Răspunsuri la întrebări (2362)

Dana:

Buna ziua…sunt operată de tiroida total in anul 2020…iau eutyrox de 100 zilnic…acum am un TSH DE 9,279….f mare…FT4 este de 1,20…de la ce poate fi asa mare valoarea TSHului!!
Multumesc pt sfat!

Răspuns:

  • in primul rand, valoarea TSH este doar usor crescuta, asa consideram valorile pana la 10 μUI/ml;
  • de principiu, nivelul crescut al TSH arata ca doza de Euthyrox este insuficienta;
  • ca prim pas, ar trebui verificat daca modul de administrare e corect: dimineata, pe stomacul gol, fara a manca nimic 30 de minute dupa aceea; daca sunt administrate/consumate preparate cu calciu, fier sau soia, acestea nu ar trebui luate mai devreme de 3-4 ore dupa Euthyrox;
  • daca luati Euthyrox-ul in mod corect, doza ar trebui crescuta cu 25-50%;
  • ATENTIE: in functie de varsta dvs si eventuale probleme cardiologice coexistente, doza va trebui crescuta lent!

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2362) Read More »

Dr. Cezar despre investigarea tiroidei

Nu faceți investigațiile recomandate de endocrinologul dvs, care chiar se ocupă de pacienți cu boli tiroidiene, dar nu e vedetă pe net și la TV.

Ascultați-l în schimb pe Dr. Cezar, care vă învață ce analize trebuie recoltate „pentru o imagine mai de ansamblu, fără să bați prea multe drumuri”. Clipul este aici: https://fb.watch/inQmoYYmmn/

Păi și care ar fi problema?

1. Cele mai multe din analizele înșiruite NU SUNT NECESARE în vasta majoritate a cazurilor; mai mult, NU există nicio boală endocrină (nu doar tiroidiană!) în care această combinație de teste de laborator să aibă sens;

2. Dacă totuși ne-am apucat de enumerat ca la școală, vreo câteva frecvent utilizate lipsesc (TRAb, calcitonina, tiroglobulina), ridicând suspiciuni privind calitatea sursei acestor informații;

3. Părerea mea este ca Dr. Cezar încearcă să-și impresioneze publicul aruncând informații fara prea mult sens medical, în detrimentul corectei informări; astfel, dânsul va părea competent și informat (uite câte analize știe!), iar endocrinologul, în cabinet, va trebui să-și convingă pacientul ca nu are nevoie să-si măsoare zincul, cuprul si RT3 pentru a-și monitoriza tiroidita autoimună sau nodulii tiroidieni;

4 . Nu în ultimul rând, COSTUL;

Eu am avut curiozitatea să calculez cât v-ar costa „imaginea mai de ansamblu”:

DOAR 2058 lei!

Și asta fara Revers T3, pe care Synevo nu o oferă. La un laborator care lucrează și acestă analiză (Bioclinica), costă 234 lei.

Deci, dacă te bănuiești de probleme tiroidiene și te decizi să-l asculți pe dr. Cezar în loc să faci un consult endocrinologic sau măcar sa vorbești medicul de familie, vei plăti aproape 2400 lei doar pe analize.

Apoi, cu răbdare, vei aștepta următoarea producție, în care dânsul va explica și ce înseamnă rezultatele, pentru că asta te îndeamnă la șfârșitul clipului său, NU să te vada un specialist.

Dar măcar nu bați prea multe drumuri (să vorbești cu doctori care chiar știu de ce investigații ai nevoie).

PS: Faceți diferența între medicii care se ocupă ÎN PRIMUL RÂND de pacienți, încercând în același timp să aibă și o prezență utilă online, și cei care utilzează în mod profitabil titlul de doctor, ei fiind deja altceva (antreprenor, vedetă mondenă, prezentator, etc).

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Dr. Cezar despre investigarea tiroidei Read More »

Răspunsuri la întrebări (2361)

Loredana:

Buna ziua cu respect . Ma numesc Loredana am 42 de ani si de 1 luna de zile am aflat ca sufar de hipotiriodism . Analizele Tsh 5,7 Ft4 1,o3 , Atpo <3 in urma acestor analize am primit de la medicul endocrinolog doza de 25 de euthirox . ecograful in limite normale fara noduli. Intrebarea mea este era necesar sa incep tratamentul cu euthirox? Si daca da tratamentul e pe viata? MULTUMESC.

Raspuns:

  • e important de stiut ca TSH-ul poate avea valori usor crescute (pana la 8-10 μUI/ml) in mod tranzitor; acestea se vor normaliza ulterior fara tratament si nu arata o boala de tiroida;
  • in cazul dvs, eu as recomanda si masurarea nivelulului anticorpilor anti-tiroglobulina; daca si acestia vor fi in limite normale, in conditiile in care ecografia tiroidiana nu a aratat modificari si valoarea ATPO a fost normala, functia tiroidiana s-ar putea monitoriza fara a incepe deocamdata tratamentul; in mod practic, asta ar insemna repetarea TSH si FT4 peste 2-3 luni;
  • daca nivelul anticorpilor anti-tiroglobulina este semnificativ crescut (de regula peste 200 UI/ml), se poate confirma un diagnostic de tiroidita autoimuna si se poate incepe tratamentul;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2361) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2360)

Nedelcu Victoria:

Bună ziua . Fiica mea a fost operata în 2020 de tumoare ovariana cu celule nediferentiate Sertoli Leydig, anul trecut a fost operata de gușă polinodulara( micro carcinom folicular ) Întrebarea este următoarea1 Dacă exista vre o legătură între cele doua afecțiuni
2 Fiind vorba de un cancer rar ovarian plus cel tiroidian ,este posibil sa fie mutație genetica? Ținând cont ca pacienta este tânăra ( 20 ani )
Mulțumesc!

Raspuns:
– fara indoiala ca asocierea, la o varsta atat de tanara, ridica suspiciunea unui sindrom genetic;

– din ce am gasit eu, sindromul DICER 1 se potriveste cel mai bine cu aceasta asociere; am vazut ca la Synevo exista posibilitatea de testare genetica: https://www.synevo.ro/shop/profil-genetic-de-evaluare-risc-tumori-nespecifice/;

– cred ca e justificata testarea in conditiile celor doua tumori operate;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2360) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2359)

Lia Andreea:

Bună ziua! Ma numesc Andreea și am 30 ani. Din partea tatălui toată partea feminina a avut probleme cu tiroida. Nu ma știu cu alte afectiunii , doar puls și tensiune arteriala uneori marite. Anti TPO 499.08 valori de referinta( 0.92-40), TSH 17.91 val ref ( 0.35-5.1) FT4 0.50 val ref.(0.5-1.4).LD 11.14ml LS 10.98ml, istm 0.9 cm .glanda mărită în volum ,contur policiclic,structura inomogena hipoecogena, vascularizatie argumentata, fără adenopatii laterocervicale.Menstruatie regulata, crestere în greutate . Nu înțeleg descrierile de la ecograf. Mulțumesc mult !

Raspuns:

  • rezultatele analizelor de sange arata prezenta unei tiroidite autoimune, una dintre cele mai frecvente boli ale glandei tiroide; in aceasta afectiune sistemul imunitar ataca si distruge progresiv tiroida; deja va aflati in stadiul de hipotiroidie semnificativa, adica productia de hormoni tiroidieni este insuficienta; cresterea in greutate poate fi explicata, macar partial, de aceasta hipotiroidie;
  • aspectul tiroidei la ecografiei confirma diagnosticul;
  • trebuie initiat fara intarziere tratamentul de inlocuire cu levotiroxina (Euthyrox); acesta va fi, de principiu, permanent si boala va trebui urmarita la endocrinolog toata viata;
  • valorile tensiunii arteriale ar trebui monitorizate; daca nu se normalizeaza dupa 1-2 luni de tratament cu Euthyrox, pot fi necesare investigatii suplimentare, inclusiv endocrinologice;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2359) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2358)

Ciofrangeanu Gheorghe:

Bună ziua,domnule doctor! Ma numesc Ciofrangeanu Gheorghe ,am 72 de ani . Ca istoric medical; părinții nu au avut probleme cu tiroida ,iar sora mea a fost operata de tiroida(nu a fost cancer). Despre mine va pot spune ca am fost operat de tumora rectala în dec.2019 și sunt hipertensiv. În noiembrie 2022 am făcut un ecograf la tiroida ,iar concluzia a fost:Multiplii noduli și micronoduli degenerativi sau cu componenta solida nevascularizata,rotunjita.Zona cu tendința la nodularizare nespecifica in 1/2 cau[d]ala și posterioara a lo[b]ului stâng. În urma acestei ecografii am făcut următoarele analize: TSH= 1,11 referinta 0,35-5,1; FT4=1,05 referință 0,60-1,20; ATPO= 0,810 referinta =<9; Anticorpi antireceptor TSH(TRAB) = 1,32 referinta= < 1,53 și calcitonina= 11,99 referinta<5,89 . Rog un sfat de la d-voastra ținând cont ca calcitonina a ieșit cam mare. Menționez ca acum un an calcitonina mi-a ieșit 8,2 ,referinta =<9,52. Va mulțumesc anticipat!

Raspuns:

  • valorile doar putin crescute ale calcitoninei NU arata, in marea majoritate a cazurilor, prezenta unui cancer tiroidian (carcinom medular);
  • scriam in articolul dedicat:

– valori usor crescute (sub 15-20 pg/ml) se intalnesc si la cei cu hipercalcemie, insuficienta renala, boli tiroidiene benigne (tiroidita autoimuna); in aceste situatii se prefera monitorizarea calcitoninei, fara vreo interventie; valorile in crestere sunt totusi suspecte si necesita investigatii suplimentare;

– pe de alta parte, nivele foarte crescute, de peste 100 pg/ml (normal < 9-15 pg/ml), arata intotdeauna un carcinom medular; un astfel de rezultat, dupa evaluarea endocrinologica obligatorie, ar trebui sa conduca cat mai rapid la operatie;
  • va recomand monitorizarea nivelului calcitoninei la fiecare 4-6 luni, cu evaluare comparativa a valorilor obtinute;
  • de asemenea, este prudenta efectuarea ecografiei de tiroida la fiecare 6 luni, de dorit la un medic cu experienta, cu recomandare prompta de punctie daca vreunul dintre noduli ridica semne de suspiciune;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2358) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2357)

Neagu Giorgiana:

Bună ziua! Pacienta în vârstă de 59 ani hipertensiva, diabet tip 2 cu insulina, obezitate grad III, polineuropatie senzitiva distala și retinopatie neproliferativa, HTA grad III grup de risc foarte înalt, cardiopatie ischemica, ICC clasa III NYHA , insuficienta venoasa
Evaluare tiroidiana
Tsh – 0.01, ft4-13.33, atpo-0.37, atg-12.17, trab – 1.11
Ecografie: volum tiroidian crescut, ecostructura intens hipoecogena, neomogena, polinodulara, semnal Doppler scăzut, LDT 1/3 medie conglomerat nodular hipoecogen, neomogen, vascularizat 3.4/2.2/3 cm. Restul locului prezintă peste 6-7 noduli hipoecogeni, neomogeni, ramolit, cu tendința la conglomerare cu dimensiuni de 1-1.8 cm în total 2.7 cm, cu discreta deviere a trahee spre stânga. La nivelul istmului peste 8 noduli similari cu dimensiuni de 0.5 – 1.1cm. LST transformat nodular cu peste 10 noduli cu tendința de conglomerare în total 2.3 cm. Fără adenopatii semnificative. Concluzii : gusa macropolinodulara. Având în vedere nr și dimensiunea nodulilor gusa are indicație chirurgicala.
În urma acestor investigații credeți ca intervenția tb făcută urgent sau se mai poate tine sub control?
Astept cu interes răspunsurile dvs.
O zi frumoasă

Raspuns:

  • da, indicatia pentru rezolvare chirugicala este justificata;
  • cu toate astea, nivelul subnormal al TSH arata, cel mai probabil, ca unii dintre nodulii prezenti secreta autonom si excesiv hormoni tiroidieni; pe larg despre aceasta afectiune AICI;
  • investigatiile ar trebui completate cu masurarea T3 total (nu liber) si, in mod ideal, cu o scintigrafie de tiroida; apoi, foarte probabil, va fi nevoie de tratament medicamentos cu Thyrozol pentru reechilibrare tiroidiana (in esenta, normalizarea TSH); abia dupa atingerea acestui obiectiv se poate programa operatia;
  • intre timp, tratamentul problemelor preexistente (diabet, obezitate, hipertensiune, insuficienta cardiaca) ar trebui optimizat, astfel incat starea sa fie cat mai buna si sa permita efectuarea operatiei;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2357) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2356)

Dana:

Buna ziua!

Ma numesc Iulia Dana., am 44 ani, fără antecedente de tiroida in familie.

În anul 2018 , m-am operat de tiroida ( tumora maligna) :tiroidectomie totala. Limfadenectomie latero-cervicala stanga.
Ex HP.:
1) Carcinom papilar sclerozant multifocal LST : focar LST 3/ 2 cm, neincapsulat, invaziv pe fronturi multiple in tesutul fibroconjunctiv si muscular striat peritiroidian, invaziv pe vase limfatice peritumorale si capsulare, invazie perineurala,microfocare satelite subcentrimetice,
2) 8 limfoganglioni LCS : 7 ggl cu metastaze structurale si arii de efracție capsulara si un limfoganglion cu aspect reactiv.
3.Fragment grandular PT marginal LST asociat cu frontul de invazie tumorala.

! Mentionez ca am făcut, în prima fază, 2 sedinte cu iod ( 2018/ 2019) , cu un rezultat f bun in 2019( TG a scazut de la 285,4 ng/ ml la 0,04 ng( 3,5-77).

! Pe lângă faptul că am trăit în acești 5 ani cu teama unei recidive, ecografia imi arata tot timpul niste ADENOPATII , de care nu stiu daca sa ma îngrijorez sau nu.: ,,LC stg inf- polimicroadenopatie cu aspect hipoecogen, fără hil adenopatic, cea mai mare 7,4/ 3,4 mm, fără semnal Dopller in interior.
LC drept- polimicroadenopatie cu aspect nespecific. Loje tiroidiene neomogene.”
Analizele din 2022:
TSH = 0,1133Ul/ ml
Ft4= 20,09( 9-19)
TG = 0,06(3,5-77).

Ati putea, va rog, să-mi lămuriți următoarele framantari?

1. Acesti ganglioni tin de boala mea sau sunt inflamatori?
2. Daca cresc mai mari de 1 cm, trebuie operati???? (anul trecut am mai facut o ședință , a treia, cu iod pt a-i micsora ,însă fără efect).
3. Dacă trec 5 ani ,posibilitatea de recidiva scade?
4.Iodul poate afecta ochii? Imi curg tot timpul ,de la ultima cură.Cel puțin eu asociez cu acest eveniment.

5.Alpha D3 si Calcidin le voi lua toata viata?

Va multumesc foarte mult!!

Raspuns:

  1. cel mai probabil sunt inflamatori; vor trebui supravegheati si se pot punctiona daca cresc; depinde si cat a fost nivelul tiroglobulinei pe intrerupere, inainte de a treia doza de tratament cu iod radioactiv; daca ecografic erau si atunci prezenti, iar tiroglobulina a fost pe intrerupere mai mica de 0.5-1 ng/ml, este extrem de improbabil sa fie infiltrati cu celule maligne;
  2. asa cum am scris mai sus, as recomanda intai punctie, completata cu o tehnica numita wash-out de tiroglobulina;
  3. daca investigatiile efectuate periodic nu ridica suspiciunea de persistenta sau recidiva timp de mai multi ani, riscul de reaparitie a bolii e intr-adevar mai mic;
  4. nu este o complicatie tipica a tratamentului cu radioiod, dar nu este exclus; oricum, ar trebui evaluate si alte posibile cauze;
  5. depinde de functia paratiroidiana dupa operatie; daca ati ramas cu hipoparatiroidism permanent, adica toate glandele paratiroide au fost lezate ireversibil, tratamentul este necesar pentru a evita hipocalcemia (scaderea nivelului de calciu din sange);

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2356) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2355)

Claudia:

Bună ziua!
Aș avea și eu niște curiozități legate de glanda tiroidă.
Am vărsta de 18 ani și am depistat în urmă cu doi ani că sufăr de această boală.Am făcut analize(TSH,FT4) și în urma rezultatului am primit un tratament(euthyrox L-V=25,S-D=50).
De curând,eu am început facultatea și am cam încurcat dozele,am luat câte 50 timp de 5 luni și erau zile când nici nu le luam.Până intr-o zi când am început să mă simt rău,au început palpitațiile la inimă,tremuram foarte tare,amețeli,stare de vomă,mi se usca gura și aveam o senzație de înghițire a limbii.M-am dus să-mi fac analizele și mi-au ieșit mari(TSH=4,36 și FT4=1,33) am făcut ecograf și mi-au schimbat tratamentul(L-J=50 și V-D=75)sintomele sau mai ameliorat,dar încă sunt amețită,am o stare de neliniște dimineața când mă trezesc,stări de vomă rare ori și lipsa poftei de mâncare.
Țin să precizez,că mama mea a fost operată.
Aș avea curiozitatea cât mă va ține aceste sintome?

Raspuns:

  • in primul rand, tratamentul cu Euthyrox ar trebui luat EXACT cum a fost recomandat; analizele sunt greu de interpretat daca sunt multe doze sarite;
  • cu toate astea, nu as lega manifestarile descrise de hipotiroidie sau de tratamentul cu Euthyrox, valorile TSH si FT4 fiind in limite (probabil TSH-ul in jurul limitei superioare);
  • e posibil ca problemele enumerate sa fie pe fond de stres, la 18 ani bolile organice sunt din fericire rare; totusi, daca persista, e indicat un consult de medicina interna, care va stabili daca sunt necesare investigatii suplimentare;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2355) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2354)

Ionescu Mirela:

Stimate Domnule Doctor,
Am 53 ani și m am operat în feb 2015. Tiroidectomie totala, gușă polinodulara. Pe parcursul anilor am tot avut probleme legate de aritmii, căderea parului, constipatie, etc. Din feb 2015 pana în aug 2018 doza a fost 100 euthyrox. Din aug 2018, după 6 luni aritmii puternice, sunt pe o doza de 75 euthyrox, conform medicației de la Parhon. Am luat 15 kg în greutate, imi cade parul foarte rău, sunt în permanenta constipata, din aug 2019 am intrat și la menopauza. Problema este ca indiferent de dieta nu reușesc să slăbesc. Nu consum paine, sucuri, etc. Meniul este compus din 1 iaurt dimineața cu 2 lingurite tarate ovaz, apa, ardei crud și putina brânză de capra, piept pui, 1 mar etc. Ce îmi recomandați? Ce analize și ce doza de euthyrox? Mulțumesc!

Raspuns:

  • ca regula generala, doza de Euthyrox ar trebui ajustata astfel incat valorile TSH si FT4 sa fie mentinute in limite normale;
  • este, de asemenea, important ce aritmie cardiaca a fost in 2018; unele pot fi precipitate de hormonii tiroidieni, cea mai importanta fiind fibrilatia atriala; in acest context se pot recomanda doze de Euthyrox usor suboptimale (se tolereaza un TSH pana la 8-10 μUI/ml) daca asta se dovedeste ca scade riscul episoadelor aritmice;
  • o buna parte din manifestarile enumerate sunt frecvent intalnite la instalarea menopauzei, FARA legatura cu vreo boala de tiroida;
  • in primul rand, as judeca problemele dvs in contextul testelor de functie tiroidiana (TSH si FT4); daca sunt in limite normale, se poate exclude, in principiu, o cauza legata de absenta tiroidei si tratamentul cu Euthyrox; daca sunt modificate, in special daca TSH-ul e crescut, trebuie vazuta magnitudinea modificarii si apreciat riscul cardio-vascular; daca acesta din urma e mic, se va creste doza pentru a normaliza TSH-ul; oricum, e de retinut ca la un TSH aflat intre limita superioara a normalului si 8-10 μUI/ml, rareori exista manifestari clinice obiectiv asociate;
  • apoi, trebuie luat in cosiderare contextul mai larg al menopauzei si posibilei predispozitii genetice pentru greutate excesiva; constipatia, la randul ei, poate fi investigata separat, din punct de vedere gastroenterologic;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2354) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2353)

Ichim Diana-Raluca:

Bună ziua d-l doctor! Va rog din inima sa ma ajutați cu interpretarea rezultatului de la AP. Am 43 de ani și mi s-a extirpat întreaga glanda tiroida-tiroidectomie totală. Diagnosticul de la microscopie : Gusa multinodulara anizofoliculara, hipofunctionala, cu multipli noduli adenomatosi macrofoliculari, cu dilatații chistica arii de hemoragie cu siderofage, moderat infiltrat inflamator limfo -plasmocitar foliculita, congestie și fibroza interstițial. Se mai constata 3 limfonoduli cu aspecte reactive nespecifice și o glanda partida cu staza vasculara. Glanda parotida îmi este afectata după tiroidectomie? Am rămas cu 3 , în loc de 4? Cu speranța că îmi veți răspunde va mulțumesc!

Raspuns:

  • desi descrierea e destul de detaliata si plina de termeni de specialitate (asa cum si trebuie!), concluzia e simpla si pozitiva: nodulii din tiroida dvs sunt benigni;
  • cei mai multi dintre noi ne nastem cu 4 glande paratiroide (nu parotide, acelea sunt glande salivare); o minoritate au 3 sau 5;
  • indepartarea unei singure glande paratiroide nu va afecta metabolismul calciului si fosoforului, care e controlat de acestea prin intermediul hormonului specific, numit PTH (parathormon); de fapt, o singura glanda paratiroida functionala este suficienta pentru a evita hipocalcemia (consecinta principala a lezarii acestor mici glande endocrine);
  • verificarea e simpla: se va masura nivelul calciului din sange; o valoarea normala exlude, de principiu, o problema cu functia paratiroidelor; suplimentar, pentru o imagine mai ampla a metabolismului fosfo-calcic, se pot recolta si PTH, fosfor seric, albumina serica, 25 OH vitamina D, creatinina serica;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2353) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2352)

Andries Ionica:

Bună ziua. Băiatului meu în vârstă de 23 de ani, i au ieșit la analizele de sânge Ft4 :1.16ng/dl, și tsh :4.232pUI/ml.
Este vreun motiv de îngrijorare? Vă mulțumesc din suflet!

Raspuns:

  • rezultatele se interpreteaza intotdeauna in functie de limitele de normal oferite de laboratorul care lucreaza analizele;
  • totusi, valorile mentionate in postarea dvs sunt normale dupa majoritatea scalelor utilizate; asta inseamna ca tiroida lui functioneaza normal;
  • cu toate astea, avand in vedere nivelul spre limita superioara a normalului al TSH, este prudenta repetarea analizelor peste 6 luni, eventual completate si cu masurarea auto-anticorpilor specifici (ATPO si Ac anti-tiroglobulina);

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2352) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2351)

Larisa:

Buna ziua !
Am vârsta de 21 de ani și am fost diagnosticata cu Tiroidita autoimună.
TSH in luna August: 0.005 ;FT4 in August: 24.7
TSH luna Decembrie : 7,35 ; FT4 in Decembrie 13.7
Alte analize cu valori modificate: ATPO: 75,8 ; ATG: 307 ; DHEAS: 421;
Menționez ca la ecografie tiroida nu am prezenți noduli sau chisturi.
Simptome : creștere in greutate, oboseala excesivă , palpitații , stări de anexietate , bunica cu istoric tiroida operata.
Medicul mi a recomandat euthyrox 25 mg, ce părere aveți?

Mulțumesc

Raspuns:

  • analizele din luna August arata un exces de hormoni tiroidieni, probabil cauzat de un episod de distructie pe fond de tiroidita autoimuna (se mai numeste hashitoxicoza);
  • in luna Decembrie s-a instalat un deficit usor de hormoni tiroidieni (hipotiroidie); raportat la aceste rezultate, recomandarea de tratament cu Euthyrox 25 μg/zi este corecta; un control endocrinologic cu analize repetate (TSH si FT4) ar trebui facut dupa 2-3 luni de tratament;
  • daca nu s-a facut deja, as recomanda masurarea TRAb (anticorpii specifici din boala Basedow-Graves), avand in vedere episodul din August;
  • manifestarile enumerate NU pot fi explicate la acest moment decat intr-o mica masura de boala tiroidiana, avand in vedere forma usoara de hipotiroidie;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2351) Read More »

Răspunsuri la întrebări (2350)

Stoian:

Buna ziua, as dori opinia dumneavoastra
53 ani, menopoauza, fara alte boli cronice, la o examinare/ecografie de rutina a glandei tiroide, s-au constatat urmatoarele: ”glanda tiroida asimetrica, parenchim neomogen, LS formatiune chistica cu d. 26,7 x 18,9 mm, cu component parenchimatos in interior iar la nivelul istmului nodul coloidan de 5,5 mm, vascularizare – N, gl. limfatici – N
Analize: anti TPO 10.0 T3= 103 FT$ 1.60 TSH 2.06.
Se recomanda punctie.

Imi puteti spune va rog si punctul dvs de vedere?

Raspuns:

  • descrierea ecografica nu este suficient de detaliata; nu spune ce structura are componenta solida (parenchimatoasa) din interiorul chistului, unde este situata la nivelul acestuia si daca prezinta vascularizatie; aceste elemente orienteaza in privinta probabilitatii naturii benigne/maligne;
  • punctia poate fi diagnostica, adica se scot niste celule pentru a vedea daca nodulul este benign sau nu, sau poate fi evacuatorie, adica se extrage cea mai mare parte din lichidul dintr-un nodul chistic sau predominant chistic; nici aceste aspect nu e clar din postarea dvs, ce fel de punctie se recomanda;
  • din motivele de mai sus, nu va pot spune daca indicatia primita este corecta; daca explicatiile primite la momentul consultului nu au fost suficiente sau convingatoare, ar trebui luata in considerare efectuarea unei noi ecografii de tiroida la un alt medic, pentru a doua opinie;
  • analizele de laborator arata o functie tiroidiana normala, asa cum se intampla in cele mai multe cazuri de noduli tiroidieni;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (2350) Read More »