,009, ft4= 3,04, t3= 2,5, atpo= 1.ooo, fb= 389, vsh= 34.
    Pe 10. 11 tsh=0,02, ft4=1,92, t3=1,41 (normal)
    din 10.11 4 mg medrol, din 11.09 si metoprolol 75 mg, omeran 2/zi
    In aceasta perioada palpitatii, transpiratii, senzatia de aer insuficient.
    din 16 11 se adauga tirozol 10 mg 2/zi.
    Domnule doctor, va rog din suflet sa ma lamuriti, daca se poate, de ce nu a trecut tiroidita pana acum? Am uitat sa va spun ca mi-a crescut par pe fata de la medrol, sunt disperata. Citesc si pe tirozol efecte secundare de acelasi fel. Trebuie sa-l iau , ce parere aveti?
    E ceva ce trebuia sa fac si n-am facut? Sa consult un alt medic? Va rog sa-mi raspundeti sincer.
    Va multumesc mult!

    Raspuns:

    – asa cum arata analizele prezentate, diagnosticul de tiroidita subacuta a fost pus corect; de asemenea, tratamentul cu medrol este indicat in mod obisnuit in asemenea situatii; dupa parerea mea, acest tratament trebuie urmat timp de 8-12 saptamani, pentru a stapani procesul inflamator, care este extrem de intens in aceasta boala; la dvs cred ca doza de medrol a fost scazuta prea repede si tiroidita a recidivat;

    – in perioada de inflamatie acuta a acestei tiroidite apare o distructie rapida a glandei, cu eliberarea in sange a unor cantitati crescute de hormoni si cu fenomene de hipertiroidism; uneori, ca in cazul dvs, cand tiroidita nu este bine controlata prin tratament, evolutie devine trenanta, pe masura ce alte arii tiroidiene devin afectate de procesul inflamator;

    – analizele facute pe 21 octombrie si pe 10 noiembrie arata ca nivelul hormonilor tiroidieni (T3 si T4) este in scadere, TSH-ul ramanand inca supresat; in mod normal, in a doua faza a bolii, pe masura ce depozitele de hormoni tiroidieni se epuizeaza si glanda incepe sa se refaca, apare un deficit tranzitor de hormoni tiroidieni, cu o ascensionare a TSH; a treia faza este de normalizare completa a functiei tiroidiene;

    – la o mica parte dintre pacienti hipotiroidia ramane permanenta, necesitand tratament cronic cu hormoni tiroidieni; daca valoarea ATPO a fost de 1000 UI/ml, riscul este destul de mare ca boala sa evolueze catre o tiroidita cronica si hipotiroidism permanent; doar analizele de laborator efectuate periodic pot confirma aceasta ipoteza;

    – nu vad un motiv clar pentru tratamentul cu Thyrozol;

    – ar trebui monitorizate simptomele (durerea tiroidiana), testele de functie tiroidiana (TSH, freeT4), VSH-ul si ecografia tiroidiana; in cazurile tipice de tiroidita subacuta ecografia tiroidiana arata refacerea aspectului normal al glandei pe masura ce boala intra in faza a treia, de refacere; durerea trebuie sa dispara, iar analizele sa se normalizeze, daca evolutia va fi tipica; daca se va merge catre tiroidita cronica, TSH va creste si va ramane anormal crescut, aratand hipotiroidismul permanent;

    – efectele adverse ale tratamentului cu medrol vor disparea dupa ce este oprita administrarea; in timpul tratamentului se recomanda regim alimentar fara sare, pentru a nu aparea retentie hidrosalina si edeme;

    – decizia de a consulta alt medic este personala, nu va pot face nicio sugestie; am incercat, pe baza datelor prezentate, sa va lamuresc ce se intampla legat de aceasta afectiune tiroidiana;

    Dr. Claudiu Ţupea

    Răspunsuri la întrebări (61) Read More »

    Care sunt cauzele apariţiei nodulilor tiroidieni?


    Fiind atât de frecvent întâlniţi, nu se poate preciza întotdeauna motivul apariţiei lor. Există, totuşi, circumstanţe care cresc riscul ca o persoană să dezvolte noduli tiroidieni. Voi enumera în continuare aceste situaţii, cu o scurtă explicaţie pentru fiecare.

    I. Deficitul de iod:

    • la nivel mondial este principala cauză de apariţie a nodulilor;
    • în România, aproximativ 2/3 din teritoriul ţării este zonă cu deficit moderat de iod; cu toate astea, iodarea universală a sării, făcută în mod adecvat, poate rezolva această problemă;
    • în condițiile deficitului de iod, tiroida se măreşte adaptativ în încercarea de a produce hormoni în cantitate normală, iodul fiind o componentă esentială a acestora;
    • iniţial această mărire este difuză (fără noduli);
    • ulterior, de obicei în ani, apar şi nodulii.
    • asa cum am precizat mai sus, soluţia este, teoretic, simplă: completarea iodului prin sare sau alte alimente îmbogăţite cu acest element;
    • Important: administrarea iodului are efect doar dacă se face inaintea apariţiei nodulilor tiroidieni!
    • pe de alta parte, dacă un pacient cu guşă polinodulară primeşte iod în cantitate mare există riscul declanşării hipertiroidiei.

    II. Iradierea:

    • terapeutică, la nivelul gâtului: folosită în tratamentul unor boli (tumori, limfoame);
    • accidentală: explozii nucleare (Cernobîl-1986);
    • creşte riscul atât a nodulilor benigni cât şi a cancerelor tiroidiene, mai ales dacă expunerea la radiaţii se petrece în copilărie.

    III. Ereditatea:

    1. riscul de guşă nodulară este mai mare la o persoană care are rude de sânge (în special de gradul I) care sunt afectate de această boală;
    2. ereditatea este implicată şi în cazuri rare de cancer tiroidian (carcinom tiroidian medular), când există un defect moştenit genetic care conduce la apariţia tumorii maligne la descendenţi;
    3. Important: marea majoritate a cancerelor de tiroidă nu au componentă ereditară şi nu exista un risc crescut la urmaşi.

    Dr. Cristian-Claudiu Ţupea

    Consultații și ecografii: MEDICOVER (programări la 021 98 96) și SANADOR (programări la 021 96 99).

    Care sunt cauzele apariţiei nodulilor tiroidieni? Read More »

    Sarcina si hipertiroidia


    I. Hipertiroidia este destul de rar intalnita in timpul sarcinii, fiind descoperita la aproximativ 0.2% dintre gravide. Acest lucru se intampla din doua motive:

    1. hipertiroidia scade fertilitatea, astfel incat o femeie afectata de aceasta boala are sanse mai mici de a ramane insarcinata;
    2. boala Basedow-Graves, care este principala cauza de hipertiroidie la femeile tinere, se amelioreaza in timpul sarcinii;

    II. Elemente de diagnostic:

    1. manifestarile caracteristice bolii – vezi aici;
    2. testele de functie tiroidiana, care vor arata: valoare anormal scazuta a TSH si un nivel peste limita normala a freeT4;
    3. nivelul anticorpilor impotriva tiroidei (TRAb) poate fi crescut; acest lucru indica drept cauza boala Basdeow-Graves, o afectiune autoimuna;

    III. Complicatii:

    1. hipertiroidia se poate asocia cu tulburari de ciclu menstrual si cu infertilitate;
    2. o gravida cu hipertiroidie are un risc crescut de avort spontan sau de nastere prematura;
    3. daca sarcina evolueaza totusi, greutatea la nastere a copilului este mai mica;
    4. copilul poate prezenta hipertiroidie la nastere;
    5. daca hipertiroidismul mamei este tratat excesiv poate aparea un deficit de hormoni tiroidieni care sa afecteze dezvoltarea intrauterina a fatului;

    IV. Tratament:

    1. medicamentos, cu antitiroidiene de sinteza ( tiamazol, propiltiouracil, carbimazol); protocolul standard consta in tratament cu propiltiouracil (nedisponibil in Romania) in primul trimestru, ulterior trecandu-se pe tiamazol (Thyrozol); se folosesc doze mai mici decat in cazul hipertiroidiei nelegate de sarcina pentru ca boala este atenuata si pentru a nu expune fatul unor concentratii toxice; in cazul acestor doze reduse nu s-au observat efecte nocive semnificative; este foarte important sa se evite tratamentul excesiv, care poate provoca hipotiroidie, cu efecte adverse asupra dezvoltarii intelectuale ulterioare a copilului;
    2. operatia – tiroidectomie subtotala; se intervine chrurgical daca boala nu poate fi controlata cu tratamentul medicamentos in doze mici/medii; se va face in trimestrul al doilea de sarcina;
    3. iodul radioactiv este contraindicat la gravide;
    4. obiectivul tratamentului este un nivel al FT4 in jurul limitei superioare a normalului, cu ameliorarea simptomelor; valoarea TSH poate ramane subnormala, dar e de dorit sa nu fie nedetectabil;

    V. Perioada care urmeaza sarcinii:

    1. daca mama urmeaza tratament cu medicamente antitiroidiene in doze mici/moderate este permisa alaptarea;
    2. poate aparea postpartum (dupa nastere) o accentuare a bolii cu agravarea hipertiroidiei;
    3. pentru o femeie fara istoric de boala Basedow care a nascut, perioada de dupa nastere (3-6 luni) este cu risc mai mare pentru declansarea acestei afectiuni;

    VI. Obtinerea sarcinii la o pacienta care sufera de hipertiroidism:

    1. este recomandat sa se aplice un tratament definitiv al hipertiroidiei inaintea sarcinii;
    2. tratamentul definitiv poate fi operatia (excizia tiroidei) sau tratamentul cu iod radioactiv;
    3. daca se opteaza pentru iod radioactiv se recomanda o perioada de 6-12 luni de la tratament pana la conceptie;
    4. aceste recomandari nu se aplica in cazul hipertiroidismului temporar, care se rezolva spontan in cateva saptamani sau luni; acesti pacienti trebuie totusi urmariti de endocrinolog pentru ca, de cele mai multe ori, dupa perioada de hipertiroidism se instaleaza hipotiroidia (permanenta sau temporara);

    De retinut:

    metoda obisnuita de evaluare a nivelului de hormoni tiroidieni este masurarea fractiei libere a acestora – exprimata in analizele de sange ca freeT3 si freeT4; cu toate astea, in sarcina se poate utiliza si tiroxina totală (T4 total sau TT4), folosindu-se o formula care calculeaza destul de precis fractia libera, de multe ori mai exact decat este masurata prin metodele uzuale de laborator; vezi aici pentru explicatii;

    – pe parcursul sarcinii imunitatea materna scade pentru a tolera fatul, care este un organism strain; din acest motiv bolile autoimune (inclusiv boala Basedow-Graves) preexistente se amelioreaza in aceasta perioada; la 3-6 luni dupa sarcina apare o exacerbare a imunitatii, aceasta fiind o perioada in care bolile autimune se declanseaza mai frecvent sau, daca existau dinaintea sarcinii, se agraveaza;

    -in primul trimestru de sarcina placenta produce un hormon care are capacitatea de a stimula tiroida sa secrete tiroxina si triiodotironina (T3 si T4); acest hormon produs de placenta se numeste HCG ( gonadotropina corionica umana) si stimuleaza secretia de hormoni tiroidieni prin acelasi mecanism ca TSH, avand totusi o potenta mult mai mica decat acesta; in unele cazuri (10-20% din sarcini) HCG este produs in cantitati crescute si va determina o usoara crestere a nivelurilor de hormoni tiroidieni; de aceea, in perioada primului trimestru, TSH poate fi usor supresat (valoarea intre 0.1 si 0.4 mcUI/ml), nivelul freeT4 ramanand normal; aceasta forma de hipertiroidie subclinica este foarte usoara si nu necesita tratament specific;

    Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

    Sarcina si hipertiroidia Read More »

    Răspunsuri la întrebări (60)

    Felicia:

    Buna ziua, m-am operat vinerea trecuta pentru gusa polinodulara netoxica, examenul anatomopatologic intra operator a aratat ok, astept fireste cu destula emotie rezultatul definitiv de peste o luna.
    Intrebarea mea este una legata de evolutia postoperatorie. Iau eutirox 100 in fiecare zi, am scos pansamentul mare (mai am cateva fasii de “lipici” verticale care trebuie pastrate o saptamana) si pun comprese cu musetel in fiecare seara. Vocea are o mica raguseala, care dispare pe parcursul zilei daca vorbesc, am si o mica dificultate la inghitit, dar cel mai rau ma ingrijoreaza faptul ca deasupra taieturii am o galma mare, cam de marimea unui ou. Da niste furnicaturi, pielea acolo e si un pic mai rosie, e ceva obisnuit? Va trece de la sine?
    Multumesc!
    Felicia

    Raspuns:

    – complicatiile cele mai serioase (din punctul de vedere al endocrinologului) care apar dupa tiroidectomie sunt:

    1. lezarea permanenta a glandelor paratiroide, cu hipocalcemie cronica;
    2. lezarea permanenta nervilor laringelui, cu raguseala cronica;

    – de multe ori, in timpul operatiei, apare o lezare usoara a acestor structuri, cu manifestari tranzitorii care apar pe o anumita perioada (zile-saptamani) postoperator; descrierea dvs este destul de sugestiva pentru acest tip de complicatii, usoare si tranzitorii; cel mai probabil, atat raguseala cat si dificultatea la inghitit vor disparea in perioada urmatoare;

    – umflatura aparita deasupra taieturii poate fi o zona de edem aparuta postoperator, desi pare cam mare; riscul major postoperator, din punctul de vedere al chirurgului, este sangerarea in plaga; este rolul medicului care v-a operat sa va explice ce se intampla acum la nivelul operatiei si sa se asigure ca nu este nimic ingrijorator; endocrinologul preia pacientul dupa ce acesta este „vindecat chirurgical”;

    Dr. Claudiu Ţupea

    Răspunsuri la întrebări (60) Read More »

    Răspunsuri la întrebări (59)

    GABRIELA:

    Buna ziua.
    Ma numesc Gabriela si am 23 de ani,am fost diagnosticata cu hipotiroidism primar (tiroida hasimoto)in data de 21.10.2009. La ecografia tiroidiana mi-a iesit VD:6,5 SI VS:6,2, iar la analizele medicale mi-a iesit:
    TSH: 9,301 VN: (0,49-4,67),
    FT4: 0,86 VN: (0,71-1,85),
    11,1 pmol/L (9,14-23.81)
    Anticorpi anti microzomiali tiroidieni (anticorpi anti TPO)
    836,9 VN:MAI MIC DE 12
    Prolactina: 15, 7 ng/ml VN: (3, 24-29,12)ng/ml
    392,5 mU/l
    Doamna doctor mi-a dat L Thyroxin 50, una dimineata pe stomacul gol. Iau si anticonceptionale Marvelon, deoarece ciclul meu este neregulat, daca nu mai iau anticonceptionalele nu ma mai imbolnavesc deloc pana nu incep alta folie. Am fost operata de polipi la varsta de 4-5 ani, iar bunica mea are ceva la glanda tiroida , dar nu stiu exact ce.
    Intrebarile mele sunt: este o boala grava? Ma voi vindeca vrodata? ce alimente trebuie sa mananc si ce nu? Imi va afecta si alte organe aceasta boala? sarea este recomandata sau nu? Nu exista nici un tratament definitiv pt aceasta boala? se poate agrava? Peste 3 luni trebuie sa ma duc la control si mi-e foarte frica de cum vor iesi analizele…cum vor trebui sa fie ca sa fie mai bine? aproximativ la valorile normale? daca vor fi mai mari ca acum inseamna ca boala sa agravat? Simtomele mele au fost : respiram mai greu atunci cand eram nervoasa si ma panichez foarte repede (si in prezent), acum dupa 2 saptamani de tratament ma simt mai bine…
    Va multumec mult!

    Raspuns:

    – tiroidita autoimuna este o boala in cadrul careia tiroida este atacata de sistemul imunitar, care nu o mai recunosate ca fiind proprie organismului; acest atac duce la distructia glandei si la instalarea hipotiroidismului; in aproape toate cazurile aceasta afectare este permanenta, iar tratamentul trebuie urmat toata viata;

    – la dvs, boala a fost descoperita intr-un stadiu incipient, de hipotiroidism subclinic, iar tratamentul a fost instituit corect; daca tratamentul este urmat conform recomandarilor (permanent) boala este usor de controlat si puteti avea o viata perfect normala; de asemenea este esential sa faceti controale periodice, pentru ca boala poate evolua si necesarul de l-tiroxina se modifica; obiectivul tratamentului este mentinerea valorii TSH in limite normale;

    – nu exista restrictii legate de dieta;

    – daca apare o sarcina trebuie repetate analizele (TSH si freeT4) si consultat un endocrinolog cat mai curand dupa confirmarea acesteia; in cele mai multe cazuri doza de l-tiroxina trebuie crescuta cu 30-50% pe timpul sarcinii;

    Dr. Claudiu Ţupea

    Răspunsuri la întrebări (59) Read More »

    Răspunsuri la întrebări (58)

    Bogdan:

    Buna ziua,

    Numele meu este Bogdan si am 40 ani (si 2 copii). Nu am cunostinta despre existenta in familie a unor probleme legate de tiroida (nimeni nu a fost diagnosticat cu acest gen de probleme)

    In luna august a acestui an am fost depistat cu hipertiroidie (valori TSH 70, valori normale 9-20). Atunci am facut si o multime de alte analize generale de sange (formula leucocitara, glicemie, transaminaze, colesterol, etc precum si electrocardiograma si toate au iesit normale). Manifestari clinice: tremur usor al mainilor, scadere exagerata in greutate, tranzit intestinal rapid, senzatie de amorteala in picioare. Pana in luna iunie cand au inceput sa apara aceste probleme nu am avut probleme cu scaderea in greutate, ba din contra aveam probleme cu ingrasarea. Am fost la endocrinolog, care mi-a dat tratament cu thyrozol si metoprolol. Dupa 6 saptamani de tratament ma simt mult mai bine, am inceput sa iau ceva in greutate, mainile nu mai tremura vizibil si in general ma simt mult mai bine. Am repetat analizele: TSH este in continuare sub limita de detectie a chemiluminescentei, VN: 0,34 – 5, 60), FT4 este 0,61 , VN: 0,61 – 1,12. Am facut si analiza ATPO : valoare mea 17,11, valori normale <5,61. La eco: lobul drept este cu dimensiuni moderat crescute (diametru antero posterior 2,5 cm, transversal 3cm, cranio caudal 5,8cm, regiune istmica grosime normala, contur usor neregulat, lob stang, dimensiuni usor crescute (diametru antero posterior 2,2 cm, transversal 2,1cm, cranio caudal 5cm), contur neregulat. Ecostructura globala neomogena difuz dar si localizat prin evidentierea de multipli noduli hipoecogeni, diseminati in intreaga glanda, vascularizati predominant periferic, de maxim 5,5 mm diamentru. Capsula tiroidiana intacta, accentuarea difuza a vascularizatiei intraparenchimatoase. Adenopatii laterocervicale bilaterale de max 1,2 cm la nivelul grpului jugulo digastric pe stanga. In concluzie glanda tiroida cu dimensiuni moderat crecute pe seama lobului drept cu strucutura polinodulara, in observatie tiroida subacuta autoimuna. Dna dr endocrinolog mi-a spus ca e cazul sa fac operatie (chirugicala) pentru ca hipertiroidismul , datorita componentei autoimune (valoare ATPO), e sigura ca va reaparea dupa ce voi intrerupe tratamentul. M-a linistit spunandu-mi ca acei noduli nu se vor maligniza, deci sa-mi scot din cap alte ganduri urate…Diagnosticul e ceva de genul tiroidita cronica(parca Hashimoto??). Acum continui tratamentul cu thirozol inca 2 luni si dupa stabilizarea TSH ma va programa pentru operatie. Sunt un pic in ceata, mai ales ca valoarea ATPO nu mi se pare atat de mare, cum am mai citit in alte cazuri…speram ca hipertiroidia sa fi aparut ca urmare a vietii stresante si sa se rezolve medicamentos. Imi facusem sperante si ptr. ca dna dr de la ecografie mi-a zis ca nu crede ca e cazul de operatie pentru nodulii astia micuti. Ce parere aveti: sa mai repet ATPO si la alt laborator, sa-i propun dr. endocrinolog, dupa stabilizarea TSH, sa mai astept cu operatia sa vad daca hipertiroidismul reapare. Sau credeti ca ma imbat cu apa rece si oricum voi ajunge la operatie? Va multumesc mult pentru timpul acordat.

    Raspuns:

    – investigatiile facute, mai ales in contextul varstei, sugereaza puternic ca boala Basedow-Graves este cauza hipertiroidei; daca nu sunt prezente manifestari de oftalmopatie (afectare oculara caracteristica, cititi aici) ar trebui masurat nivelul TRAb, niste anticorpi care apar in titru crescut doar in boala Basedow-Graves; daca se confirma diagnosticul este recomandat un consult oftalmologic chiar daca nu sunt acuze oculare;

    – uneori (cam in 20-30% din cazuri) se pot obtine remisiuni de lunga durata dupa tratamentul cu Thyrozol; asta inseamna ca, dupa 6-12 luni de tratament, pacientului i se operste administrarea medicamentului si functia tiroidiana ramane normala pentru o perioada variabila, de la cateva luni la cativa ani; totusi, in majoritatea cazurilor oprirea Thyrozol-ului duce la reaparitia hipertiroidiei; de asemenea este important sa stiti ca barbatii fac forme mai severe de boala Basedow decat femeile, inclusiv afectarea oculara;

    – exista doua tratamente definitive pentru hipertiroidie: operatia si iodul radioactiv; ar trebui luat in considerare si acesta din urma, mai ales ca tiroida nu e foarte mare si, cel putin teoretic, iodul radioactiv se poate utiliza; un tratament cu iod radioactiv bine administrat poate fi la fel de eficient ca interventia chirurgicala, fara riscurile acesteia; dupa folosirea oricareia dintre cele doua metode de tratament definitiv va fi necesar sa luati permanent hormoni tiroidieni;

    Dr. Claudiu Ţupea

    Răspunsuri la întrebări (58) Read More »

    Răspunsuri la întrebări (57)

    Baicu:

    Consider bine venita initiativa de a crea o pagina de prezentare a afectiunilor tiroidiene pe intelesul a cat mai multor persoane interesate.
    Intrebare:
    In etapa premergatoare tiroidectomiei din boala Basedow-Graves care trebuie sa fie parametrii oftalmopatiei sau, mai exact, ce manifestari/parametrii ai acesteia contraindica /temporizeaza interventia chirurgicala?
    Va multumesc

    Raspuns:

    – nici tiroidectomia (subtotala/totala), nici tratamentul cu antitiroidiene de sinteza (Thyrozol, Carbimazol, Propycil) nu influenteaza cursul oftalmopatiei Graves; doar tratamentul cu iod radioactiv prezinta un risc de inrautatire a afectarii oculare;

    – in esenta, oftalmopatia nu contraindica operatia, cu exceptia formelor foarte severe si active; doar in aceste cazuri, rare de altfel, cand vederea este amenintata si tratamentul oftalmopatiei este o urgenta, se temporizeaza tiroidectomia;

    – in vederea operatiei este mai important ca functia tiroidei sa fie normalizata preoperator pentru a nu aparea complicatii in timpul interventiei; aceasta normalizare este evidentiata de o valoare normala a TSH; operatia ar trebui amanata daca nivelul TSH este sub 0.1 μUI/ml; un TSH mai mic decat aceasta valoare arata ca exista depozite importante de hormoni la nivelul tiroidei care se pot elibera in sange in timpul operatiei si pot provoca complicatii cardiovasculare grave;

    Dr. Claudiu Ţupea

    Răspunsuri la întrebări (57) Read More »

    Răspunsuri la întrebări (56)

    webovi:

    Buna,
    Ma numesc Ovidiu am 18 ani si sper sa ma ajutati daca se poate. Ieri am fost sa-mi fac analizele la glanda tiroida deoarece am multe din simptomele care le-am vazut. Totul a inceput acum 3 ani cand dintr-o data (noaptea) am simtit ca nu mai pot respira.. de atunci s-au oprit iar acum de 2 luni au revenit iar. Nimeni din familie nu a avut probleme cu tiroida. Am fost la medici analize la inima plamani sange (toate bune). Au ajuns la concluzia ca sufar de atacuri de panica (aveam si crize de spasmofilie uneori) si ca e din cauza mea. O perioada, aproximativ 3 saptamani in care am umblat la reflexoterapie si psihoterapeut am fost bine dar aseara a inceput iarasi. Simt ca o “sete” de aer, casc tot timpu pt ca nu-mi ajunge aerul, ma gandesc la ce-i mai rau, pulsul imi creste cateodata, simt intepaturi la inima si in plex. Ce analize sa fac in plus daca imi puteti recomanda? Sunt disperat! Cand vor veni analizele ca voi arata rezultatele. Multumesc frumos.

    Raspuns:

    – nu ati mentionat ce analize pentru tiroida au fost recoltate, astfel incat nu pot recomanda altele „in plus”;

    – avand in vedere varsta si istoricul prezentat consider ca masurarea nivelurilor TSH si freeT4 este suficienta; daca rezultatele sunt in limite normale se exclude o legatura intre tiroida si starile descrise; voi putea comenta mai multe dupa ce veti posta rezultatele;

    Dr. Claudiu Ţupea

    Răspunsuri la întrebări (56) Read More »

    Răspunsuri la întrebări (55)

    Filip Ana Mihaela:

    Revin, dupa inca un examen ecografic la tiroida, facut recent.
    TD – tesut hiperecogen, fara elemente de recidiva morfologica, semnal Doppler vascular normal.(mentionez ca am facut lobectomie dreapta plus istm)
    TS – aspect neomogen, prin variatii de ecogenitate;fara leziuni cu caracter nodular(precizez ca dr. a zis ca i se pare a fi un chist foarte mic, dar nu se vede clar(urmarim evolutia).
    Moderata ingrosare a capsulei posterioare.
    Fara adenopatii.
    Un alt consult a fost facut la sani(deoarece acuzam o jena permanenta, aproape zilnic, nu doar in apropierea menstruatiei):
    San stang -tesut hiperecogen cu dispozie difuza, rare microchisturi
    San drept – ecostructura predominat fibromicrochistica.
    Fara leziuni patologice axilar
    La ambii sani ectazii microcirculare(scuze daca am scris gresit, dar nu inteleg prea bine din scris-ul de pe buletin de examen ecografic) si rare microchisturi
    Diagnostic-mastopatie difuza-
    Tratamentul pentru mastopatie fiind cu mastodynon si unguent cu progesteron(menstruatia schimbandu-se radical ca si cantitate si culoare(maroniu spre negru, toata perioada).
    Si Euthyrox, cu recomandarea de verificare TSH in luna februarie(iunie fiind ultima luna in care l-am verificat, valorile fiind normale).
    V-am scris toate acestea, deoarece doresc sa stiu daca chisturile de la san au legatura cu problema mea cu tiroida, sau au aparut independent(dereglare hormonala, sau alti factori).Mentionez ca manifest nervozitate si tremur al membrelor superioare(in special al mainii stangi), nu permanent, eu punand toate acestea pe seama Eutyrox-ului.
    Inca o intrebare(daca nu abuzez prea mult): interactiunea eutyrox-ului cu alte medicamente; am citit ca, trebuie sa treaca cel putin 2 h intre administrarea lui si a altui medicament.Doresc sa stiu daca are vreo importanta acest fapt. Va multumesc!

    Raspuns:

    – nu este nicio legatura intre afectiunea mamara si problemele tiroidiene; sunt lucruri care s-au dezvoltat independent si care vor evolua, de asemenea, independent;

    – daca valoarea TSH este in limite normale nu se poate incrimina tiroida sau tratamentul de substitutie cu Euthyrox pentru starile de care va plangeti;

    – Euthyrox-ul trebuie administrat dimineata, pe stomacul gol; 30 de minute dupa ce este inghitit sa nu se mananca nimic, pentru a nu afecta absorbtia; preparatele care contin fier si anumite antiacide (carbonat de calciu) pot scadea absorbtia l-tiroxinei; alte medicamente influenteaza mult mai putin tratamentul cu Euthyrox si nu sunt necesare precautii speciale;

    Dr. Claudiu Ţupea

    Răspunsuri la întrebări (55) Read More »

    Răspunsuri la întrebări (54)

    Beatris:

    Buna ziua!
    Sunt Beatris am 34 ani.
    In anul 2006 am facut primele analize pt tiroida
    2006 10 feruarie:

    Anticorpi anti TPO:53,10 VN:0,0-35,0
    TSH:1,52 VN:0,49-4,67
    FT3:2,62 VN:1,68-3,54
    FT4:0,70 VN:0,71-1,85

    Eco Tiroidian:
    lob drept 12,6-22,6-52 vol 7,8cm3
    lob stang 13-14-44 vol 4,1 cm3
    latero cervical fara adenopatii, istm cu diametru antero-posterior 4mm
    ambii lobi cu textura omogena

    Acum recen am mai facut niste analize:
    7 octombrie 2009

    TSH:0,373 VN:0,4-4
    FT4:1,10 VN:0,8-1,9
    Anticorpi anti TPO:<10 VN:<35
    Tyroglobulina:38,60 VN:0,83-68

    Eco Tiroidian 19 octombrie 2009
    lob drept dimensiuni normale AP 1,5cm transvers 1,3 longitudinal 3,3 ,
    structura difuz omogena
    lob sting dimensiuni normale ,diametru AP 1,4cm, transvers 1,4cm, longitudinal 3,3cm ,structura omogena,fara leziuni focale.
    Istm dimensiuni si structura normala.

    RIC -29 octombrie2009
    la 2 ore 9% VN:8-12%
    la 24ore 11% VN:36-43%
    Scintigrafia tiroidiana cu I131 : evidentiaza lobii tiroidieni moderat mariti, mai ales lobul sting cu captare difuz neomogena a I131 ( interpretare dificila datorita ? foarte scazut)

    In familie nimeni nu are probleme cu tiroida dar tata are Schelodermie,PoliArtrita.
    Acum 2 an in 3 luni m-am ingrasat 15 kg, care am mentinut cam un an ( in perioada asta urmamun tratament cu Medrol 16 mg/1 sapt 8mg/1 sapt 4mg/4 luni) dupa care anul trcut in 6 luni am reusit sa slabesc 15kg,pe care anul acesta in interval de 3 luni februarie-aprilie le-am pus napoi.
    Am durei articulare ,musculare;

    – din 2005 iunie sunt cu diagnostic cu :
    Spondiloartropatie seronegativa.Artite reactive
    Polimiozita in observatie
    ?PR
    ? Sclerodermita sistemica
    cu un HLA B27 POzitiv
    Sacroileita stadiul II cu displazie de sold
    Sindrom Raynaud

    Nu am primit inca nici un fel de tratament petru Tiroida
    V-as ruga mult sa imi spuneti ce tratament indicati; daca starea mea permita sa am o sarcina
    Pina acum nu am ramas insarcinata,probleme ginecologice:chis ovarian sting 14-29mm ,ovar drept micropolichistic; ciclu regulat la 28 zile
    La medicul meu endocrinolog numai saptamana urmatoare ajung
    Astept cu nerabdare raspunsul dumneavoastra
    Va multumesc

    Raspuns:

    – testele de functie tiroidiana arata ca singura modificare doar o scadere nesemnificativa a nivelului TSH; in conditiile in care ecografia tiroidiana nu a aratat modificari (structura omogena, asa cum ati precizat), iar nivelul ATPO este normal, nu cred ca este nevoie de niciun tratament; TSH si freeT4 ar trebui repetate in 2 luni la un laborator care lucreaza bine analizele hormonale; la aceasta reevaluare ar trebui masurat si nivelul anticorpilor anti-tiroglobulina (Ac anti-TG), un alt indicator al autoimunitatii tiroidiene; daca si acesta este normal, o afectiune de acest tip a tirodei este foarte putin probabila; nu imi este foarte clar pentru ce s-a recomandat scintigrafia cu iod; capatarea normala la 2 ore si apoi scazuta la 24 de ore nu ajuta cu nimic la clarificarea diagnosticului;

    – istoricul dvs este relevant pentru afectiuni autoimune, lucru care creste riscul si pentru o boala autoimuna a tiroidei: tiroidita cronica (Hashimoto) sau boala Basedow-Graves; deocamdata, conform cu datele pe care le-ati prezentat, nu sunt motive sa fie suspectata nicuna dintre acestea; evaluarea periodica a tiroidei este recomandata, dar cred ca ca accentul trebuie pus pe tratamentul celorlalte afectiuni prezente;

    – functionarea tiroidei nu este un impediment la acest moment pentru a ramane insarcinata; daca apare o sarcina, testele de functie tiroidiana (TSH si freeT4) trebuie repetate periodic incepand cu momentul confirmarii sarcinii si continuand pe tot parcursul acesteia;

    – nu ma pot pronunta daca o sarcina este indicata in prezenta celorlalte probleme de sanatate; legat de acestea trebuie urmate indicatiile reumatologului;

    Dr. Claudiu Ţupea

    Răspunsuri la întrebări (54) Read More »

    Ce investigaţii sunt necesare în cazul nodulilor tiroidieni?


    Modalităţile de investigare pentru afecţiunile tiroidiene sunt precizate aici. Acestea sunt, în general, valabile şi pentru nodulii tiroidieni.

    Voi face doar câteva precizări suplimentare despre utilitatea acestora în cazul nodulilor de tiroida.

    I. TSH, freeT4:

    1. arată dacă prezenţa nodulului/nodulilor este asociată cu disfuncţie de tiroidă (hipertiroidie sau hipotiroidie);
    2. hipertiroidia (TSH scazut, freeT4 crescut) poate arăta un adenom toxic tiroidian (daca este prezent un singur nodul) sau o guşă polinodulară hipertiroidizată (dacă sunt mai mulţi);
    3. hipotiroidia (TSH crescut, freeT4 scăzut) poate arăta că nodulul/nodulii sunt apăruţi pe fond de tiroidită cronică Hashimoto;
    4. in cazul majorităţii nodulilor funcţia tiroidei este normală;

    II. Ecografia de tiroidă:

    1. este cea mai bună investigaţie imagistică pentru nodulii tiroidieni;
    2. arată numărul şi dimensiunile exacte are nodulilor, făcând posibilă urmarirea lor în timp;
    3. anumite caracteristici ecografice sunt sugestive de benignitate/malignitate, orientând diagnosticul;
    4. nu există, totuşi, elemente ecografice sigure care să spună clar dacă un nodul este malign sau benign;

    III. Scintigrafia tiroidiană:

    1. precizează dacă un nodul captează sau nu iodul;
    2. nodulii care captează se numesc „calzi”, cei care nu captează se numesc „reci”;
    3. peste 99% din nodulii calzi sunt benigni;
    4. 80-90% dintre nodulii reci sunt benigni, 10-20% fiind maligni (canceroşi);
    5. un nodul „cald” va fi doar urmărit, daca nu produce hipertiroidie;
    6. un nodul „rece”, în funcţie de dimensiuni şi caracteristicile ecografice, poate fi investigat suplimentar dacă se consideră ca riscul să fie cancer este crescut;

    IV. Puncţia tiroidiană cu ac fin:

    1. este o investigaţie extrem de utilă care a scăzut mult numărul de interveţtii chirurgicale nenecesare pe tiroidă;
    2. inainte de introducerea acestei metode singura posibilitate, de multe ori, de a afla dacă un nodul era sau nu malign era operaţia prin care se scotea tiroida, cu examinarea ulterioară la microscop a ţesutului excizat (scos);
    3. rezultatul la puncţie este sub forma: benign (75%), malign (5%), neprecizat (suspect) (20%);
    4. când rezultatul este „suspect” nodulul poate fi operat sau doar urmărit – în funcţie de aspectul ecografic, vârsta pacientului, preferinţele şi experienţa medicului;

    Precizare: nu toate metodele de mai sus trebuie să fie folosite într-un caz; medicul endocrinolog le poate alege pe acelea care sunt mai potrivite; consider totuşi că ecografia şi testele de funcţie tiroidiană sunt obligatorii.

    Dr. Cristian-Claudiu Ţupea

    Consultații și ecografii: MEDICOVER (programări la 021 98 96) și SANADOR (programări la 021 96 99).

    Ce investigaţii sunt necesare în cazul nodulilor tiroidieni? Read More »