Dr. Claudiu Ţupea

I. Tratamentul, în funcție de stadiul bolii:

1. Faza de activare imună: deoarece funcția tiroidei este normală, tratamentul nu este necesar; pacientul va fi urmărit periodic, la intervale de 3-6 luni, pentru a se vedea dacă evoluează spre hipotiroidism; evaluarea se va face prin măsurarea TSH;

2. Hipotiroidism subclinic (etapa initiala a fazei de distructie): în această fază tratamentul este opțional; dacă pacientul nu are simptome, profilul lipidic e nemodificat și valoarea TSH este sub 8-10 µUI/ml, poate fi urmărit periodic cu măsurarea TSH și freeT4; dacă TSH este mai mare de 8-10 µUI/ml, tratamentul este necesar; în cazul femeilor însărcinate sau care plănuiesc sarcina în perioada următoare, tratamentul este de asemenea indicat, cu obiectivul de a duce nivelul TSH în jumătatea inferioară a intervalului de normal; în cazul celorlalți pacienți, obiectivul este normalizarea valorii TSH; tratamentul se face cu levotiroxină (hormon tiroidian identic cu cel uman), pentru a înlocui ceea ce tiroidă nu mai poate produce; se va administra dimineața pe stomacul gol, fără a mânca nimic cel puțin 30 de minute după aceea;

3. Faza de hipotiroidie instalată (distrucție tiroidiană severă): tratamentul cu levotiroxină este obligatoriu; obiectivul este normalizarea valorii TSH (în cazul femeilor însărcinate sau care plănuiesc sarcina în perioada următoare, obiectivul este de a duce și menține nivelul TSH în jumătatea inferioară a intervalului de normal); tratamentul este permanent (va fi continuat tot restul vieții); reevaluarea endocrinologică se face inițial la 3-6 luni, iar după atingerea obiectivului sub o doză constantă, anual;

De reținut:

1) dacă la reevaluări valoarea TSH sau a freeT4 se modifică, aceasta poate arăta că pacientul a trecut în altă fază a bolii; în această situație poate fi necesară modificarea tratamentului; măsurarea repetată a ATPO după faza inițială de stabilire a diagnosticului este inutilă; obiectivul tratamentului nu este scăderea ATPO;

2) nu se tratează procesul autoimun (cel care conduce la distrugerea tiroidei și la instalarea hipotiroidiei) deoarece medicamentele care se folosesc de obicei în boli autoimune (numite imunosupresoare) au o toxicitate ridicată și pacientul ar fi expus unor riscuri mari; dacă, pe de altă parte, nu se intervine și procesul autoimun continuă și se instalează hipotiroidia, tratamentul este simplu și cu mult mai puțin riscant: se vor înlocui pur și simplu hormonii pe care nu-i mai poate produce tiroida;

II. Prognostic:

1. dacă este urmat tratamentul și valoarea TSH este menținută în limite, pacientul va avea o viață normală, fără niciun fel de limitari;

2. dacă boala nu este diagnosticată perioade lungi de timp (ani) sau tratamentul nu este urmat, se va instala hiptiroidia severă cu încetinirea globală a metabolismului (vezi aici) și, în plus, cu risc de apariție a comei mixedematoase; aceasta este forma extremă de hipotiroidism și este frecvent mortală;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Citiţi şi:

– Tiroidita cronică (Hashimoto): definiţie, frecvenţă, factori de risc;

– Tiroidita cronică (Hashimoto): manifestări, diagnostic;

 

Iată o situație familiară oricărui endocrinolog: unii dintre pacienții cu tiroidită autoimună se plâng de stări depresive sau anxioase ÎN CIUDA faptului că producția de hormoni tiroidieni nu este încă afectată sau testele de funcție (TSH și FT4) s-au normalizat sub tratament.

Un procent este greu de estimat, din experiența mea aș zice că undeva între 5-15% dintre cei cu tiroidită autoimună au astfel de manifestări. El pot varia ca intensitate, de la ușoare și ocazionale, până la severe și invalidante.

În cele mai multe cazuri nu aveam o explicație clară, mai ales daca analizele de laborator erau în parametri.

Un articol recent (LINK) sugerează că procesul autoimun, în sine și în mod direct, joacă un rol în apariția acestor probleme psihiatrice. Altfel zis, ele nu apar ca urmare a dezechilibrului hormonal, explicând de ce le vedem și la cei cu teste de funcție tiroidiană normale. De altfel, cercetări din ultimii ani au arătat că răspunsul inflamator, în general, este o cauză importantă în apariția depresiei și anxietății.

Există, se pare, un substrat genetic comun pentru hipotiroidismul autoimun (tiroidita Hashimoto) pe de-o parte, și tulburarea depresivă și cea anxioasă pe de altă parte. Acest substrat comun favorizează autoimunitatea, care, la rândul ei, determină la nivelul tiroidei procesul inflamator, iar la nivelul creierului depresie și/sau anxietate. Nu s-a identificat o corelație între aceste tulburări și valorile TSH și FT4 , subliniind din nou că mecanismul nu e direct hormonal.

Care e relevanța acestor informații?

1. Să știm ca un pacient cu tiroidită are un risc mai mare de depresie și anexietate și să-i ascultăm cu atenție acuzele;

2. Să vedem cel două probleme (tiroidita și depresia/anxietate) ca având o posibilă „rădăcină” inflamatorie comună, fără ca neapărat să se determine una pe alta;

3. Să înțelegem că TSH și FT4 nu spun, în aceste cazuri, toată povestea; în acest context, să nu ne mai întrebăm (la fel de des), atât pacienții, cât și endocrinologii, de ce starea nu e bună dacă analizele sunt în regula;

4. Să îndrumăm pacienții către consultul de specialitate (la psihiatru sau psiholog) atunci când calitatea vieții le e afectată, oferindu-le și aceste explicații care să-i ajute să-și înțeleagă mai bine stările.

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

---

Există și în domeniul sănătății, deși nu ar trebui, idei la modă. Ca să se răspândească, trebuie să fie conceptual simple, deci ușor de înțeles, și să ofere o explicație și/sau o rezolvare facilă pentru o problemă mai complicată. Alte ingrediente care ajută la succes sunt nota conspiraționistă („ne este ascuns adevărul!”) și recurgerea la soluțiile „naturale” (diete, tratamente bazate pe plante, etc) în detrimetul celor medicale clasice (medicamente, operații, diferite proceduri).

În mod poate surprinzător, în majoritatea cazurilor, aceste idei își au originea în cercetări medicale propriu-zise. Doar că literatura medicală este greu de descifrat și riscul de trage o concluzie greșită, mai ales venind din afara domeniului, este foarte mare. Un studiu medical serios va avea mai mulți autori, cu diferite calificări și roluri. Datele obținute sunt de multe ori atât de complexe, încât pentru interpretarea lor a fost nevoie sa apară o nouă ramură a statisticii, statistica medicală.

Toată treaba asta nu prea merge cu simplitatea menționată mai sus, nu? Cum se ajunge, deci, de la studiile medicale, scrise într-un limbaj de specialitate greu de înțeles și cu date ce necesită prelucrări statistice complicate, la ideile la modă?

1. prin simplificare excesivă;

2. prin scoaterea din context și exagerarea importanței unor rezultate;

3. ignorând datele care nu susțin concluzia.

Și așa ajungem la subiectul nostru, dieta fără gluten în tiroidita autoimună. Întâi câteva informații esențiale:

Ce este glutenul? Sub acest nume sunt grupate mai multe proteine ce provin din cereale, foarte prezente în alimentația obișnuită. La cei cu boală celiacă, ingestia de alimente ce conțin gluten determină un răspuns inflamator care afectează mucoasa intestinului subțire. Manifestările tipice sunt: diaree, oboseală, balonare, pierdere în greutate, anemie. Singurul tratament eficient, care duce inclusiv la vindecarea leziunilor intestinale, este dieta fără gluten. Există deja o industrie alimentară bine dezvoltată care oferă produse fără gluten.

Tiroidita autoimună (aceeași boală se mai numește și tiroidită cronică sau Hashimoto) este una din cele mai frecvente boli autoimune. A fost pe larg discutată pe blog, atât în articolele dedicate, cât și în nenumărate Răspunsuri la întrebări. Foarte pe scurt, în această afecțiune sistemul imunitar atacă și distruge progresiv glanda tiroidă. Confirmarea diagnosticului prin analize de laborator presupune identificarea unor niveluri crescute ale anticorpilor specifici: ATPO si Anticorpi anti-Tiroglobulină.

Argumentația privind posibila legatură dintre tiroidită și dieta fără gluten pleacă de la niște idei corecte:

1. atât boala celiacă (intoleranța la gluten), cât și tiroidita cronică sunt afecțiuni autoimune;
2. un pacient cu o boală autoimună, oricare ar fi aceasta, are risc mai mare să dezvolte o nouă afecțiune de același tip, care să implice alt organ; există, deci, un număr semnificativ de persoane care au tiroidită autoimună ȘI boală celiacă;

Mergând mai departe de la ideile de mai sus, cercetătorii au vrut să afle dacă nu cumva dieta fără gluten ar putea avea un efect pozitiv în tiroidita autoimună. Întrebarea e absolut pertinentă și merita investigată.

Datele inițiale au arătat o tendință la scădere a nivelurilor de anticorpi specifici, FĂRĂ a influența însă nevoia de tratament cu levotiroxină sau evoluția bolii (adică parametrii care contează de fapt). Oricum, în tiroidita autoimună nivelurile acestor anticorpi, deși in general rămân peste limite, pot să varieze destul de mult (în absența oricărei intervenții terapeutice). Deci avem și o problemă de interpretare a rezultatelor, mai ales că numărul de pacienți a fost mic.

Cel mai probabil de aici a plecat ideea dietei fără gluten recomandată celor cu tiroidită autoimună. De la niște rezultate cu semnificație discutabilă, care au fost interpretate în cheie simplistă, ajungându-se astfel o concluzie nejustificată!

Rețineți, vă rog: scăderea nivelului anticorpilor, deși poate părea impresionantă pe buletinul de analize, NU înseamnă vindecarea tiroiditei! Și, de fapt, nici măcar nu e clar dacă ei scad ca urmare a dietei respective sau pur și simplu fluctuează în decursul bolii.

Studiile ulterioare au oferit date contradictorii: în unele s-a confirmat scăderea nivelului de anticorpi, în altele nu. Niciun studiu serios nu a demonstrat însă un efect clar benefic ale acestei diete la bolnavii de tiroidită autoimună.

Consensul medical la acest moment este următorul: NU există argumente pentru a recomanda dieta fără gluten tuturor pacienților cu tiroidită autoimună!

Evident, cineva corect diagnosticat cu boală celiacă, cu sau fără tiroidită asociată, VA TREBUI SA URMEZE DIETA FĂRĂ GLUTEN. Nu aceștia sunt subiectul articolului de față, ci marea majoritate a pacienților cu tiroidită autoimună, care NU suferă de intoleranță la gluten.

Nu trebuie neglijate și alte aspecte:

1. dieta fără gluten vine cu niște costuri;
2. urmată fără a avea indicație, poate avea efecte negative; aceste alimente conțin de multe ori cantități mari de sare si grăsimi saturate și au mai puține proteine si fibre;

În concluzie, NU luați în seamă tot felul de „experți” care, deși înteleg puțin din ce predică, iubesc să stabilească altora reguli și interdicții!

Dr. Cristian-Claudiu Țupea

Mai jos, după o căutare sumară, câteva imagini ale unor articole care promovează această idee.

Știm că tiroidita autoimună (numită și tiroidită cronică sau Hashimoto) este una dintre cele mai frecvente boli autoimune, conform unor date fiind chiar cea mai des întalnită patologie de acest tip.

Știm, în același timp, că cineva care suferă deja de o afecțiune autoimună are un risc mai mare să dezvolte o altă boală de același fel.

Mulți dintre pacienții și cititorii mei care sunt diagnosticați cu tiroidită Hashimoto cunosc aceste lucruri și vor să afle care sunt bolile autoimune asociate și cât de mare e riscul prorpiu-zis.

Un studiu (https://doi.org/10.1016/j.autrev.2016.09.009) efectuat între 1993 si 2008 pe un mare număr de pacienți cu tiroidită autoimună (3069 în total) încearcă să aducă lumină în această problemă importantă.

Iată care sunt cele 10 CELE MAI FRECVENT ASOCIATE BOLI AUTOIMUNE la cei cu tiroidită Hashimoto, alături de procentul celor afectați din totalul grupului studiat:

1. Gastrită cronică autoimună – 2.8%

Această boală se asociază cu anemie prin deficit de vitamina B12.

2. Vitiligo – 2.7%

Afecțiune in care apar zone decolorate ale pielii. Este predominant o problema estetică, făra alte consecințe importante.

3. Artrită reumatoidă – 2.4%

Boală autoimună care determină inflamație cronică articulară, cu potențial distructiv și sechele permanente. În plus, poate afecta și alte organe și țesuturi: piele, ochi, plămâni, inimă.

4. Polimialgie reumatică – 1.4%

Boală în care apare inflamația musculaturii de la nivelul umerilor, șoldurilor și gâtului, cu durere și senzație de rigiditate. Afectează în special persoane cu vârsta de peste 65 de ani.

5.  Boala celiacă – 1.3%

La cei afectați, ingestia de alimente ce conțin gluten determină un răspuns inflamator care afectează mucoasa intestinului subțire. Manifestările tipice sunt: diaree, oboseală, balonare, pierdere în greutate, anemie. 

ATENȚIE: doar cei care au ambele probleme, adică tiroidită autoimună ȘI boală celiacă, trebuie să urmeze dieta fară gluten!

6. Diabet zaharat de tip 1 – 1%

Formă de diabet cu debut în general la copii și tineri, în care celulele pancreatice secretante de insulină sunt distruse în urma unui atac autoimun. Necesită tratament cu insulină încă de la debut. Reprezintă 5-10% din toate cazurile de diabet zaharat. Tipul 2 de diabet zaharat, care este majoritar (90%), NU e o boală autoimună.

7. Sindromul Sjogren – 0.9%

Afecțiune autoimună în care apare distrucția glandelor salivare și lacrimale. Se manifestă prin senzația de uscăciune a ochilor și gurii.

8. Scleroza multiplă – 0.9 %

Boală autoimună în care atacul imunitar se desfășoară asupra învelișului fibrelor nervoase, numit teaca de mielină. Duce la deficite neurologice, care pot fi foarte diverse, în funcție de zona afectată. Cele mai frecvente sunt: tulburări de vedere, de echilibru, de coordonare a mișcărilor, furnicături sau amorțeli.

9. Lupus eritematos sistemic – 0.8%

Boală inflamatorie cronică care poate afecta multiple organe și țesuturi. Frecvent implicate sunt: articulațiile (artrită), piele (erupția caracteristică în formă de fluture), sângele (anemie, tulburări de coagulare), rinichii (insuficiență renală), creierul (depresie), inima (pericardită).

10.  Sarcoidoză – 0.6%

Afecțiune autoimună caracterizată prin formarea de noduli inflamatori (granuloame) în diferite organe. Cel mai adesea sunt afectați plămânii și ganglionii limfatici. Manifestările tipice sunt: tuse uscată cronică, senzație de lipsă de aer, durere toracică, oboseală, pierdere ponderală, mărirea ganglionilor limfatici.

CONCLUZII:

• doar o mică parte dintre pacienții cu tiroidită Hashimoto vor dezvolta o altă boală autoimună; cu toate astea, un procent modest dintr-o cifră mare (totalul celor cu tiroidită autoimună) se traduce printr-un număr apreciabil de cazuri;
• la un pacient cu tiroidită Hashimoto cu funcție tiroidiană normală sau aflat sub tratamentul corect, la care persistă sau apar noi manifestări, trebuie luată în considerare coexistența unei alte boli autoimune.

Dr. Cristian-Claudiu Țupea

Consultații, controale și ecografii: Medicover (programări la 021 98 96) și Sanador (programări la 021 96 99).

1. Care e legătura dintre tiroidă și seleniu?

Seleniul este un element chimic care intră în componența mai multor enzime din organismul uman. Enzimele sunt molecule care facilitează și „grăbesc” anumite reacții chimice importante. Legat de tiroidă, enzimele care conțin seleniu au mai multe roluri:

• la nivelul tiroidei au efect antioxidant, adică neutralizează anumiți compuși cu potențial toxic ce apar în cursul fabricării hormonilor tiroidieni, protejând astfel celulele;

• la nivelul mai multor organe (ficat, rinichi, tiroidă, hipofiză), enzimele ce conțin seleniu, numite deiodinaze, sunt esențiale în metabolismul hormonilor tiroidieni; cel mai important rol al acestora este transformarea principalului produs al tiroidei,  numit tiroxină (T4),  în triiodotironină (T3), acesta din urmă fiind de fapt hormonul cu potență maximă și care e responsabil pentru majoritatea efectelor;

2. De unde ne procurăm necesarul de seleniu?

Următoarele alimente sunt, în ordine descrescătoare, sursele obișnuite:

• Carnea (carne roșie, pui, pește)
• Orez
• Paste
• Cereale (pâine)

3. Există o legătură între deficitul de seleniu și apariția bolilor tiroidiene?

Se pare că cei cu nivele insuficiente de seleniu au un risc mai mare să dezvolte boli tiroidiene autoimune, adică tiroidita autoimună (Hashimoto) și boala Basedow-Graves;

În plus,  deficitul de seleniu ar putea avea un rol și în apariția nodulilor tiroidieni.

4. Asta înseamnă că suplimentarea cu seleniu trebuie să facă parte din tratamentul acestor afecțiuni?

Deși suplimentele cu seleniu sunt frecvent recomandate în aceste cazuri (de endocrinologi, medici cu specializări, farmaciști, etc),  un efect pozitiv clar  NU a fost demonstrat prin studii.

Excepția este afectarea oculară din boala Basedow-Graves (https://tiroida.ro/2009/08/20/boala-basedow-graves-manifestri-diagnostic/), unde, în formele ușoare sau moderate, tratamentul cu 200 micrograme de seleniu pe zi a dus la ameliorarea simptomelor, așa cum a arătat un studiu din 2011, bine realizat. În prezent, aceasta este SINGURA INDICAȚIE MEDICALĂ larg acceptată a suplimentelor cu seleniu în patologia tiroidiană.

Au mai fost studii care au arătat că tratamentul cu seleniu a dus la scăderea nivelului ATPO (anticorpi anti-peroxidază) și ameliorarea aspectului ecografic din tiroidita autoimună (Hashimoto). Aceste studii sunt menționate frecvent de adepții  suplimentării cu seleniu. Realitatea este că (1) fie aceste efecte nu au fost confirmate de alte studii (ceea ce pune sub semnul întrebării rezultatele inițiale), (2) fie efectul asupra evoluției bolii și necesității tratamentului nu a fost demonstrat (ceea ce pune sub semnul întrebării utilitatea).

5. Concluzii

Deși legătura dintre seleniu și funcționarea normală a tiroidei este certă, rolul suplimentării cu seleniu în bolile tiroidei este mult mai puțin clar.

În mod ideal, dacă se pune problema suplimentării, ar trebui măsurat un nivel din sânge al seleniului înainte de tratament și în timpul acestuia. Nu e de multe ori la îndemână, fiind o analiză destul de scumpă. Nu trebuie ignorată posibilitatea intoxicației cu seleniu, motiv pentru care nu ar trebui depășite dozele recomandate – între 100 și 200 micrograme pe zi, în orice caz NU MAI MULT DE 400 micrograme pe zi!

De asemenea, e bine de știut că preparatele cu cea mai bună absorbție sunt cele sub formă de selenocisteină și selenometionină.

În opinia mea, există la acest moment o recomandare excesivă a acestor suplimente, motivată, în parte, de promovarea destul de agresivă. Intervine, de asemenea, așteptarea pacientului de a primi un tratament ca urmare a unui diagnostic, iar în multe cazuri de tiroidită autoimună (Hashimoto) funcția tiroidei poate rămâne normală perioade lungi, caz în care nu e nevoie decât de monitorizare (vezi https://www.facebook.com/100057629042727/videos/264702359600743/).

Există, desigur, posibilitatea ca studii viitoare să demonstreze în mod convingător mai multe efecte pozitive ale suplimentării cu seleniu în bolile tiroidei. Dacă vor apărea, voi fi gata la rândul meu să-mi modific recomandările din cabinet.

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea 

Consultații și ecografii: MEDICOVER (programări la 021 98 96) și SANADOR (programări la 021 96 99).

1. Ce este Euthyrox?

Euthyrox-ul este, de departe, cel mai utilizat medicament pentru hipotiroidie din România. Conține levotiroxină sodică, identică în privința efectului biologic cu tiroxina (T4), hormonul principal produs de glanda tiroidă.

2. Când e indicat tratamentul cu Euthyrox?

În primul rând, acesta este un medicament care se eliberează doar pe bază de rețetă, de obicei primită de la medicul endocrinolog. Se utilizează în toate situațiile în care apare o lipsă de hormoni tiroidieni, cel mai frecvent fiind vorba de pacienți cu tiroidită autoimună (Hashimoto) sau cu tiroida îndepărtată chirurgical. În plus, se mai poate recomanda în hipertiroidie, în combinație cu antitiroidianul de sinteză (de obicei Thyrozol), în așa-numitul regim block-and-replace (blochează și înlocuiește).

3. Cine produce Euthyrox?

Merck Group, o companie farmaceutică multinațională cu sediul în Germania. Aceasta a fost fondată în 1668, fiind cea mai veche companie farmaceutică încă activă și una din cele mai mari la nivel global în prezent.

4. De ce era nevoie de o „nouă formulare” pentru Euthyrox?

Motivele principale au fost:

A. Îmbunătățirea stabilității concentrației ingredientului activ per tabletă. Vechea formulare preciza un interval acceptat al variației de 90-110% față de doza trecută pe cutie, în timp ce noua formulare garantează 95-105%. Altfel zis, cantitatea de ingredient activ (levotiroxina) variază mai puțin de la o tabletă la alta și de la o cutie la alta cu noua formulare.

B. Menținerea cât mai constantă a cantității de ingredient activ de-a lungul întregii perioade în care medicamentul se poate utiliza. O degradare, deci scadere a concentrației substanței active, este inerentă in timp. Cu toate astea, noua formulare garantează menținerea intervalului de 95-105% cel puțin 36 de luni de la data fabricației.

C. Înlocuirea lactozei, un ingredient în vechea formulare, la care mulți utilizatori sunt intoleranți.

5. Ce nu s-a schimbat?

A. Substanța activă, adică levotiroxina sodică, care vine de la același producator, în aceleași concentrații ca până acum (25, 50, 100 micrograme – disponibile în România).

B. Aspectul tabletelor.

C. Dimensiunea cutiei.

6. Ce s-a schimbat?

A. Lista excipienților, una din cele mai importante modificări fiind cea menționată mai sus, înlocuirea lactozei cu manitol.

B. Aspectul cutiei și al foliei. Elemente suplimentare la noua formulare: textul „Excipienți modificați” cu roz pe cutie și folie și fluturele (simbolul tiroidei). În plus culoarea logo-ului Merck si a feței principale a cutiei sunt ușor schimbate față de vechea formulare.

7. Urmez tratament cu Euthyrox. Trebuie să schimb ceva?

Nu. Doza și modul de administrare rămân nemodificate, chiar dacă treceți pe noua formulare.

8. E nevoie de un control la endocrinolog după trecerea la noua formulare?

Nu sunt anticipate probleme după această schimbare. Totuși, la anumite categorii de pacienți, o reevaluare cu teste de laborator (TSH și FreeT4) și control endocrinologic poate fi oportună la 6-8 săptămâni de la trecerea pe Euthyrox noua formulare. Aceștia sunt: cei cu afecțiuni cardio-vasculare importante (mai ales dacă au și vârsta peste 65 de ani), copiii, femeile însărcinate, pacienții cu cancere diferențiate aflați sub tratament supresiv. În plus, orice pacient care prezintă simptome noi ce pot sugera exces sau deficit de hormoni tiroidieni, trebuie să se prezinte la medic.

9. Mai pot găsi în farmacii Euthyrox vechea formulare?

Da, medicamentul cu vechea formulare, aflat în perioada de garanție, se va elibera în paralel, până la epuizarea sotocului. Cu toate astea, începând cu luna Septembrie 2019, Merck furnizează doar varianta nouă. Dacă ați trecut deja pe noua formulare este indicat să continuați cu aceasta.

10. Ce s-a întâmplat la schimbarea compoziției în Franța?

În 2017 și 2018, după trecerea la noua formulare, au fost înregistrate plângeri din partea pacienților, care acuzau simptome noi la schimbarea tratamentului: dureri de cap, insomnie, depresie, anxietate, amețeli, dureri articulare, oboseală. Ca procent din totalul pacienților tratați, proporția celor cu efecte adverse a fost estimată la 1.43% (Aprilie 2018). În peste 60% din aceste cazuri, nivelul TSH a fost in limite normale, ceea ce în esență exclude o cauză directă legată de noua formulare. În condițiile unei informări oficiale deficitare, două organizații ale pacienților cu afecțiuni tiroidiene, cu sprijinul unor jurnaliști și utilizând mijloacele social media, au reușit să creeze suficientă presiune publică pentru întoarcerea temporară la vechea formulare. Cu toate astea, raportul final, publicat în Iunie 2019, al autorității franceze în domeniu, SNDS (Système National des Données de Santé), concluzionează că, în urma analizării tuturor datelor, nu există argumente pentru toxicitatea noii formule, problemele apărute reflectând mai degraba dificultățile individuale ale unor pacienți la schimbarea medicamentului, inclusiv pe fondul informării publice insuficiente. Ca argument în sprijinul acestei concluzii, o lansare mai bine pregătită in Belgia, cu mențiunea clară „formulare nouă” pe cutie și informare adecvată, atât a publicului, cât și a profesioniștilor din domeniu, a decurs mult mai bine.

*formulare – se referă la compoziția unui medicament și include substanța activă și excipienții

Articol scris cu sprijinul Merck Group ca parte a campaniei de informare.

Referințe:

1. Ulrike Gottwald-Hostalek, Wolfgang Uhl, Peter Wolna & George J. Kahaly (2017) New levothyroxine formulation meeting 95–105% specification over the whole shelf-life: results from two pharmacokinetic trials, Current Medical Research and Opinion, 33:2, 169-174, DOI: 10.1080/03007995.2016.1246434.

2. Fliers E, Demeneix B, Bhaseen A, Brix TH. European Thyroid Association (ETA) and Thyroid Federation International (TFI) Joint Position Statement on the Interchangeability of Levothyroxine Products in EU Countries. Eur Thyroid J. 2018;7(5):238–242. doi:10.1159/000493123;

3. Conséquences du passage à la nouvelle formule du Lévothyrox en France – Etude de pharmaco-épidémiologie à partir des données du SNDS – Rapport final Epiphare (13/06/2019) – https://www.ansm.sante.fr/var/ansm_site/storage/original/application/7e9e90ae4bbc045de8447df677711010.pdf