Răspunsuri la întrebări (284)

GABRIELA:

Ma numesc Gabriela, 37ani si am fost internata in sectia chirurgie a spitalului Parhon,in data de 08.09.2010, cu diagnosticul de gusa polinodulara cu fen de tiroidita cr. S-a intervenit operator practicandu-se tiroidectomie totala cu tratament de substitutie tiroidiana cu euthyrox 100mg/zi.
Rezultatul examenului histopatologic:
1.carcinom papilar multifocal:focar incapsulat LST de 2,2/1,6 cm “varianta foliculara”, dezvoltat pe fondul unui adenom; microfocar LDT de 0,6/0,4cm invaziv marginal.
2.bloc adenopatic cu metastaza izostructurala la nivelul compartimentului central
3.doi limfoganglioni reactivi.
4.fragment timic cu lipodistrofie.
Cod citologic: ST1/G1/R1 ,cod stadializare : PN1A, cod morfologic : M8340/3 stadializare: PT3MB
Mi s-a propus tratament cu iod radioactiv cu internare pe data de 15 feb 2011. Am repetat analiza TSH pe data de 12.10.2010 cu rezultatul de 4.00 (0.25-5), valoarea fiind mai mare decat in aprilie 2010 cand am avut tsh=2,21.La aflarea valorii TSH doctoral mi-a recomandat marirea dozei de euthyrox la valoarea de 125 mg.Pana la internare mi s-a propus regim alimentar fara iod, bazat pe legume si fructe proaspete si preparate pregatite in casa iar incepand cu 01.01.2011 fara euthyrox. As dori sa stiu daca este normal aceasta val marita a TSH dupa operatie si as dori sa stiu ce reprezinta pct. 2 si 3 din rezultatul histopatologic. Ma ingrijoreaza rezultatul ex histopatologic si as dori parerea d-voastra de specialist. Va multumesc!

Raspuns:

– conform datelor prezentate, in urma examenului histopatologic postoperator s-a descoperit o forma de cancer tiroidian diferentiat – carcinom tiroidian papilar, varianta foliculara; acest tip de tumora face parte din tipurile cele mai frecvente si tratabile de neopalsm tiroidian; in plus, rezultatul mai spune ca existau mai multe focare (grupuri de celule maligne) la nivelul tiroidei, ca unul dintre aceastea avea tendinta sa se extinda in vecinatate („invaziv marginal”) si ca boala s-a extins la nivelul ganglionilor limfatici din zona (” bloc adenopatic cu metastaza izostructurala”); ganglionii reactivi nu au nicio legatura cu problema tiroidiana;

– avand in vedere datele de mai sus, este destul de probabil ca in urma operatiei sa mai fi ramas celule maligne la nivelul regiunii cervicale, ceea ce inseamna ca aveti nevoie de tratamentul cu iod radioactiv; acest iod radioactiv va fi captat de celulele tiroidiene (maligne sau benigne) ramase si le va distruge;

– TSH-ul este un hormon produs de glanda hipofiza care stimuleaza celulele tiroidei sa produca hormoni si sa creasca in dimensiuni si sa se multiplice; acelasi efect il are si asupra unor celule tiroidiene maligne; la pacientii cu cancer tiroidian diferentiat, asa cum este si cazul dvs, se mentine nivelul TSH supresat (sub limita inferioara a normalului) tocmai in ideea de a impiedica acest efect de stimulare pe celulele ramase; tratamentul cu Euthyrox are rolul de a face un feed-back negativ pe hipofiza si de a scadea sinteza de TSH; optim, ar trebui mentinut sub 0.1 μUI/ml, dar nu nedetectabil;

– cu tratamentul cu iod radioactiv (una sau mai multe doze) si mentinerea TSH in limitele mentionate, sansele de vindecare sunt mari;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (284) Read More »

Răspunsuri la întrebări (283)

Daniela:

Am fost operata in anul 1991 la Parhon de dr. Damian Alexandru, tiroidectomie subtotala dreapta, nodul rece.Dupa 16 ani am facut recidiva pe stanga,doi noduli sub 1 cm.Nu am luat tratament decat 2 ani dupa operatie dupa care mi s-a spus ca nu mai e nevoie.Dupa o perioada de inca 6-7 ani am inceput sa ma sufoc si am mers tot la dr. care m-a operat.Am reluat tratamentul cu Euthyrox 100,1 tableta pe zi[am uitat sa mentionez ca am hipotiroidie].
In prezent am si mastoza chistica si uter fibromatos.merg la endocrinolog din 6 in 6 luni dar nu ma simt bine,ma sufoc.iau tratament si pentru celelalte afectiuni. Nodulii cresc incet dar cresc.Ce se va intampla cu mine? Ce ar fi mai bine sa fac? Va rog din suflet sa-mi dati un sfat!

Raspuns:

– tiridectomie subtotala inseamna scoaterea tiroidei aproape in intregime, cu lasarea doar a unei mici portiuni de tesut tiroidian (cateva grame) pe loc; cel mai probabil dvs ati suferit o hemitiroidectomie dreapta, adica indepartarea lobului tiroidian drept;

– faptul ca tratamentul de substitutie cu Euthyrox nu a fost urmat constant postoperator a avut, foarte probabil, un rol in aparitia nodulilor de pe lobul stang; asta se intampla deoarece lobul ramas are tendinta sa se mareasca in volum pentru a putea produce intreaga cantitate de hormoni necesari organismului;

– daca nodulii aparuti sunt sub 1.5-2 cm in diametru este foarte improbabil sa va dea fenomene de compresie locala (senzatie de sufocare); in orice caz, ei trebuie monitorizati periodic prin ecografie si, daca au un anumit aspect suspect sau cresc semnificativ in dimensiuni, trebuie punctionati; totusi, daca raman (relativ) neschimbati pot fi lasati in pace; nu pot face mai multe comentarii legate de acesti noduli pentru ca datele prezentate sunt foarte sumare – nu sunt precizate dimensiunile exacte, aspectul ecografic, evolutia in timp;

– este esential ca testele de functie tirodiana (TSH si FreeT4) sa fie mentinute in limite normale sub tratamentul cu Euthyrox;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (283) Read More »

Răspunsuri la întrebări (282)

Francoise:

stimate domnule doctor,
imi place foarte mult site-ul dvs, recunosc ca din cauza unor experiente nefericite nu am prea multa incredere in medici.
am 55 de ani, si de cca 30 de ani am fost considerata ca avind hipotiroidie , am luat eutyrox, vara cca 1 pastiluta de 100, iar iarna 2. analizele pentru t4 , atit cit imi amintesc, au avut valori foarte mici sub limita minima cu mult, ceva de genul 0.01.
de cca 2 ani nu am mai putut sa iau eutyrox, simteam ca imi face rau, imi creste tensiunea , propranololul pe care il luam nu mai e suficient. la asta se adauga o trenspiratie care miroase foarte urit, in special in zona superioara, fata si gitul, efectiv curge apa pe mine, am probleme cu somnul, ma scol noaptea si nu mai pot dormi, stari de nervi, ma infurii foarte repede, uneori nejustificat, incerc sa ma controlez, dar nu reusesc totdeauna, imi tiuie urechile de vreo citeva luni, am sezatii de arsura pe spate, si imi e frig, desi transpir. banuiesc ca am trecut intr-o faza de hipertiroidie
cu stima

Raspuns:

– un diagnostic de hipotiroidism pus in urma cu 30 de ani, fara a mai fi confirmat de atunci, poate fi privit cu un grad de neincredere; tratamentul cu Euthyrox urmat (100 μg/zi vara si 200 μg/zi iarna) este destul de atipic si, in orice caz, nu se urmeaza fara analize periodice (TSH, FreeT4) care sa confirme ca este adecvat;

– simptomele descrise sunt destul de nespecifice si, desi, teoretic vorbind, ar putea fi cauzate de o disfunctie tiroidiana, mai degraba sugereaza manifestari asociate menopauzei si/sau stresului; in orice caz, avand in vedere istoricul dvs, va recomand sa repetati testele de functie tiroidiana (TSH, FreeT4) si masurarea ATPO (anticorpi care cresc in bolile tiroidiene autimune); orice anomalie a acestor analize poate indica nevoia unui consult la endocrinolog si a unui tratament specific; daca rezultatele sunt in limite normale se poate exclude o legatura intre starile pe care le aveti si o problema tiroidiana; nu se exclud, totusi, anomaliile structurale ale tiroidei, cum ar fi nodulii;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (282) Read More »

Răspunsuri la întrebări (281)

alina:

Buna ziua,
In luna august 2010 am inceput sa am niste simptome cel putin suspecte:
-durere in torace
-stari se oboseala
-cel mai suparator simptom fiind de presiune asupra gatului.
Dupa apx 3 zile de la aparitia brusca a acestora, am decis sa fac analizele principale pentru o eventuala afectiune a tiroidei. Rezultatele au fost urmatoarele:
TSH:>100 (valoarea de lab.: 0,46-4,67)
T4 liber:22200 (<280)
ATPO: 1231 (<60)
Diagnosticul pus abia peste 2 saptamani-timp in care m-am simtit groaznic (deoarece pana la aflarea rezultatelor am plecat din tara, si am ajuns la un medic endocrinolog abia dupa 2 saptamani) a fost de hipotiroidie severa. Intre timp am facut si o ecografie tiroidiana cu urmatoarele concluzii:
-tiroida usor marita, hiporeflectiva si hipervascularizata.
-maladia Graves putin probabila.
Dupa aflarea acestor rezultate, tratamentul recomandat a fost de 100 L-Tyroxine. Am inceput progresiv, de la 50 u , marind saptamanal pana cand doctorul mi-a spus sa ma opresc la 125 u( acest lucru s-a petrcut pe parcursul a 4 saptamani).
Dupa 4 zile de L-Tyroxine 125 u, am repetat analizele ale caror rezultate nu mi-au parvenit decat telefonic, de aceea va pot spune doar ce mi-a spus doctorul telefonic. Rezultatele analizelor au fost bune (normale pentru tiroida), doar anticorpii au ramas la titruri mari. Doctorul mi-a recomandat pastrarea dozei de 125 u, ceea ce am si facut pana in prezent.
Mentionez ca in tot acest timp de la aflarea ultimelor rezultate (11 sept 2010) am inceput sa ma simp mai bine.
De apx 3 zile, senzatia de presiune asupra gatului a revenit, ceea ce m-a si determinat sa va scriu, avand in vedere ca urmatoarea consultatie la medicul endocrinolog o am abia pe 28 octombrie.
Deci, intrebarea mea este: care este motivul pentru care aceasta suparatoare senzatie persista (sau mai bine spus revine)? impreuna cu o stare generala proasta. Tratamentul urmat este cel corect?
Precizez ca am 29 de ani.
In speranta ca am fost clara, va multumesc anticipat pentru raspuns.
Cu stima,
Alina

Raspuns:

– analizele arata prezenta unei tiroidite autoimune (Hashimoto) care a fost descoperita in momentul in care hipotiroidismul clinic (adica forma mai severa) era deja instalat; tratamentul a fost corect initiat cu Euthyrox (l-tiroxina); chiar daca testele de functie tiroidiana au fost bune dupa aceasta perioada initiala de tratament, ar trebui repetate dupa minimum 4-6 saptamani in care ati luat 125 micrograme/zi de Euthyrox, pentru a verifica raspunsul la aceasta doza;

– anticorpii vor ramane cu valori mari pentru mult timp si nu nicio relevanta in monitorizarea tratamentului, masurarea lor fiind utila doar la stabilirea diagnosticului;

– senzatia de presiune la nivelul gatului nu este, cel mai probabil, legata de problema tiroidiana, atat timp cat ecografia initiala a aratat ca glanda este doar usor marita; totusi, ar trebui repetate analizele (TSH, FreeT4) pentru a exclude un tratament excesiv (TSH sub limita inferioara a normalului) sau insuficient (TSH peste limita superioara a normalului) si, minimum, tiroida ar trebui palpata de endocrinolog; in acelasi timp trebuie sa stiti ca presiunea la nivelul gatului este mai degraba un simptom asociat stresului si oboselii decat bolilor tiroidiene;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (281) Read More »

Răspunsuri la întrebări (280)

alice:

Ma numesc Alice am 29 ani si va rog frumos sa ma ajutati.Totul a inceput in ianuare 2010 cand am fost in Romania si am facu analizele,TSH a iesit de 5.25, atuci doctorita mi-a recomandat euthyrox de 25.Am plecat in Anglia unde locuiesc de 6 ani si nu am luat pastilele am crezut ca o sa fie bine dar nu a fost asa,am inceput sa nu ma simt bine,ma simteam obosita,nu puteam sa respir,simteam un nod in gat ,nervoasasi tanspiram.Am decis si am luat euthyroxu de 25 dar nu am vazut nici o schimbare tot asa de rau ma simteam .Am fost la doctorul de familie si am reptat analizele dar nu au iesit asa de bune nici de data asta;T4 a iesit 10.4 si TSH a iesit 18.74 si doctorita a decis sa marim doza si mi-a dat euthyrox de 50 ,am luat dar simteam la fel,nod in gat ,nu puteam sa respir,nervoasa si mai rau simteam inima ca bate prea repede si o durere in piept.Acuma in Octombrie am repetat analizele dar tot rele au iesit,T4 a iesit de 15.0 si TSH a iesit de 6.91 si iar doctorita mi-a marit doza de euthyrox 75, si anticorpi sunt de 799.Am uitat sa va spun ca am facut in februare un scan di au gasit ca am noduli de 6mm dar au spus ca este normal si nu am nimica.Va rog frumos sa ma ajutati ca sa stiu ce sa fac ,ca sunt dispusa sa ma intorc in tara sa ma operez sau sa fac ceva ca in tara asta stai mult si bine si astepti.Sunt de parere ca tot la noi in tara sunt doctori buni.Va multumecs si vadoresc multa sanatate

Raspuns:

– din datele prezentate inteleg ca suferiti de o tiroidita autoimuna (Hashimoto); tratamentul se face cu hormon tiroidian (l-tiroxina – Euthyrox/L-Thyroxin) intr-o doza suficienta pentru a normaliza nivelul TSH; atitudinea medicului de familie de a creste doza de Eurthyrox, in prezenta unor valori anormal crescute ale TSH, a fost corecta;

– nivelul crescut al anticorpilor (ATPO, presupun) arata ca procesul autoimun care distruge tiroida este activ, de aceea productie de hormoni a scazut din ianuare 2010 pana in prezent; solutia este de a monitoriza periodic (la 2-3 luni) functia tiroidei utilizand testele de labirator (TSH si FreeT4) si de a ajusta tratamentul in functie de rezultate; detalii privind aceasta afectiune aici, aici si aici;

– de principiu, nodulii sub 10 mm nu sunt relevanti;

– tiroidita autoiumuna nu necesita operatie aproape niciodata; starile de care va plangeti pot avea si alte cauze (de ex. stresul), nu doar boala de tiroida;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (280) Read More »

Răspunsuri la întrebări (279)

mihaela:

Buna ziua,
De ceva timp mama isi pierde vocea fara a fi racita.In urma mai multor consultatii la ORL si facand 2 endoscopii laringiene a fost diagnosticata cu disfonie hipofunctionala avand corzile vocale usor edematiate,cu accentuarea edemului la nivelul comisurii anterioare,fara a constitui un polip iar in timpul fonatiei corzile vocale lasa un spatiu de cativa mm mai marcat posterior.
A luat tratament dar fara nici un rezultat.
Deasemenea a facut si un control neurologic si endocrinologic.In urma controlului endocrinologic s-a descoperit pe lobul stang al glandei o formatiune neomogena de cativa mm si s-a recomandat repetarea analizelor peste 6 luni.
Ma poate ajuta cineva?

Raspuns:

– avand in vedere ca ati postat pe TIROIDA.ro, presupun ca intrebarea mi se adreseaza;

– un nodul tiroidian de cativa milimetri (sub 10 mm) nu poate da fenomene de disfonie (afectare a vocii); daca nu s-au gasit alte anomalii la ecografie si testele de functie tiroidiana (TSH in primul rand) au fost in limite normale, se poate exclude o cauza tiroidiana pentru problemele cu vocea;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (279) Read More »

Răspunsuri la întrebări (278)

adela:

buna seara ma numesc adela am 21 de ani!in urma cu o luna am aflat ca am hipertiroida!am un tremur al mainilor(de aproximativ 4 ani) care se accentueaza daca sunt nervoasa sa emotionata acesta determinandu ma sa merg la neurolog,care m ia recomandat sa fac rmn – rez nomal,eeg-rez norma,ft4-4,41(0,71-1,85),tsh-0,0050(0,490-4,67)si ceruleoplasmina-0,31(o,18-0,53)
Alte sintome :nervozitate,nod in gat doar cand ma enervez,inima imi bate foarte repede,am slabit in jur de 6 kg in 4 5 ani,apetit crescut,gusa,obosesc repede iar la ultima menstruatie m a tintut 13 zile avand si o secretie maro neagra(nu i au contraceptive)
Am fost la endocrinolog care m ia facut o schema de medicamete primele 3 zile 8 pastile de thyrozol de 5mg,betalok 1 0 0,aspacardin 1 0 0,relaxirem 1 0 1,calciu 0 1 0,9 mltivita 0 0 1,thyrozol ul find descresctaor acuma sunt pe 6!cand luam 8 nu tremuram deloc acum cu 6 tremur aproape ca inaite,asta ar fi una din intrebarile mele de ce si daca trebui sa mai iau 8??
Singurele mele vici sunt un strop de cafea dim si 10 tigari pe zi,am intales ca funatul este total interzis ,mar interesa cum influenteaza aceaasta boala tutunul?
De astazi am inceput sa iau laptisor de matca nu pentru boala asta ci ptr alta de care am aflat acum jum de an hepatita b cronica am avut viremia 456 iar dupa ce m am taiat sub limba de 3 ori m ia scazut ajungand la 130!
intrebarile mele ar fi daca pot s aiau laptisor la hipertiroida si cum se influenteaza cele doua boli pe care le am!
Va multumesc anticipat si multa sanatate!!!!

Raspuns:

– tratamentul initial al hipertiroidiei se face cu medicamente de tipul Thyrozol-ului (antitiroidiene de sinteza) pentru a normaliza productia de hormoni, ceea ce va conduce la disparitia (sau macar ameliorarea semnificativa) simptomatologiei; in mod obisnuit tratamentul este initiat cu o doza mai mare (30-40 mg/zi) de Thyrozol, ulterior dozele fiind scazute pana la unele de intretinere (5-15 mg/zi); modul exact in care este redus tratamentul depinde de gradul hipertiroidiei, marimea gusii, experienta si preferintele fiecarui doctor; eu, de cele mai multe ori, prefer un model mai simplu de ajustare a tratamentului cu Thyrozol (de ex. 30 mg/zi timp de 3 saptamani, urmat de 20 mg/zi timp de de 3 saptamani, apoi control); nu stiu exact cum functioneaza un tratament care presupune scaderea dozelor atat de rapid – la 3zile;

– oricum, este putin probabil ca sa fi aparut vreun efect obiectiv asupra simptomelor dupa doar 3 zile de tratament; de obicei, ameliorarea in urma tratamentului incepe sa se instaleze dupa cel putin 7-14 zile;

– daca boala Basedow-Graves este cauza hipertiroidiei (de departe cea mai frecventa la varsta dvs), fumatul poate creste riscul de (sau agrava, daca exista deja) afectare oculara; detalii aici;

– nu exista nicio problema sa asociati laptisorul de matca cu tratamentul pentru hipertiroidie; pe de alta parte, tratamentul cu Thyrozol (ca, de altfel, toate medicamentele din clasa sa) poate agrava hepatita; transaminazele (TGO, TGP) ar trebui controlate frecvent, cel putin in primele luni de tratament;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (278) Read More »

Răspunsuri la întrebări (277)

Laura Muscalu:

Buna ziua domnule doctor,

Am dori sa va consultam in privinta unui nodul tiroidian (2/3 din LS) nederanjabil, nepalbabil si asimptomatic, care i-a fost depistat mamei mele, in varsta de 64 de ani. Din cauza dimensiunilor alarmante (pentru noi!), ne-am programat deja pentru operatie la Bucuresti, desi medicul care a consultat-o pe mama nu recomanda acest lucru. Bineinteles ca nici noi nu inclinam spre operatie, dar asa cum probabil stiti, tendinta naturala a persoanelor necunoscatoare este de a asocia prezenta nodulilor cu o probabilitate crescuta a cancerului, si ne e teama sa nu intarziem.
Rugamintea noastra ar fi sa aruncati o privire asupra acestor 2 ecografii (efectuate de 2 medici diferiti !), sa ne spuneti daca e ceva care sa sugereze malignitatea acestui nodul, si sa ne ajutati sa luam o decizie in privinta operatiei.
Iata care este istoricul:

ECOGRAFIA 1: 27 Ianuarie 2010:

LDT: DIMENSIUNI: 14,83/15,56/37,07mm; VOLUM: 4,48ml;ECOSTRUCTURA: contur regulat, vascularizatie moderata
….aici ceva ce nu se intelege…., bine delimitata, nevascularizata, de 1,47/1,78 mm
LST:DIMENSIUNI: 14,41/16,50/30,02mm; VOLUM:3,74 ml;ECOSTRUCTURA: contur regulat, vascularizatie moderata
2/3 exterioara este ocupata de nodul tiroidian , bine delimitat, cumulatie periferica, ecostructura mixta cu multiple calcificari in structura de: 11,41/14,11 mm/20,32 mm,; volum 1,71 ml.
ISTM: DIMENSIUNI: 3,77 mm

ECOGRAFIA 2: 27 septembrie 2010

Lob Drept: FORMA: ovoidala; DIMENSIUNI: 13,2/166 mm; STRUCTURA:omogena; contur regulat; slab vascularizat
Lob Stang: FORMA; ovoidala; DIMENSIUNI:14,7/17,1 mm; STRUCTURA: imagine nodulara, contur regulat, bine delimitat, structura inomogena, depuneri calcare, cu diametru 11,4 mm si aria 0,78 cm2, prezinta slab semnal dopler. Contur neregulat, slab vascularizat.
Istm: slab vascularizat

ANALIZE SANGE:
TSH: 1,090 uUI/ml (referinta: 0,44 – 4 uUI/ml)
T4 (Tiroxina Totala): 7,00 ug/dl (referinta: 4,5-12,0 ug/dl)
Anti-tiroperoxidaza(anti-TPO) ,10,0 UI/ml (referinta < 35 UI/ml)
Calciu seric: 10,2 mg/dl (referinta: UM = 8,5-10,5)

Va multumim anticipat pentru tot acest efort, si asteptam cu nerabdare raspunsul dumneavoastra,
Laura

Raspuns:

– inteleg, din prima ecografie, ca este vorba de un nodul de lob stang tiroidian, cu diametrul maxim in jur de 2 cm; aceste dimensiuni, in sine,  „il califica” pentru o evaluare mai atenta; faptul ca este clar delimitat poate fi un argument pentru o natura benigna; prezenta calcificarilor este mai sensibila, iar ecografia nu lamureste problema; microcalcificarile (submilimetrice, fara „con de umbra”) sunt un semn ingrijorator, putand indica un carcinom tiroidian papilar; macrocalcificarile, pe de alta parte, nu au nicio semnificatie din acest punct de vedere; repet, ecografia nu spune care este tipul de calcificare descris;

– a doua ecografie este si mai neclara; conform cu datele prezentate de dvs, este dat un singur diametru (care dintre ele: longitudinal, tranvers, antero-posterior?) si aria nodulului (o chestie inutila in absenta diametrelor); nici macar nu se poate spune daca dimensiunile nodulului s-au modificat; calcificarile sunt tot acolo, dar din nou nu stim de care tip; prezenta circulatiei sangvine intranodular (semnal Doppler) poate fi un element de suspiciune;

– in concluzie, ecografiile prezentate aduc cateva date importante privind acel nodul, dar nu sunt, in opinia mea, complete; in acelasi timp trebuie sa stiti ca ecografia, in sine, nu confirma si nici nu infirma benignitatea/malignitatea, doar orienteaza; cu toate acestea, nu cred ca o operatie este necesara „de urgenta”, mai ales ca prezinta niste riscuri (cu atat mai mari cu cat este facuta de un chirurg care nu are experienta mare pe aceste tip de interventie); un posibil pas urmator logic ar fi efectuarea unei punctii tiroidiene cu ac fin, pentru a lamuri natura nodulului; doar daca in urma acesteia se stabileste ca este un nodul malign sau cu suspiciune este indicata operatia; in plus, masurarea calcitoninei din sange (se lucreaza la multe laboratoare) va exclude un carcinom tiroidian medular;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (277) Read More »

Răspunsuri la întrebări (276)

florentina:

buna ziua
am 30 de ani,1.63 m inaaltine,61 kg, rudele nu au fost diagnosticate cu afectiuni ale glandei tiroide, iar recent datorita faptului ca imi cadea foarte tare parul, am mers la medicul endocrinolog.
analizele efectuate:
anticorpi anti tiroglobulina 14,1(interval referinta 0-42Ul/ml)
ATPO – 71,9(interval referinta 0-35 Ul/ml)
FT4 -1,3(interval referinta 0,65-2,3 ng/dL)
TSH- 1,37(interval referinta 0,4-4 uUl/mL)
am fost diagnosticata cu tiroidita autoimuna cronica, dar nu mi s/a prescris nici un tratament intrucat mi s-a spus ca este vorba de o normotiroidita.
ulterior mi/am facut analiza testoteronului( 1,24, interval referinta 0,13- 1,08ng/ml).
am facut un control ginecologic, iar aici totul a fost in regula.
mi s-a spus ca, caderea parului se datoreaza nivelului crescut de testosteron precum si datorita tiroiditei si mi s-a recomandat sa iau Melleva.credeti ca ar trebui sa iau si un tratament pt tiroidita.as vrea sa stopez cumva caderea parului.ce imi recomandati?

Raspuns:

– un nivel usor crescut al ATPO nu inseamna neaparat tiroidita autoimuna; o parte semnificativa (5-15%) din populatie are nivelul acestor anticorpi ceva mai mare decat limita superioara si nu ajung sa faca boala; de principiu, valorile peste 150-200 UI/ml indica, cu probabilitate mult mai mare, prezenta tiroiditei autoimune; in concluzie, daca nu exista si o confirmare ecografica (modificari specifice la ecografia de tiroida), diagnosticul este discutabil; oricum, nu aveti nevoie de tratament la acest moment;

– mult mai probabil, testosteronul crescut are legatura, macar in parte, cu caderea parului; daca ciclurile menstruale sunt neregulate si/sau ovarele au un aspect multichistic ecografic, poate fi vorba de un sindrom de ovar polichistic; aceasta este cea mai comuna afectiune care determina tulburari de ciclu menstrual si cresterea nivelului de testosteron la femei; in orice caz, ar trebui stabilita cauza exacta a acestui exces de testosteron; tratamentul cu Melleva va reduce nivelul testosteronului si va ameliora caderea parului dupa mai multe luni de tratament (minim 3-4), daca sursa este ovarul;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (276) Read More »

Răspunsuri la întrebări (275)

AndreiO:

Buna ziua. Va rog sa ma ajutati cu niste raspunsuri mai inainte de a merge la doctorul specialist pt ca nu am rabdare pana la programare. Mama a fost operata de 4 luni tiroidectomie totala in urma careia a primit diagnosticul de carcinom papilar ocult bine diferentiat. Nu i s-a recomandat tratamentul cu iod radioactiv doarece nu l-au considerat necesar ei insa ia Euthyrox 100. Totusi de vreo saptamana, doua, i-a aparut in partea dreapta, (cea in care a avut ganglionii respectivi), o umflatura, mai sus putin, ce tinde spre ureche, adica in zona cervicala. Intebarea mea este, ce poate fi acea umflatura, poate fi vreo recidiva si sa fi aparut niste ganglioni noi, dupa acea operatie si daca da, vreau sa stiu care sunt posibilitatile ca aceia sa fie maligni si daca se pot trata dupa o eventuala operatie? Va multumesc foarte frumos si astept nerabdator raspunsul dumneavoastra. Sanatate multa!

Raspuns:

– presupun, pentru ca nu i s-a recomndat tratamentul cu iod radioactiv, ca a fost vorba de un singur microfocar (sub 1 cm in diametru) de carcinom papilar la nivelul tiroidei, fara tendinta la extindere; o alta situatie ar fi impus tratamentul cu iod;

– carcinomul tiroidian papilar are, in mare majoritate a cazurilor, o crestere lenta, fiind complet asimptomatic timp de mai multi ani;

– avand in vedere cele de mai sus, este mai degraba improbabil ca un carcinom papilar aflat in urma cu 4 luni intr-un stadiu incipient sa evolueze atat de rapid cu o adenopatie laterocervicala de dimensiuni mari; desigur, dincolo de orice presupuneri, natura acelei formatiuni cervicale trebuie lamurita (palpare, ecografie, eventual punctie biposie), putand reprezenta semnul unei afectiuni serioase, chiar daca nelegata de tiroida;

– totusi, daca se confirma prezenta unor metastaze la nivel ganglionar, operatia pentru excizia lor si tratamentul cu iod radioactiv au sanse mari sa controleze si chiar sa vindece boala;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (275) Read More »

Răspunsuri la întrebări (274)

adina:

buna ziua,
Felicitari in primul rand pt site.
acum as vrea sa va supun atentiei problema mea. In septembrie 2008, am fost diagnosticata cu gusa nodulara, nodulul fiind de 2×1.8 cm. Am facut scintigrama, iar diagnosticul a fost nodul rece. Urmare a acestui diagnostic am hotarat sa aman operatia. In iunie 2009 m-am operat, iar rezultatul testului histopatologic, a fost carcinom papilar tiroidian. Am intervenit din nou chirurgical, la 6 saptamani dupa prima interventie, operatie in urma caraia mi-a fost extirpata intreaga tiroida. Am urmat tratament de radioterapie cu iod, iar la 6 luni de la iradiere analizele au iesit bune, dr. Piciu de la oncologie cluj programandu-ma la un nou control abia peste un an. Pe epicriza mi-a fost recomandat sa imi fac TSH si FT4 anual si sa transmit rezultatele. Acum, in 1.10.2010 am facut un set de analize, iar rezultatele sunt: TSH <0,05 mIU/l, FT4 12,36 pmol/l. Conform valorilor de referinta existente pe buletinul de analiza, rezultatele sunt Ok, tinand cont ca nu am tiroida. Ce ma ingrijoreaza pe mine, e valoarea VSH care e peste dublul valoarii de referinta, si anume 37/68 mm/1h/2h. Poate indica aceasta valoare a VSH-ului o posibila recidiva a ….carcinomului?? Mentionez ca valoarea Ca ionic e 4,03 mg/dl.
Multumesc.

Raspuns:

– cele mai sensibile metode pentru a detecta recidiva sau persistenta unui carcinom tiroidian papilar sunt masurarea nivelului tiroglobulinei in absenta tratamentului cu l-tiroxina (la un TSH>25 μUI/ml) si scintigrafia whole-body cu radioiod; in plus, uneori se pot detecta adenopatii suspecte sau tesut tiroidian restant  la ecografie sau palapare;

– in concluzie, daca nivelul tiroglobulinei este nedetectabil (sau macar sub 1-2 ng/ml) in conditiile descrise mai sus, daca scintigrafia whole-body este negativa si daca ecografia de loja tiroidiana nu a detectat nimic suspect, prezenta unui VSH mai mare nu reprezinta un motiv de ingrijorare; VSH este nespecific, indicand, atunci cand este crescut, prezenta unei inflamatii la nivelul organismului (care poate fi oriunde); nu este, in niciun caz, un marker pentru carcinomul tiroidian papilar;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (274) Read More »

Răspunsuri la întrebări (273)

Elena:

Buna ziua.
Am 25 ani, sex F, sunt din Bucuresti.
Ultimul tratament urmat a fost cu Duphaston in luna iulie, timp de 10 zile pentru tulburari ale ciclului menstrual.
Am avut anumite simptome in ultimele luni: oboseala, nervozitate, depresie, si aceste tulburari de menstruatie care m-au facut sa merg la un control ginecologic. Aici mi s-a recomandat sa fac urmatoarele analize(le-am facut in ziua a-14-a a ciclului menstrual, in luna septembrie 2010):
– Estradiol: 151.7
– FSH: 5.7
– LH: 12.9
– FT4: 14.2
– TSH: 6.32
Toate analizele in afara de TSH par in regula. Acest rezultat inseamna ca am hipotiroidism? Ce ma sfatuiti sa fac in continuare? Imi puteti recomanda un spital si un medic la care sa apelez?

Cu tot respectul,
Elena

Raspuns:

– asocierea nivelului usor crescut al TSH cu o valoare normala a FreeT4, asa cum apare in cazul dvs, indica o forma incipienta a deficitului de hormoni tiroidieni, hipotiroidism subclinic; in aceste cazuri simptomatologia este fie discreta, fie absenta, asa ca nu sunt convins ca problemele dvs sunt legate (doar) de aceasta usoara disfunctie tiroidiana;

– cauza cea mai frecventa a hipotiroidismului subclinic la varsta dvs este tiroidita Hashimoto, o boala autoimuna care duce la distructia progresiva a tiroidei si la instalarea hipotiroidiei permanente; pentru a confirma diagnosticul se recomanda masurarea nivelului anticorpilor specifici (ATPO si anti-tiroglobulina), care apar in titru crescut in aceasta boala; optional, poate fi utila si o ecografie tiroidiana, care poate descrie modificarile tipice din tiroidita Hashimoto;

– daca dignositul se confirma, ar trebui inceput tratamentul de substitutie cu hormon tiroidian (l-tiroxina/Euthyrox/L-Thyroxin) pentru a normaliza nivelul TSH;

– de principiu, m-as fi putut ocupa eu de problema dvs, dar pana la inceputul lunii noiembrie nu voi fi in spital; presupun, totusi, ca orice endocrinolog va poate evalua, cazul dvs nefiind unul foarte complicat;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (273) Read More »

Răspunsuri la întrebări (272)

crisan cosmina:

Buna ziua ,am 30 de ani,ma numesc Cosmina si in urma cu 2 ani am fost diagnosticata cu hipotiroidism si gusa nodulara.Nodul dr.si nodul stg mai mic.Nu mai am valorile trecute care,nu au prea fost bune,au fost sub limite normale.De aici si faptul ca iau eutyrox de 0,25.dar ultimile doua analize din decursul anului acestuia sunt bune.val.tsh= 1,90.val de referinta sunt 0,27-4,2si t4=1,30.val de ref;0,932-1,71.Tiroida usor marita de volum(16 ml)prezintaun nodul hipogen de 0,76cm.in lobul dr .in rest aspectul glandei omogen de ecogenitate normala fara modificari de semnul doppler vascular. si un nodul mic in lobul stg.intrbarea mea este daca trebuie sa mai fac tratament cu eutyrox sau daca ii de operat si in cazul ca raman insarcinata la ce trebuie sa ma astept.Deoarece am in plan acest aspect.din unele informatii culese de mine in legatura cu glanda reiese ca nu mai am hipotiroidism ci eutoiroidism.va rog sa-mi spuneti mai mult de aceasta afectiune.va rog sa-mi raspundeti si mie. Multumesc frumos.

Am uitat sa mentionez ca de cand mi sa descoperit problemele cu gl.tiroida am luat foarte mult in greutate in foarte scurt timp si anume,am i,70 si95 de kg de la 67kg.va rog daca puteti sami prescrieti ceva ce sa ma ajute sa slabesc.de un an si jumatate am greutatea respectiva.va rog daca puteti sa-mi scrieti o dieta chiar si un medicament care sa ma ajute sa slabesc.va multumesc

Raspuns:

– un nodul de 0.76 cm nu este de operat decat in cazurile rare cand sunt date care sa sugereze ca e malign; din ce ati prezentat dvs, nu reiese asa ceva;

– faptul ca nivelul de hormoni tiroidieni este acum in limite normale, poate fi rezultatul tratamentului cu Euthyrox; la varsta dvs, principala cauza de hipotiroidie este tiroidita autoimuna, care duce la hipotiroidism permanent; in aceasta boala, nivelul anticorpilor specifici (ATPO si anti-tiroglobulina) este crescut, ceea ce faciliteaza diagnosticul;

– in concluzie, daca initial s-a diagnosticat o forma de hipotiroidism permanent (tiroidita autiumna), tratamentul este indicat in mod continuu; daca diagnosticul initial este nefundamentat suficient, se poate masura nivelul ATPO si Ac anti-TG (anticorpi anti-tiroglobulina), pentru a confirma sau infirma prezenta acestei afectiuni; toate aceste investigatii se fac doar in urma unui consult, precizarile mele sunt doar informative;

– in cazul in care este vorba de o hipotiroidie permanenta, functia tiroidei trebui supravegheata frecvent de endocrinolog pe intreg parcursul sarcinii; de obicei, doza de Euthyrox este mai mare decat in afara sarcinii, iar obiectivul principal este de a mentine nivelul TSH normal pe parcursul acesteia;

– din principiu, nu fac prescriptii pe internet; oricum, nu exista „medicamentul minune” care sa va faca sa slabiti fara a modifica stiul de viata; doar dieta hipocalorica si exercitiul fizic pot duce la pierderea in greutate;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (272) Read More »

Răspunsuri la întrebări (271)

nica victorita:

buna ziua,va multumesc din suflet pt raspuns.sapt asta am tot sunat la cabinetul dr-ului,dar cred ca-i in concediu,nu raspunde nimeni.am o alta nelamurire,i-am explicat dr-ului ca acel rezultat la tsh era posibil sa fie influentat de trat homeopat,si l-am intrebat ce analize sa facem,ni le-a recomandat pe cele de mai sus:Atpo si Ft4-fara Tsh…pe ecografie scrie:ltd-144/11mm,struct discret hipoecogena neomogen
lts-17/104mm,struct discret hipoecogena neomogen-sper ca am scris corect,iar la diagnostic :tiroidita autoimuna..intrebarea mea e:trebuia repetat si tsh-ul?daca trebuie repetat,trebuie repetate si Atpo si Ft4,sa fie din aceiasi proba de sange?
Copilul e dezv f bine in ciuda diagnosticului pe parte psihica,pe parte fizica n-a mai crescut in inaltime de vreo 6-8 luni,la 2.3 ani are11-11.300kg,85.5 cm inaltime iar perimetrul cranian e 45 cm.la perimetru si inaltime a ramas in urma…alte analize complete de sange am facut si nu are probleme cu Ca,fe…doar fosfataza alcalina i-a iesit de 2 ori mare687 cand limita e 320…aici am fost la mai multi drii si au parerile impartite unii spun ca are rahitism dupa val fosf alc,altii spun ca e ok pt ca-i in perioada de crestere…sunt intr-o ceata totala,pt ca nu stiu daca are nevoie de trat pt rahitism.ideea e ca am supectat ca are ceva la tiroida pt ca nu s-a ma inaltat.pana pe la 1.6 ani a crescut conform graficelor.acum a inceput sa ramana in urma si nu stiu de ce…am intrat si in alte detalii ca sa va faceti o parere mai buna despre analize si dezvoltare.Multumesc anticipat!

Raspuns:

– nu cred ca tratamentul homeopat, oricare ar fi el, ar putea influenta aceste analize de laborator;

– la pacientii cu sindrom Down cresterea este afectata prin natura bolii, mai ales in perioada 6 luni- 3 ani; TOTUSI, hipotiroidia poate fi un motiv SUPLIMENTAR pentru deficitul de crestere si trebuie tratata obligatoriu atunci cand este diagnosticata;

– ecografia tiroidiana sugereaza prezenta unor modificari de tiroidita cronica, fara a fi absolut clara in acest sens (depinde si de experienta medicului care a efectuat-o); in opinia mea, daca exista dubii in privinta primului rezultat, ar trebui repetat doar TSH la un laborator de incredere si, daca valoarea mare se confirma, ar trebui inceput imediat tratamentul cu l-tiroxina;

– diagnosticul de rahitism se stabileste destul de usor pe baza examenului fizic, al unui nivel scazut al vitaminei D (25-OH vitamina D) in sange si pe modificarile radiologice caracteristic (de ex. radiografie de pumn); aditional, nivelul calciului poate fi spre limita inferioara a normalului, fosforul scazut si fosfataza alcalina crescuta;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (271) Read More »

Răspunsuri la întrebări (270)

nica victorita:

buna ziua, am un baietel de 2.3 ani cu trisomie 21.in fiecare an i-am facut analize t3,t4,tsh.anul acesta in iunie i-a iesit tsh-ul-15.5(limita 5.7),iar hormonii de crestere normali, in grafic:t3-1.87,iar t4-8,018.in momentul acela luam trat homeopat iar drita homeopata ne-a spus sa asteptam 3 luni sa refacem analizele pt ca puteau fi influentate de trat homeopat.sapt trecuta am fost la endocrinolog,i-a facut ecografie,a spus ca are glanda tiroida(lucru f bun) ltd-14.4/11.3mm si lts-10.7/10.4mm,ne-a spus ca-i suspect de tiroida autoimuna si sa-i facem atpo si ft4 pt a vedea daca are sau nu.am primit rezultatele ieri si atpo=<10.0ui/ml(ref <35ui/ml),iar ft4-1.170ng/dl(ref 0.8-1.9ng/dl).am incercat sa iau legatura cu endocrinologul,dar nu-l gasesec momentan,imi puteti spune si dvs parerea despre aceste analize si valori?stiu ca ultimile au iesit bine,dar tot sunt ingrijorata….multumesc anticipat!

Raspuns:

– pacientii cu sindrom Down au un risc crescut de disfunctie tiroidiana (in special hipotiroidie) fata de populatia generala;

– nivelul crescut al TSH si aspectul ecografic sugestiv de tiroidita autoimuna (daca am inteles corect) sunt suficiente pentru stabilirea diagnosticului si pentru a incepe tratamentul, chiar daca nivelul ATPO este normal; de altfel, in multe cazuri de tiroidita autoimuna la debut, initial creste nivelul anticorpilor anti-tiroglobulina (Ac anti-TG), valoarea ATPO modificandu-se ulterior;

– in concluzie, tratamentul de substitutie cu l-tiroxina (Euthyrox) ar trebui inceput, cu obiectivul de a normaliza nivelul TSH;

– raspunsul meu pleaca de la premisa ca analizele prezentate (in special TSH) sunt lucrate corect; daca exista vreun dubiu, TSH-ul ar trebui repetat la alt laborator;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (270) Read More »