Bună ziua! De curand am facut un control endocrinologic si mi s a pus duagnosticul de :in obs adenom paratiroidian stang inferior. La eco tiroidă a ieșit asa :LTD 3,44/1,57/1,25cm,LTS:3,31/1/1,6cm, subcapsular posterior o formatiune nodulara hipigena relativ omogena, vascularizatie perinodulara de 0,86/1,05/0,61.ecostructura de ansamblu omogena, ecogena vascularizatie moderata. Fara adenopatii laterala cervicala.As vrea sa va intreb daca diagnosticul este pus corect, avand in vedere ca la stres intens e vizibila un pic de gusa si daca este necesita urgent tratament. Mi s a dat de facut analize la calciu toral, PTH25 /oh, vit d, tsh, ft4, creatinina, hemograma, tgo si tgp. Care este parerea dvs. Va multumesc din suflet!
Raspuns:
fara analize de sange care sa confirme, ecografia poate doar sa ridice suspiciunea unui adenom de paratiroida; adica exact ce vi s-a spus; „in observatie” asta inseamna, ca diagnosticul NU e confirmat;
un adeom de paratiroida care este vizibil ecografic determina, in majoritatea cazurilor, o crestere a nivelului calciului seric si a PTH; in aceasta situatie, in functie de valorile exacte, varsta dvs si prezenta altor complicatii, se poate recomanda operatia de indepartare a adenomului sau doar monitorizare; daca se decide operatia, este bine ca localizarea sa fie confirmata si prin alta metoda, de preferat scintigrafie de paratiroide;
daca analizele sunt normale, formatiunea nu este un adenom de paratiroida, putand fi un nodul tiroidian, un ganglion limfatic aflat langa tiroida sau o alta formatiune cervicala; in aceasta situatie, in functie de asepectul ecografic, se decide intre monitorizare, punctie sau (mai putin probabil) direct excizie;
gusa vizibila doar la stres nu e, in priciipiu, gusa; prin gusa intelegand DOAR tiroida marita;
recomandarea e sa faceti analizele recomandate si sa urmati recomandarile medicului dvs;
Buna ziua! Ma numesc Maria, 34 ani si in luna iunie 2020 am fost diagnosticata cu tiroida autoimuna. In familie nu sunt cazuri. De 11 luni incerc sa raman insarcinata si nu am reusit. Va prezint mai jos analizele, in ordine cronologica, in speranta ca ma puteti ajuta. Data 06.06.2020 Ft 3 – 5,47 ( valori ref 3,1 – 6,8 ) Atpo – 154,82 ( valori ref < 5,61 ) Ft 4 – 18,33 ( valori 12 – 22 ) Tsh – 5,66 ( valori 0,27 – 4,2 ) Diagnostic tiroida autoimuna, tratament Euthyrox 25 mg – 1 zi . Repetare peste 6 saptamani. Data 01.08.2020 Ft 4 – 27,3 ( valori 12 – 22 ) Tsh – 0,012 ( valori 0,27 – 4,2 ) Diagnostic – probabil episod de hashitoxicoza, dar de masurat Trab ptr diagnostic diferential. Stop Euthyrox. Repetate analize peste 6 saptamani. Data 24.08.2020 Stiu ca trecusera doar 3 saptamani, dar am efectuat mai multe analize si am zis de curiozitate sa le fac si pe acestea. Atpo – 239,81 ( valori 0 – 5,61 ) Antitiroglobulina – 176,58 ( valori 0 – 78 ) Ft4 – 0,85 ( valori 0,82 – 1,77 ) Tsh – 1,3181 ( valori 0,27 – 4,2 ) Data 09.09.2020 Trab – 0,86 ( valori < 1,53 ) Ft 4 – 14,9 ( valori 12 – 22 ) Tsh – 9,32 ( valori 0,27 – 4,2 )
Ce parere aveti? De ce sunt asa de mari diferentele ? Ar fi mai bine sa reglez tsh ul si apoi sa incerc sa raman insarcinata? Multumesc anticipat! O zi buna!
Raspuns:
diagnosticul si recomandarile primite au fost FOARTE CORECTE; inclusiv suspiciunea de hashitoxicoza, care este confirmata de nivelul normal al TRAb si cresterea TSH;
va trebui reluat tratamentul cu Euthyrox si este indicat sa nu ramaneti insarcinata pana cand TSH-ul nu ajunge in intervalul optim (jumatatea inferioara a intervalului de normal);
Bună ziua Domnul Doctor. În urma cu 5 ani am fost operata de glanda tiroida. Diagnosticul fiind carcinom papilar folicular. În toți acești ani am urmat și terapii cu iod radioactiv. Momentan boala nefiind complet tratata. La 31 de ani as dori sa rămân însărcinată.Momentan doza de eutirox pe care o iau este de 150g 4 zile pe săptămână și 125 celalalte 3 zile. Valoarea tsh fiind de 0.02.întrebarea mea este ce șanse am sa rămân însărcinată. Se poate avea copii și cu cancer tiroidian. Și dacă este vreo șansă să fac o pauza pentru sarcina și următoarea eventuala terapie cu iod. Și dacă sarcina afectează într un fel evoluția bolii și invers. Va mulțumesc din suflet.
Raspuns:
depinde foarte mult de stadiul bolii in acest moment; una este o valoare a tiroglobulinei usor crescuta la intreruperea Euthyrox-ului, alta e o boala necontrolata, cu valori mari sau foarte mari ale tiroglobulinei, leziuni captante la scintigrafie sau determinari secundare obiectivate imagistic;
in prima varianta, doar cu o tiroglobulina putin crescuta, FARA resturi/metastaze documentate la ecografie/scintigrafie/CT/RMN/PET-CT, o sarcina e, teoretic, posibila; exista un risc de evolutie a bolii pe timpul sarcinii, dar acesta nu e considerat foarte crescut;
o boala clar persistenta/necontrolata/evolutiva contraindica de principiu o sarcina;
riscul de carcinom papilar de-a lungul vietii la urmasi nu este semnificativ crescut, acesta nu este un cancer cu transmitere genetica tipica (cum sunt anumite forme de cancer de san, de exemplu);
oricum, o decizie legata de o sarcina trebuie luata impreuna cu medicul care va urmareste si va trateaza, dupa o analiza detaliata a cazului; sunt multe elemente care trebuie luate in considerare, iar riscurile trebuie bine explicate si intelese;
Buna seara! Va rog sa mă ajutați cu un sfat. In urma unei perioade tensionate, cu mult stres, am inceput sa mă simt obosita sa am palpitații și tahicardie. Acestea apar cel mai frecvent dimineața, când mă ridic din pat (dacă mă așez la loc, revine la normal) și după prima masa a zilei (simt că un gol in stomac si senzația de plin). Mi-am făcut analizele și singurele valori modificate sunt la FT3 (4,04). TSH(1,77) FT4 (0,87) Va rog sa mi spuneți dacă sunt motive de îngrijorare și unde sa mă intrepr? Mulțumesc mult!
Raspuns:
valorile normale ale TSH si FT4 exclud o cauza tiroidiana pentru simptomele dvs; in aceste conditii, un FT3 modificat nu are semnificatie;
ca masura de precautie, niste analize de sange (TSH, FT4, ATPO, Ac anti-tiroglobulina) ar trebui recoltate peste 3-4 luni; unele afectiuni tiroidiene se pot declansa dupa un stres major;
palpitatiile ar trebuie evaluate la cardiolog; este posibil ca ele sa nu fie decat pe fond de stres, dar e bine sa aveti un raspuns sigur de la specialist;
Buna ziua, Am o fetita de 11 ani care pe fondul unei perioade de crestere accelerata i-au aparut niste vergeturi deasupra unu genunchi si pe fese. Am mers la un endocrinolog care ne-a recomandat o serie de analize. Le-am facut azi si am ramas inmarmurit si distrus psihic. TSH 1,817 interval 0,28 – 4,3 FT4 0,83 interval 0,89 – 1,37 TPO 276,28 interval <5,61 Anti-tiroglobulina 172,81 interval 200 Calciu ionic 4,09 interval 4,2 – 5,2 Calciu total 10,2 interval 8,8 – 10,8 Vitamina D 19,5 interval optim >30, PTH 32,4 interval 11 – 67 Cortisol seric 9,4 antemeridian interval 3,7 – 19,4 Avem programare la endocrinolog insa va rog sa ma ajutati cu o opinie deorece simt ca imi pierd mintile. Va fi ok copilul meu? Cit ii va dauna afectiunea in viitor? Ce putem face pentru ea?
Raspuns:
valoarea crescuta a ATPO arata o tiroidita autoimuna, o afectiune foarte frecventa; e drept, apare mai rar la copii, dar sunt destule cazuri si la aceasta grupa de varsta;
nivelul TSH este normal, deci tiroidida functioneaza normal; valoarea usor subnormala a FT4 nu cred ca reflecta realitatea, cel mai probabil nu sunt adaptate limitele pentru varsta;
asta inseamna ca, la acest moment, nu e nevoie decat de supraveghere, fara tratament; e bine ca investigatiile sa fie completate si cu o ecografie de tiroida;
nu e nimic grav, boala trebuie doar urmarita si tratata cand va fi cazul; cu un management medical corect, copilul nu va avea nicio problema; in orice caz, nu e motiv sa fiti „distrus psihic”;
vergeturile trebuie vazute de endocrinolog, dar, cel mai probabil, sunt legate de cresterea in inaltime/greutate;
Buna ziua dle doctor. Am 39 ani si sunt insarcinata(a treia sarcina) in 8 saptamani. Am boala Hashimoto in tratament de substitutie de aprox 15 ani.Am repetat tsh si valoarea acestuia este de 7.84. Ult analiza tsh efectuata in dec 2019 a fost de 0.78. Schema de euthyrox actuala este de 100 mg de luni pana miercuri si 75 mg de joi pana duminica. Va rog sa imi spuneti ce tb sa fac pt reglarea tsh deoarece ma tem pt sanantatea bebelusului. Va multumesc!
Raspuns:
un TSH de 7.84 µUI/ml este prea mare pentru sarcina; nu atat de mult pentru a exista riscul unor defecte neurologice la fat, totusi doza ar trebui crescuta imediat!
o doza adecvata ar fi 125 µg/zi Luni, Miercuri, Vineri si Duminica si 150 µg/zi in restul zilelor;
atentie, aceasta este o recomandare temporara, DOAR pana ajungeti la control la medicul dvs, care o poate ajusta in functie de alte elemente;
Am tiroida autoimuna Hashimoto. Iau Euthyrox , 5 zile 100 μg si 2 zile 75 μg. Analizele sunt urmatoarele ( luna august) :
-ANTICORPI ANTI-TIROGLOBULINA : 13,9 (val ref UI/ mL <=115 ) -ANTICORPI ANTI-TPO ( ATPO ) :3,84 ( val ref IU /mL <5,61 ) -FT3 (TRIIODOTIRONINA LIBERA) :3,92 ( val ref pmol/L 3.1 – 6.8) -FT4 (TIROXINA LIBERA): 18,7 ( val ref pmol/L 12-22 ) -TSH : 0.665 (val ref μUI/ mL 0.27 – 4.2 )
Dupa analize mi s-a recomandat urmatoarea doza : 5 zile 100 μg si 2 zile 50 μg , ce parere aveti despre noul dozaj conform analizelor? Si la cat timp ar trebui repetate acestea?
Va multumesc anticipat!
Raspuns:
valorile auto-anticorpilor (ATPO si Ac anti-tiroglobulina) sunt in limite normale, dar exista si forme de tiroidita autoimuna cu anticorpi negativi: in aceste cazuri, de regula, se recomanda si o ecografie de tiroida, care sa confirme diagnosticul prin evidentierea aspectului tipic;
valoarea spre limita inferioara a TSH, desi normala, l-a determinat pe medicul dvs sa reduca doza de Euthyrox in doua zile pe spatamana; aceasta modificare este adecvata;
analizele ar trebui repetate dupa 3-6 luni (in functie de durata bolii si de modificarile anterioare ale tratamentului);
Bună ziua. Este prima dată când apelez la sfaturile dv. Sant diagnosticata cu tiroida hashimoto si iau Eutyrox de 100. La recomandarea medicului am facut analize . Rezultate: ATPO<1000 FT4- 1.33(Val ref 0.8-1.9) TSH- 0.008 (Val ref 0.4 -4) Va rog o parere . Multumesc
Raspuns:
valoarea subnormala a TSH arata ca, la acest moment, doza de Euthyrox este prea mare;
medicul dvs endocrinolog, in urma unui control, va trebui sa o reduca, cel mai probabil cu 25-30%;
se recomanda ca analizele (TSH si FT4) fie repetate dupa 10-12 saptamani de la modificarea tratamentului;
O metodă medicală de a produce imagini ale țesuturilor și organelor utilizând proprietățile undelor sonore. Frecvențele folosite sunt atât de înalte încât urechea umană nu le poate percepe, de aceea se numesc ultrasunete, iar metoda mai e numită uneori ultrasonografie.
Este o investigație neinvazivă (niciun instrument nu penetrează pielea sau mucoasa), care necesită un aparat complex, numit ecograf. Acesta include sonda, adică componenta care vine în contact cu pielea, panoul de comandă, ecranul pe care se vizualizează imaginile și o unitate centrală care asigură procesarea acestora.
Samsung H60 – ecograful pe care lucrez la Medicover
Un mare număr de țesuturi și organe sunt accesibile ecografic: organele abdominale (ficat, colecist, splină, pancreas, rinichi), pelvine (uter, ovare, prostată, vezică urinară), inima, venele și arterele superficiale și profunde (dar nu cele de calibru redus), mușchi, ligamente, ganglioni limfatici, etc. Și, desigur, tiroida.
Avantajele principale ale ecografiei sunt:
larga disponibilitate a aparatelor
usurința examinării, care de cele mai multe ori nu necesită vreo pregatire anume a pacientului
absența iradierii sau a oricărui alt efect advers, cu posibilitatea repetării de câte ori e nevoie
capacitatea de a obține rapid informații care pot tranșa diagnosticul
costul relativ scăzut (cel puțin comparativ cu computerul tomograf sau RMN);
II. Care e rolul ecografiei în investigarea tiroidei?
Ecografia face parte, în majoritatea cazurilor, împreună cu anamneza, palparea și testele de laborator, din evaluarea inițială a pacientului cu suspiciune de boala tiroidiană. Altfel zis, este un element esențial, care nu poate lipsi din arsenalul de investigații.
Ecografia tiroidei ne oferă informații imediate și, de cele mai multe ori, complete privind:
poziția
dimensiunile
structura
vascularizația
Acuratețea și nivelul de detaliu obținute sunt incomparabil superioare simplei palpări.
Este important de precizat, totuși, că ecografia NU e necesară în toate situațiile și, în orice caz, nu la fiecare revenire la endocrinolog pentru monitorizarea unei afecțiuni tiroidiene. De asemenea, uneori trebuie completată cu alte investigații imagistice sau funcțional-imagistice.
III. Cine poate efectua o ecografie de tiroidă?
Toți medicii specialiști endocrinologi și radiologi au, prin rezidențiat, competența de face această investigație. În afara acestora, medicii de alte specialități pot obține, în urma unui curs de perfecționare urmat de examen, un atestat care le dă dreptul sa efectueze (și) ecografii de tiroidă.
Cu toate astea, și am susținut acest lucru de mai multe ori, cel mai potrivit medic care sa vă facă o ecografie de tiroidă ramâne endocrinologul. Acesta deține nu doar abilitatea de a efectua investigația propriu-zisă, dar are și cunoștințele necesare despre patologia tiroidiană care îi permit să interpreteze în mod corect imaginile de pe ecran, nu doar să le descrie.
IV. Ce ne poate arăta ecografia de tiroidă?
A. Aspectul tiroidian normal – cei doi lobi, drept și stâng, uniți prin puntea numită istm. Într-un scenariu destul de frecvent întalnit, ecografia poate ajuta la excluderea rapidă a unei cauze tiroidiene pentru anumite simptome resimțite la nivelul gâtului. Clasicul „nod in gât” NU asociază aproape niciodată modificări ecografice la nivelul tiroidei. La fel, senzația de sufocare și disconfortul la înghițit, mai ales când apar la stres psihic.
Aspect ecografic normal. Cei doi lobi clar vizibili, cu dimensiuni, structură și vascularizație normale.
B. Anomaliile de dezvoltare ale tiroidei – pot merge de la lipsa formării unui lob, la situarea ei într-o poziție anormală și până la absența completa a acestei glande.
Lob tiroidian drept prezent, normal ecografic – oval roșu. Lob tiroidian stâng absent, loja stânga liberă – oval galben.
Mixedem congenital cu absența tiroidei de la nivelul gatului. Prezintă doua mici chisturi acolo unde ar fi trebuit să se afle lobul stâng. Acest pacient urmează tratament de substituție permanent, început de la momentul diagnosticului, la vârsta de 3 ani.
C. Boli inflamatorii ale tiroidei
Aspectul tipic de tiroidită autoimună (Hashimoto), cu modificarea evidentă a întregii tiroide, care devine mai hipoecogenă (întunecată) și neomogenă în comparație cu imaginea de tiroidă normală.
Boala Basedow-Graves. Aspectul se suprapune parțial cu cel de tiroidită autoimună, dar e ceva mai putin întunecat, iar vascularizatia e mai intensă (petele din partea dreaptă a imaginii).
Tiroidita subacută, una din puținele boli tiroidiene care se manifestă cu durere la nivelul gâtului. Zonele mai întunecate (ovaluri galbene) corespund cu inflamația mai intensă și cu ariile unde durerea e resimțită mai puternic.
D. Nodulii tiroidieni
Ecografia este investigația care nu poate să lipsească din evaluarea medicală a nodulilor tiroidieni. De la mici formațiuni milimetrice, nepalpabile, până la guși nodulare gigante, toate necesită o examinare ecografică. Este, de altfel, în marea majoritate a cazurilor SINGURA investigație imagistică necesară.
O ecografie efectuată de un endocrinolog cu experiență poate liniști rapid un pacient în privința unor noduli banali, benigni.
Invers, anumite aspecte ecografice pot alerta medicul și ridica suspiciunea sau chiar certitudinea unui cancer tiroidian, cu trimiterea neîntârziată către chirurgie. Dupa operația de cancer tiroidian, ecografia de regiune cervicală este metoda imagistică cea mai utilizată pentru detectarea unei eventuale recidive.
Nodulii tiroidieni cu diametrul maxim sub 10 mm se numesc micronoduli. Cei care au 10 mm si peste, macronoduli.
Micronoduli tiroidieni (indicați prin săgețile galbene) cu aspect tipic benign – o descoperire ecografică extrem de frecventă.
Macronodul predominant chistic – adică are lichid la interior. Acestea sunt aproape întotdeauna formațiuni benigne, dar pot pune probleme dacă au dimensiuni mari. În cazul de mai sus, pacientul a necesitat operație, iar nodulul a fost confirmat ca benign.
Formațiune tiroidiană solidă, dar cu aspect ecografic ce sugerează un nodul benign. Cu toate astea, în funcție de dimensiuni, puncția cu ac subțire poate fi indicată. În acest caz s-a efectuat și a confirmat natura benignă a nodulului.
Gușa polinodulară – multipli noduli, cu aspect și dimensiuni diferite. În măsura posibilului, fiecare ar trebui evaluat, cu accent pe cei cu eventuale elemente de suspiciune.
Cele 3 imagini de mai sus sunt de la aceeași pacientă. Cei mai mulți noduli au ecostructură mixtă, dar in prima imagine se poate observa și un nodul cu calcificări.
Macronodul de lob drept, cu aspect suspect și dimensiuni semnificative. Din fericire, puncția cu ac subțire a arătat natura sa benignă.
Recidivă nodulară în loja dreaptă după o intervenție incompletă de îndepărtare a tiroidei. Imaginea prezintă același rest în două incidențe.
Focar de carcinom medular tiroidian cu aspect ecografic tipic: intens hipoecogen, prost delimitat, cu calcificări. Pacientul a fost operat, cu evoluție bună postoperator.
Cancer tiroidian foarte agresiv (anaplastic) apărut la 2 ani după tratamentul complet și corect al unui carcinom papilar (forma comună și, în general, curabilă de cancer tiroidian). Evoluția a fost, din păcate, extrem de rapidă, fără răspuns la tratament.
Limfom tiroidian – tumoră malignă foarte rară, de mari dimensiuni, cu evoluție rapidă. Pacientul a răspuns bine la tratamentul citostatic inițial.
E. Ganglionii limfatici ai gâtului
La nivelul gâtului există un mare număr de ganglioni limfatici, cu rol în apărarea imunitară. Marea majoritate a acestora, atunci când sunt identificați ecografic, sunt adenopatii (ganglioni limfatici măriți) inflamatorii, banale, benigne. Cu toate astea, cancerele tiroidiene metastazează adesea la nivelul ganglionilor limfatici și identificarea acestora este extrem de importanta deoarece schimbă amploarea operației și prognosticul.
Ganglioni limfatici cu aspect tipic inflamator, fără semnificatie patologică în sine.
Metastază ganglionară de carcinom tiroidian papilar – intens hipoecogenă, imprecis delimitată, cu multiple calcificări la interior.
Metastaze ganglionare de carcinom tiroidian.
Trei metastaze ganglionare ale limfomului tiroidian din imaginea de mai sus.
V. Concluzie
Ecografia contribuie, de multe ori decisiv, la stabilirea unui diagnostic corect în patologia tiroidei și este esențială în monitorizarea multora din afecțiunile acestei glande. Condiția principală, mai ales în cazurile dificile, este ca investigația să fie realizată de un medic cu experiență, de preferat endocrinolog, care sa aibă cât mai multe ecografii de tiroidă efectuate, eventual într-un centru de referință.
TOATE imaginile ecografice din acest articol sunt din arhiva personală, de la pacienți evaluați și tratați de-a lungul anilor. Copierea și utilizarea acestora în orice condiții sunt interzise.
Buna ziua, domnule doctor. Ma numesc Dau Liliana, am 48 ani. Va rog din suflet sa imi raspundeti la o intrebare. De 5 ani sunt sub supravegherea medicilor endocrinologi, am 3 noduli tiroidieni de 1 cm fiecare pe lobul stang. Am facut si elastografie care are ca nodulii sunt benigni. De 4 ani sunt identici ca marime. TSH, FT3, FT4 sunt normale de 5 ani, ATPO este 130 (valoarea maxima este 30). DIAGNOSTIC: TIROIDITA CRONICA CU NODULARIZARE. Insa, acum o saptamana, pe un fond anxios (frica de a nu avea ceva mai grav la tiorida), mi-am refacut din nou analizele si am fost la 3 medici endocrinologi, si desi toti ma asigurau ca este bine, in timpul investigatiilor a inceput sa ma usture in gat, sa simt o jena pe partea stanga a gatului (lobul cu nodulii), ACEASTA SENZATIE DE USTURIME IN GAT PERSISTA SI ASTAZI) la 10 zile de la ultimele ecografii. Credeti ca aceasta jena in gat are legatura cu tiroida? Simt o usturime ca si cand as fi racita, dar chiar nu sunt racita, pentru ca este pe lobul stang senzatia, unde sunt si nodulii. Timp de 5 ani, de cand monitorizez nodulii, nu am avut vreun simptom. Va rog din suflet sa ma ajutati, ca sunt foarte anxioasa! Va multumesc mult de tot!
Raspuns:
daca aspectul ecografic este nemodificat si analizele sunt in limite, cred ca se poate exclude o cauza tiroidiana pentru aceasta senzatie de usturime (care, de altfel, NU e caracteristica pentru patologia tiroidiana);
Buna ziua! Pentru mama mea, în vârsta de 83 de ani.
In anul 2015 a fost diagnosticata cu o gusa giganta. Analize februarie 2015: – TSH: 6.9386 μUI/mL (0.35 – 4.94 μUI/mL ) – FT4: 0.92 ng/d ( 0.70 – 1.48 ng/d ) – Anti- tiroglobulina: 624 UI/mL (<= 115) – Anti-TPO: 158 UI/mL (< 34)
La recomandarea medicului endocrinolog a început tratamentul cu Euthyrox, initial în doza de 25 mcg/zi, apoi de 50 mcg/zi și din februarie 2016 în doza de 75 mcg/zi.
In luna aprilie 2020 a inceput tratamentul cu formula noua de Euthyrox. Din luna iunie au aparut urmatoarele simpome: oboseala accentuata, durei și crampe musculare, imposibilitatea de a se deplasa fără ajutorul bastonului din cauza unei slabiciuni musculare.
In 18.08.2020 a efectuat o noua analiza cu urmatorul rezultat: – TSH: 0.5007 μUI/mL (0.35 – 4.94 μUI/mL )
A uitat si in dimineata cand a facut analiza a luat doza de 75 mcg/zi Euthyrox (intervalul de timp de când a luat pastilele de Euthyrox și momentul recoltarii probei de sânge a fost de aprox. 2 ore și 30 minute). Acest lucru a afectat rezultatul analizei?
Vă rog să-mi spuneți dacă ar putea reduce doza de Euthyrox la 50 mcg/zi? Mulțumesc!
Menționez urmatoarele: – în prezent volumul gusii a scăzut mult – mama mea mai suferă și de HTA grad 3
Raspuns:
ultimul TSH e in limite normale, chiar daca spre limita inferioara; poate fi mai prudenta, in contextul varstei, reducerea usoara a dozei de Euthyrox; cu toate astea, nu cred ca explica manifestarile enumerate;
de asemenea, daca tratamentul a fost urmat pana atunci in mod constant, NU are vreo relevanta momentul in care a fost luat Euthyrox-ul in ziua recoltarii;
ar trebui cautate alte cauze (neendocrine) pentru oboseala si slabiciune;
Buna ziua, Sotia mea are 36 de ani si la jumatatea lunii aprilie a facut tensiune 141 cu 95 si puls 170, criza care a durat cam 20 de minute timp in care pulsul nu i-a scazut sub 110. De atunci crizele au continuat cu intermitente, mai frecvente seara si dimineata, tin de la cateva minute la cateva ore si sunt insotite de urinari frecvente. Cardiologul nu a gasit nimic la inima si a trimis-o la endocrinolog. Aici i-a fost pus diagnostic tireotoxicoza si tiroida cu aspect normal, puternic vascularizata si atat, cu indicatia sa repete analizele la 3 luni. Avand in vedere simptomele – oboseala, episoade de tensiune ridicata si puls marit (negenerate de o problema la inima – cardiolog + monitorizare), senzatie de ameteala, de sincopa, presiune in stern si senzatia de nod in gat, tauit in urechi (vertijul eliminat de audiograma) banuiala noastra este ca doar tiroida poate genera aceste simptome, dar nu ni s-a dat nici un tratament. Pe analize in data de 29.04.2020: FT4 avea 20.41 (12 – 22) si TSH 0.008 (0.27 – 4.2). In 25.05 FT4 – 0.74 (0.7 – 1.48); FT3 2.81 (2.00 – 4.4) si TSH 0.089 (0.3500 -4.9400).In 04.06.2020 AC anti tireoperoxidaza 230.1 (<5.61); AC anti tiroglobuluina 59.5 (<4.1); FT3 2.52 (2.00-4.40); FT4 0.73 (0.70-1.48); TSH 0.8577 (0.35-4.94). In data de 07.08.2020 AC anti tireoperoxidaza 143.5 (<5.61); AC anti tiroglobuluina 70.0 (<4.1); FT3 3.41 (2.00-4.40); FT4 0.83 (0.70-1.48); TSH 2.9225 (0.35-4.94); TT3 1.14 (0.8-2.0); fT4I 6.63 (5.06-9.42); TT4 6.36 (4.87-11.2). Parintii ei au avut probleme minore cu tiroida, singurul tratament pe care il ia sotia mea este Concor de 2.5mg, o pastila dimineata si jumatate seara si suplimente (vitamine, Magneziu, etc.)
Raspuns:
in afara de primele analize, cele din luna Aprilie, celelalte arata o functie tiroidiana normala sau cvasi-normala, care NU poate explica simptomele persistente; probabil in Aprilie a a avut un episod de hashitoxicoza, adica un exces tranzitor de hormoni tiroidieni care poate aparea intr-o tiroidita cronica; ar merita masurat si nivelul TRAb; oricum, functia tiroidei trebuie monitorizata, avand in vedere valorile crescute ale auto-anticorpilor;
din punct de vedere endocrinologic, ar mai merita exclusa o problema a glandelor suprarenale, numita feocromocitom; pentru asta trebuie masurate metanefrinele si normetanefrinele plasmatice (o analiza de sange); o valoare crescuta trebuie sa duca imediat la un consult endocrinologic;
Buna seara!Am 52 de ani, sex masculin si acum o luna am facut operatia de tiroida totala si am primit rezultatul de la anatomia patoloigica si sunt foarte nelamurit. Va rog sa ma ajutati sa inteleg acest rezultat. Diagnostic 1)Carcinom papilar sclerozant multifocal LDT : focare neincapsulate1,9/1,3 cm si 0,6/0.5 cm, cu arii de invazielimfatica peritumorala, invaziv marginal capsular 2)Parenchimde fond polinodular, coloido/chistic, anizofolicular, cu epitelii hiperplazice cu aspect hiperfunctional 3) Trei (3) limfoganglioni periistmic cu aspect reactiv. Stadialitate post chirurgicala PT PT3m Stadialitate post chirurgicala PN PN0 Stadialitate agregata ST ST1 Alte date de tip prognostic R1, L1
Va rog sa-mi spuneti cat de grav este si daca trebuie sa fac terapie cu iod radioactiv?
Raspuns:
rezultatul antomopatologic descrie o forma de cancer tiroidian diferentiat, carcinom papilar, forma cea mai frecventa; subtipul histologic, sclerozant multifocal, este considerat ca fiind ceva mai agresiv decat forma „clasica” de carcinom papilar;
din acest motiv, dar si luand in considerare (1) dimensiunea focarului dominant si (2) invazia limfatica si marginala la nivelul capsulei, tratamentul cu iod radioactiv e indicat pentru distrugerea unor eventuale celule tiroidiene (maligne sau normale) ramase dupa operatie;
cu tratament complet, adica operatie de indepartare a tiroidei (pe care ati facut-o) + iod radioactiv si monitorizare adecvata, prognosticul e bun, cu sanse mari de vindecare;
Va rog, as dori sa inteleg ce inseamna rezultatul APTO=227,1 in contextul in care FT4=10,64 si TSH=2,296
Raspuns:
valoarea crescuta a ATPO (anticorpi anti-tiroperoxidaza) arata o boala numita tiroidita autoimuna; aceasta este o afectiune tiroidiana foarte frecventa, in care sistemul imun ataca si progresiv distruge tiroida; pe masura ce acest proces avanseaza, capacitatea glandei de a produce hormoni scade si atunci este necesar tratamentul de substitutie (inlocuire) cu levotiroxina;
nivelul normal al TSH arata ca tiroida produce la acest moment cantitati adecvate de hormoni, deci tratamentul nu e necesar; cu toate astea, vorbim de o boala cronica, deci controalele periodice sunt obligatorii pe viitor;
Buna seara,mulțumesc pentru răspunsurile anterioare. In cazul pacienților cu carcinom tiroidian in antecedente, se pot efectua tratamente faciale ce implica ultrasunete sau creme cu argint ionizat? SMarea sau strandul termal sunt interzise? Va mulțumesc anticipat!
Raspuns:
NU exista nicio contraindicatie de acest tip (tratamente dermatologice, expunerea la soare, mersul la mare, strand, etc) pentru pacientii cu carcinom tiroidian;
singura situatie in care se impun restrictii este perioada dinaintea tratamentului cu iod radioactiv, cand trebuie urmata o dieta alimentara saraca in iod si, de asemenea, poate fi prudenta evitarea mediului marin (foarte bogat in iod);